Sunday 12 September 2010

The Canadian Dream


Azi, duminica, am hotarat sa fim ortodocsi constiinciosi si sa mergem la biserica. Intamplarea a facut ca astazi sa se implineasca 50 de ani de la infiintarea comunitatii de romani in Canada. Ma asteptam sa fim primiti cu caldura, sa vorbim cu romanii ce au evadat din plaiurile mioritice. Raspunsul: fetze serioase, lungi, plansete de copii, bani aruncati in stanga si in dreapta, pretul penibil de mare al lumanarilor. Femeile, ca de obicei, evident neglijente, cu parul prins in elastic, au avut grija sa-si impodobeasca sotul precum bradul de Craciun. A fost oarecum amuzant sa vad femeia cu o rochie din material prost langa sotul imbracat in costum de nunta. Cireasa de pe tort a venit atunci cand am vazut cum romanii nostri se uita in farfuria pentru donatii sa vada cat a dat vecinul, eventual cu intentia de a da mai mult. Asa s-a umplut farfuria de donatii cu dolari canadieni aruncati "fara numar". Mi-a adus aminte de unde am plecat.


Da,  e ciudat ca peisajul asta m-a captat atat de mult incat uneori pierdeam din auz vocea, foarte frumoasa de altfel, a corului, si ramaneam cu ochii prinsi de cei din jurul meu. Pentru o secunda, m-am intrebat de ce nu se uita macar cineva la noi, de ce nimeni nu zice scuze atunci cand te impinge, de ce nu exista solidaritatea pe care o asteptam cu sufletul la gura, de ce toata lumea se ignora. Apoi mi-am adus aminte, nu e in firea noastra sa fim asa, cel putin nu e in firea romanului. Ma simt ciudat sa fiu in largul meu langa persoane atat de diferite care isi cer scuze pentru cel mai mic lucru, care iti zambesc, si iti ureaza mereu o zi buna.


Episodul de azi m-a facut sa ma intreb cum se adapteaza romanul nostru civilizatiei din vest. Raspunsul a venit cu gandul ca de fapt romanul adapteaza civilizatia la propriile moravuri, fara macar a-si inchipui ca poate ar avea ceva de invatat. De fapt, nu exista integrare. Doar un trai, foarte decent, undeva la marginea a tot ceea ce exista. Si deasupra tuturor scopurilor avute in minte initial, am mai adaugat  unul: sa dovedesc ca teoria asta e gresita.

Tuesday 7 September 2010

Changes...

Desi sunt obosita, m-am decis sa mai sterg praful de pe blogul meu si sa gasesc o cale sa impartasesc tot ceea ce simt si tot ceea ce mi se intampla intr-un moment in care practic, dar si teoretic, viata mea se schimba. Se intampla atat de multe in jurul meu incat simt nevoia sa ma raportez la ceva ce ma apropie macar virtual de ce i de acasa. Care este schimbarea din viata mea? Pai, proaspat absolventa si somera, m-am decis sa profit de un program ce oferea un nou inceput absolventilor fiind constienta ca  inceputul asta e al naibii de departe. Mai exact: Canada, Toronto.


Multi ar spune ca trebuie mult curaj si o oarecare doza de nebunie sa faci un lucru ca asta, dar pentru mine decizia de a pleca a venit incredibil de usor. M-au ajutat si experientele din afara tarii traite de-a lungul anilor de studentie si dorinta nebuna si irationala uneori de a calatori, de a cunoaste oameni si locuri noi, de a trai mereu altfel.


Sunt in Toronto de 2 zile, socul e acum mult mai mare pentru ca, spre deosebire de anii trecuti, programul dureaza 1 an. Un an in care am timp sa fac tot ce am visat... sau cel putin asa ar trebui sa fie. Ce o sa fac aici? Deocamdata imi caut un job, incerc sa imi aleg ceva sa fac din placere, in cateva luni sper sa gasesc un internship, si daca orasul nu ma dezamageste sau imi frange inima, probabil un master de la anul. Multe vise, nu?

Translate

www.qdomenii.com