Welcome to the meat market

Aseara m-am trezit in mijlocul unei conversatii revelatoare, si nu din cauza subiectului. Aseara am vazut cum mi se insira in fata toate frustrarile pe care omul de rand le resimte atunci cand se afla intr-un anumit cadru social. Aseara am vazut, mai mult ca oricand, ca majoritatea contextelor sociale, fie ele formale sau informale, nu sunt decat forma eleganta a pietei din cartier. Ca si componente principale avem:

MARFA SI VANZATOR: Atat de mult ne-am obisnuit cu acest rol, chiar imbratisandu-l, incat incepem sa folosim fraze de genul "Am incercat sa ma vand cat mai bine", "M-am vadut foarte scump". Deci, nu numai ca ne-am obisnuit sa fim o marfa, dar a inceput sa ne si placa. Nu conteaza daca suntem la un interviu pentru un job, la o reuniune cu fostii colegi, la o masa in familie, sau chiar si la o prima intalnire, activitatea noastra preferata este sa ne vindem. Trebuie sa aratam ca suntem mai buni, mai "copti", din soi bun, mai aratosi, mai mari decat competitia, si la pretul cel mai bun. E uimitor cat de mult timp petrecem sa convingem "cumparatorul" ca noi suntem cea mai buna alegere, pentru ca partea interesanta sau "tricky" este ca noi suntem responsabili sa ne fim proprii vanzatori.

 Fie ca ne vindem in fata prietenilor, in fata posibilului angajator sau in contextul unei eventuale relatii, trebuie sa fim al naibii de buni la asta, ca de nu, ramanem la coada turmei si nu e bine. Pana si a fi bun la a ne vinde a devenit o problema, pentru ca e din ce in ce mai greu sa fugim de clisee de genul : "da, sunt o persoana foarte flexibils", "sunt organizat, perfectionist", "am calitati de lider", "am trecut examenul cu brio", "mi-am cumparat o noua masina", "detin propriul apartament", "tocmai am participat la un eveniment de caritate". Si de ce toate astea? Pentru ca inca de cand suntem mici, am invatat sa fim in competitie unul cu celalalt, sa ne dovedim ca suntem mai buni, si am invatat ca unica modalitatea de a fi acceptati de societate este daca luptam din greu sa fim in fata, uneori ignorand principiile si normele ce se strecoara in propria constiinta.

CUMPARATORUL: Pe langa faptul ca suntem marfuri si vanzatori, de multe ori ne gasim in ipostaza de a fi "cumparatori". Si ne place foarte mult ipostaza asta nu numai pentru ca e cea mai usoara, dar pentru ca ne ofera mult ravnitul statut al puterii. Noi suntem in control, avem puterea si posibilitatea mareata de a alege. Si daca ne deranjeaza oarecum ca trebuie sa fim o marfa, si trebuie sa ne vindem, nu ne deranjeaza absolut deloc sa fim cumparatori, si linistiti, ne plimbam printre tarabe, si cunoastem cat mai multe "marfuri", pana gasim una ce ni se potriveste, sau care ne poate satisface o nevoie imediata.


Personal, cred ca o societate bazata pe colaborare si cooperare functioneaza mult mai bine decat una bazata pe competitie, prin cooperare reusim sa ne valorificam si sa ne respectam mult mai mult unii pe altii. Nu pot sa nu ma gandesc cat de departe am fi ca si fiinte umane si cat de mult am avansa din punct de vedere tehnologic, spiritual si cultural daca am privi toti catre acelasi scop tinandu-ne de mana, in loc sa dam din coate ca sa iesim in fata. Si uite asa, dragii mei, ma vand voua :).

Scrisoarea mea nervoasa catre iubire

 

The English version of the article is in the continuation of the Romanian version.

"Take this kiss upon the brow!
And, in parting from you now,
Thus much let me avow-
You are not wrong, who deem
That my days have been a dream;
Yet, if Hope has flown away
In a night, or in a day,
In a vision, or in none,
Is it, therefore, the less gone?
All that we see or seem
Is but a dream within a dream.[...]"

Edgar Allan Poe, A dream within a dream 

Draga iubire,

Dupa zile de confuzie si griji, m-am decis sa iti scriu si sa te iau la rost pentru toate angoasele, pentru toate temerile si dilemele mele, pentru noptile in care nu pot dormi, pentru zilele in care nu pot sa zambesc si pentru momentele in care simt ca lumea este la picioarele mele. Cum si cine a suflat atata putere peste tine? Tu, imaginea unei trairi fragile, intruchipare a unei zeitati cu ochi halucinanti si atingeri inselatoare, te strecori incet si rece, precum un sarpe, si incolacesti cu putere, pana la strangulare, fiecare inima ce iti iese in cale. Inclusiv pe a mea. Ai pandit-o bine, ai asteptat, si ai prins-o mai ceva ca intr-o menghina. O sa ii dai drumul vreodata? Realizez ca sunt neputincioasa in fata ta, revolta mea nu face decat sa te amuze, iar lupta pe care o port cu tine e demult pierduta.

Cand o sa incetezi sa joci pe degete suflete, precum monezi vechi si ruginite, si o sa oferi mai mult decat bucuria unui moment ce se incheie inainte sa apucam sa clipim? Da, imi mai arunci cate un os, ici colo, ma ingani cu un zambet, ma amagesti cu un "Te iubesc", imi oferi minunata clipa de iluzie, si apoi ma arunci din nou in vartejul de indoieli si temeri. Asa ca te rog, politicos si oarecum nervos, fii mai blanda cu mine, neputincioasa ta victima, strangeti aripile negre-rosii ce se odihnesc si sporesc greutatea sufletului, si lasa-ma sa respir aerul curat al serenitatii.

A ta victima revoltata,
Andreea 




Dear love,
 
After days of confusion and worries, I decided to write a letter to you and let you know that you are responsible for all my fears, all my dilemas, for all the sleepless nights, for all the days when I can't smile, and for the moments when I feel the world lays at my feet. How and who gave you this gift of immense power? You, the somptous image of fragile beings, goddess with hallucinant eyes and deceiving touches, you sneak behind me, slowly and cold, like a serpant, and you use your charms to strangulate my heart, with such power and such indifference. Will you ever let it go from your  ruthless claws? I realize that I am helpless, my revolt is only amusing you, and this struggle resisting you is useless.

When will u stop playing with all our souls, and you will offer us more than the joy of a moment that ends before we even blink? Yes, you throw me a bone, now and then, you deceive me with a smile, you make peace with an I Love You, you give me the wonderful second of illusion, and then you throw me back again in the vortex of doubts and fears. So I ask you, politely and somehow anxiously, be gentle to me,  your impuissant victim, lift your black-red wings that lay on me, and give me the chance to breath the fresh air of serenity.

Your indignant victim,
Andreea

Will you be my Valentine?

The English version of the article is in the continuation of the Romanian version.

"To-morrow is Saint Valentine's day,
All in the morning betime,
And I a maid at your window,
To be your Valentine.
Then up he rose, and donn'd his clothes,
And dupp'd the chamber-door;
Let in the maid, that out a maid
Never departed more."

 W. Shakespeare, Hamlet 

Uite ca a mai trecut un an si ne regasim din nou in intampinarea controversatei zilei de Sf. Valentin. Zic controversata pentru ca sunt atat de multe guri ce critica acest trend al romanului de a sarbatori ziua de 14 februarie, atat de multe critici aduse consumerismului ce se invarte in jurul acesteia si atat de multa indoiala cu privire la autenticitatea ei. Din punct de vedere cultural, nu ma opun sarbatoririi acestei zile pentru ca, in primul rand, noi romanii, nici nu ne tinem de traditiile Romaniei. Pentru ce avem ziua de Dragobete daca nimeni nu o sarbatoreste? Si mai mult decat atat, de ce nu as sarbatori dragostea in mod oficial mai mult de o data pe an? Din partea mea, sa fie si Dragobete, si Sf Valentin si inca vreo 3 sarbatori ale iubirii intr-un an. Cu cat mai multe cu atat mai bine. Vreau iubirea sa fie celebrata, fara numar.

Mai mult decat atat, pentru foarte mult timp am trait sub falsa impresie ca oferitul de flori, ciocolata si felicitari de Sf. Valentin este o stupida inventie a culturii vestice, si mai ales a Statelor Unite ale Americii, pentru a stimula cheltuitul banilor si a aduce profit companiilor ce mizeaza pe idealismul indragostitului de zi cu zi. Insa m-am inselat. Ziua de Sf Valentin a fost sarbatorita in Europa inca din secolul 15 prin daruirea de cadouri intre indragostiti, mai ales flori, felicitari personalizate si alimente cu inalt continut de zahar. Felicitarea de mai jos, spre exemplu, este din anul 1909. In definitiv, Sf. Valentin ramane o sarbatoare ce a existat in sanul culturii si civilizatiei europene de secole, doar faptul ca observam si constientizam ziua asta, e dovada ca putem rezona cu bogata cultura a vechiului nostru continent. Iar cei ce se vor "sceptici" nu fac altceva decat sa se ascunda si mai mult sub cochilia ignorantei si a nepasarii.

Si ca sa nu ma lungesc prea mult, spun de ce nu? De ce nu as sarbatori dragostea, fie ca este pe 14 Februarie, pe 24 Februarie sau in orice alta zi a anului? Chiar si pentru cei mai "drepti" din turma, spun, nu o sa ne aduca la faliment o floare si o ciocolata, si nici vanzatorul din coltul strazii nu isi va trimite copilul la universitate pe banii cheltuiti pe un fir de trandafir. Remember, ziua de Sf. Valentin nu te va adanci in saracie, dar nici nu va favoriza aparitia vreunui Cupidon gras ce arunca cu sageti pasionale spre obiectul iubirii tale secrete . Asa ca, va spun voua, Happy Valentine's Day! Si la mai mare!

So another year has passed and we find ourselves welcoming the controversial day of St Valentine.  I call it controversial because there are so many mouths that criticize this trend of Romanian people of celebrating the day of 14^th of February, there are so many doubts regarding the consumerist phenomena which revolves around it, and so much suspicion towards the authenticity of this celebrating day. From a cultural point of view, I do not oppose this day because, first of all, we Romanians don’t even celebrate and cherish our traditional holidays. What for we have the day of Dragobete if we don’t celebrate it? And more than that, why wouldn’t I celebrate love more than once a year (officially or not)? From where I stand, let there be Dragobete, Valentine’s Day and another 3 more days in the calendar celebrating love.

For the longest time I lived under the impression that the offering of flowers, chocolates and cards for Valentine’s day was the stupid creation of western culture and of The United States especially, designed to stimulate the spending of money and to bring profit to companies that falsely encourage the idealism of the man in love.  But I was wrong. Valentine’s Day has been celebrated in Europe since the 15^th century through giving flowers, personalized Valentine cards and foods with high content of sugar. The card below, for instance, was created in 1909. Ultimately, Valentine’s Day remains a celebration day that has existed within the European culture and civilization for centuries, and, in my humble opinion, there is no harm in resonating with the vast culture of our old continent.

I don’t want to be too long and boring, so I say, why not? Why wouldn’t I celebrate this day, be it on the 14^th of February or 24^th of February, or any other day of the year? Even for the “righteous” in the flock, I say, it won’t bring you to bankruptcy to buy a flower and chocolate on this day, neither the man sitting at the corner of the street, selling some flower will send his child to university from a Valentine’s Day sale. Remember, Valentine’s Day will not through you in the middle of poverty nor will bring, to the salvation of your love life, a fat baby Cupid who throws arrows of love towards your object of desire.  It is just a day, possibly a beautiful one.

Intelepciune transmisa pe cale orala

Toata activitatea politica actuala din Romania imi da un puternic sentiment de anxietate, discomfort si maxima plictiseala: nou prim ministru, noi ministri, nou guvern, nou discurs, noi fete, same old bullshit. Am citit parte din discursul lui Basescu in replica la numirea lui Razvan Ungureanu ca prim ministru si nu puteam sa ma opresc din a-mi spune: cine este amatorul asta? Sau mai bine zis cine este amatorul care ii scrie discursurile? (nu imi insult capacitatea de gandire crezand ca Basescu ar fi destul de inteligent sa lege doua fraze coerente fara o hartie ajutatoare). Ce sa spun, un discurs atat de plictisitor si plat incat te pune imediat la nani. Pe langa faptul ca e incredibil de plictisitor, e un discurs banal, ridicol de fals, un discurs in care predomina cuvantul "Multumesc" adresat fostului guvern Boc, ce sa mai spun, un adevarat circ pus in scena cu foarte putina gratie si diplomatie: "Pentru efortul extraordinar pe care Emil Boc şi echipa lui l-au depus le mulţumesc. Le mulţumesc pentru că azi au adus România în condiţia de stabilitate econmică şi financiară." (are you for real??) Au adus Romania unde??
Ii multumeste guvernului Boc pentru ca a pus in aplicare "o parte" (adica putin peste limita de 0) din planul campaniei electorale "Premierul Emil Boc şi echipa sa nu s-au mulţumit doar cu măsurile necesare trecerii prin criză. Ei au vrut şi modernizarea statului român. Era un angajament al meu din campania din 2009. Vreau să le mulţumesc încă o dată că au ţinut cont ca măcar parte din programul cu care un candidat câştigă Preşedinţia să fie pusă în aplicare.", pentru ca a luptat ca un adevarat haiduc impotriva crizei (te rog, indatorirea si saracirea poporului nu echivaleaza nici pe departe cu lupta impotriva recesiunii). Se pare ca politicienii nostri nu se mai satura sa joace rolul de clovni, nu se mai satura de a minti, si nu se opresc in a subestima romanii de rand. Jenant de-a dreptul. Apoi, cireasa de pe tort: "A fost cabinetul care ne-a trebuit într-un moment în care aveam nevoie de un guvern care să-şi asume riscul. Fiecare a avut problemele lui, dar au rezolvat problemele de fond, iar pentru asta le mulţumesc." Au rezolvat problemele  de fond. Intelegeti voi ce vreti din asta.

Cred ca ar fi mai bine sa ma opresc. Articolul asta mi-a stricat deja ziua.

Walls of our own

"I’m telling you, these walls are funny. First you hate them. Then you get used to them. Enough time passes, it gets so you depend on them. That’s institutionalized."


Ieri am vazut The Shawshank Redemption. Faptul ca m-am oprit la filmul asta a fost o pura intamplare, dar recunosc, am fost intrigata de faptul ca este pe primul loc in topul celor mai bune 250 de filme pe IMDB. Postul asta nu va fi, insa despre film, cat va fi despre gandurile si deceptiile ce mi-au fost trezite urmarindu-l. E de ajuns sa spun ca protagonistii acestui film traiesc intr-o inchisoare, cusca ce le-a devenit intre timp casa, cusca ce i-a institutionalizat, ce i-a indoctrinat, iar toata viata de detinut si-o petrec gandindu-se ca exteriorul, lumea din afara, este de fapt capcana si sursa tuturor temerilor si angoaselor. Inchisoarea devine o lume in sine, devine un intreg univers, guvernat de reguli ce par a fi perfect acceptabile, nimic nu mai este catalogat drept inuman. Uitandu-ma la filmul asta, nu am putut sa nu ma gandesc la societatea si lumea in care traim. Intreaga experienta m-a facut sa ma intreb: Cu ce este, pana la urma, viata noastra diferita fata de cea a unui detinut?. Viata "moderna" a oricaruia dintre noi a devenit atat de regimentata, atat de stricta, incat de multe ori devenim proprii nostri prizonieri, de multe ori realizam ca nu putem sa evadam si ca suntem captivi in dansul asta salbatic, iar singura solutie este sa tinem pasul. Ne trebuie o agenda, ne trebuie un program pentru a gasi spatiu pentru fiecare aspect important din viata noastra. Pentru ca traim intr-o societate guvernata de puterea banului si de autoritate financiara, suntem invatati ca succesul se masoara in numarul de zerouri din contul bancar. Asa ca ce avem mai bun de facut decat sa alergam toata viata dupa aceasta fata morgana ?

Cuminti si ascultatori, ne trezim la ora 7, de luni pana vineri. Daca suntem cu adevarat determinati putem munci si cate 12 ore pe zi, doar doar primim o marire. Ajungem acasa dupa o zi extenuanta si tot ce putem visa e sa mancam si sa ne prabusim in fata televizorului, sau poate sa urmarim un documentar pe internet (asta daca intr-adevar suntem ambitiosi si dornici de "dezvoltare personala"). Sambata si duminica (daca nu lucram), ne ramane sa facem cumparaturile pentru saptamana ce urmeaza, pentru ca bineinteles avem nevoie de combustibil. Desigur, mai este si incercarea disperata de a ne spune noua insine ca nu ne irosim viata chiar degeaba prin ocazionalele iesiri cu prietenii, gratare, cititul razlet al unei carti. Acum spune-mi cum este diferita viata noastra fata de a unui detinut?

  Da, inchisoarea noastra are gratii invisible, gratii subtile, gratii metaforice. Si da, inchisoarea noastra poate cuprinde lumea intreaga, are mai multe gadget-uri si upgrade-uri, are celebritati si activitate de noapte, inchisoarea noastra are o intreaga industrie a entertainment-ului si e scaldata in artificii. Dar tot prizonieri suntem, toti suntem institutionalizati in cadrul aceluiasi sistem, in cadrul unei organizatii, suntem numere, statistici, suntem catalogati si apreciati in functie de performanta ( buna purtare), suntem cai ce alearga intr-o cursa infinita. Acum nu pot decat sa ma gandesc la o cale de evadare.

"I’m telling you, these walls are funny. First you hate them. Then you get used to them. Enough time passes, it gets so you depend on them. That’s institutionalized."

  Yesterday I watched The Shawshank Redemption. I watched this movie by pure chance, probably intrigued by the fact that it has been rated best movie in IMDB’s top 250. This post will not be about the movie, but about the thoughts and deceptions that got awakened within me. It is enough to say that the protagonists of this movie are living inside a prison, a cage that has become their home, a cage that institutionalized them, that indoctrinated them, to the point that they see the outside world as the source of fear and anxiety, the prison becomes a world in itself, a universe governed by rules that seem confortable and make sense to the inmates. Watching this movie, I couldn’t help thinking about the society and the world in which we live. This experience made me ask myself: How is our life different from a prisoner’s life? Our “modern” life has become so regimented, so strict, that we often discover we are our own prisoners, we realize that we cannot escape our own existence and the only solution that we see in sight is keeping up with this savage dance of life. We need agendas, organizers, we need schedules to find space in our lives for everything that matters. Because we live in a society that is governed by money and financial authority, we are taught that success is only measured in the number of digits of your bank statement.  So all it is left to do is to spend our lives chasing this chimera.

  Well behaved and obedient, we wake up at 7 am, Monday to Friday and if we are really ambitious, we work as much as 12 hours a day. We get home after an exhausting day and all we can dream about is a good dinner and a long nap. Here and there, maybe we will watch a documentary, just for the sake of our personal development. Saturday and Sunday (if we’re not working), we’re busy doing grocery shopping for the following week because, like every machine, we need fuel. Of course, there is the occasional desperate attempt to tell ourselves that our life is not completely wasted by going out with acquaintances, going to barbeques, reading a book. But I am asking you, how is our life different from the life of an inmate?

  Yes, our prison has invisible bars, subtle, metaphoric bars. And yes, our prison can expand to the size of the entire world, has more gadgets and upgrades, has celebrities and a night life, our prison revolves around the entertainment industry and it abounds in fireworks. But we’re still prisoners, we are all institutionalized inmates within the same system, inside a huge mechanism, within an organization, we are numbers, we are statistics, we are appreciated and rated based on performance (well behaved inmates), we are race horses that run in an infinite circle. Now I can’t stop thinking about a way to escape…