Can't stand it!

Recunosc, ma inspir din ceea ce observ, imi aduc aminte de ce ma deranjeaza din situatii reale. O astfel de situatie mi-a adus aminte de un lucru ce ma infurie la maxim. E o problema... si una chiar foarte mare. Problema asta ma intriga si ma deruteaza in acelasi timp. Care este ea? Problema e cu fetele noastre. Stau si ma intreb.... De ce ar accepta o fata, oricat de indragostita ar fi, ca "iubitul" sa ii vorbeasca urat, sa o trateze rau, sa o bruscheze sau chiar sa devina si mai violent. Nu pot intelege oricat de mult ma chinui.


Da, iubirea este unul din cele mai nobile sentimente, poate chiar cel mai nobil. Dar cum poate iubirea sa se traduca in cuvinte jignitoare, priviri pline de dispret, si urme lasate pe corp? Poti iubi o persoana pana intr-atat incat sa accepti orice? Si mai mult decat atat, cum poti iubi pe cineva in stare de asemenea lucruri? Poate intr-adevar iubirea e oarba, dar pe langa asta e si al naibii de sireata, ti se strecoara prin toate venele corpului si te face, probabil, imuna la orice stimul din exterior. Nu numai ca nu vezi, probabil nici nu mai auzi, nu mai simti, si nu poti gandi in afara ei.


Poate veti spune ca aceste fete care accepta atat de multe nu au educatie, sau nu au avut un model patern adecvat. Tin sa va contrazic. Poti vedea astfel de cazuri si in cele mai educate si instruite femei. Si totusi ma depaseste.. am stat si m-am gandit de ce? si am ajuns doar la un singur raspuns: poate aceste fete nu au destula incredere in ceea ce ele reprezinta, probabil au sentimentul ca acel baiat e singurul care le iubeste si le poate iubi vreodata si pur si simplu traiesc teama de a privi dincolo de...pumn.


Putem sa dam sfaturi, putem sa judecam, dar probabil situatia va ramane aceeasi. Pot doar sa sper ca prin randurile mele neexperimentate se va regasi cineva si macar va constientiza  pana unde duce o iubire dependenta si vicioasa. De aici depinde doar de tine...

Tara lui Peste Prajit cu usturoi

  A trebuit sa ma asez in tramvai, duminica, langa un barbat ce mirosea de la distanta a usturoi si alcool, pentru a realiza cam care ar fi programul de weekend al romanului nostru. Bineinteles, sotia lui,  pe alt scaun, supusa, ingandurata, probabil si ea ametita de alcool, tinand in mana un buchet de flori de liliac. Pentru tara noastra a devenit un obicei ca ziua de duminica sa inceapa si sa se termine, daca e posibil cu alcool. De fapt pentru cei mai tenace, acest obicei nu se limiteaza doar la weekend.


Poate un gratar, cu multa bere, sau o vizita la cumatri cu mult vin de tara si tuica. Discutiile incep amical, pe un ton vesel, ca sa se incheie pe un ton agresiv, cu fraze ce nu duc nicaieri, eventual o cearta. Incep discutiile interminabile despre cum fura cei ce ne conduc, despre cum tara noastra nu o sa ajunga nicaieri, despre friptura care e prea sarata. Alcoolul transforma romanul vesel ce merge la biserica, in romanul nervos ce isi injura sotia si e constant nemultumit de ceva. In alte tari, duminica, batranii merg la bowling, la noi duminica se ciocnesc paharele pana se sparg, probabil de capul cuiva.


Ce pot sa zic? E ceva de facut? Ii internam pe toti la dezalcoolizare? Ma tem ca ar falimenta bugetul statului prin care si asa bate vantul. Nu putem decat sa invatam ce sa nu facem. Si sa ne rugam ca respiratia de bere, vin, tuica sa nu devina urmatorul odorizant de tramvai.

To my dear ghosts...

1. Poate sunt calma si nervoasa,
           Poate imi place sa ma bucur si sa visez,
           Sau poate uneori traiesc viata in vis.
           Poate uneori ma simt neinteleasa,
           Dar sigur caut intrebari si raspunsuri.


2. Poate as da orice pentru un gram de succes,
           Poate tanjesc sa am puterea in mana,
           Poate ador sa cred ca am dreptate,
           Dar sigur ma visez in varful piramidei.


3. Poate sunt imprevizibila, poate ti-e greu sa-mi citesti intentiile,
            Poate imi place sa ma retin, poate nici nu ma cunosc,
            Poate nu ii inteleg pe cei din jurul meu, si poate ma simt straina.
            Dar sigur lumea mea e mai buna decat a ta.


4. Poate sunt impulsiva si imi place sa rad tare,
            Poate ador sa fiu inconjurata de cei ce ma plac,
            Poate imi ascund emotiile in spatele unui zambet plin de incredere,
            Dar stiu ce ma asteapta.


                                                                   That's for you...

Just me....and the 4 of you

A trecut mult de cand nu am mai scris... m-am saturat de zeci de posturi incepute si neterminate, vedeti voi nu ma pot concentra, nu ma pot opri asupra unui gand sa incerc sa il deslusesc... de ce? poate suna ciudat dar am fantome.


Da, le-am numarat, sunt 4. Cand pleaca una vine alta... niciodata nu inceteaza sa ma rascoleasca, nu pot merge mai departe pentru ca  una din ele repede se gaseste sa revina in viata mea ca sa o mai intoarca putin cu susul in jos. Trebuie sa recunosc.. unele sunt prietenoase, prima e cea mai rea. De fapt e si cea mai veche, ma bantuie de foarte mult timp, ma tine pur si simplu in palma ei, de parca as fi un pestisor de aur de care are nevoie in fiecare clipa. Pe langa asta e si smechera, ma lasa putin, imi da senzatia ca are persoane mai importante de bantuit si cand isi da seama ca m-a "neglijat" atunci gata! it's back! doar ca sa se asigure ca nu am uitat-o.


Probabil te intrebi de ce vorbesc despre fantome? Pai ce sa zic, incep sa inlocuiesc oamenii cu fantome, ganduri cu propozitii, ascunse ce-i drept, pentru ca sa pot si eu sa arunc povara asta de pe umeri. Cum altfel daca nu aici? in spatiul meu, locul unde ma pot juca cum vreau, locul in care daca vrei poti sta, daca nu, asta e, tot al meu ramane.... asa ca ma rezum la fantome... iar pentru voi, fantomele mele dragi, am scris ceva, nu magulitor, nici ofensator. Doar realist. Dar acum nu mai am chef sa va acord importanta. Maine...