De cand cu toata schimbarea asta extrema din viata mea, as vrea sa folosesc blogul asta ca un mediu de a ajunge la voi, cei de acasa. Ma bucur sa ma reintorc aici, pentru ca ma simt cel mai comfortabil, simt ca sunt eu, vorbesc limba mea, si pot sa imi insirui gandurile asa cum consider eu de cuviinta. Simt ca aici pot impartasi cu voi aceasta experienta, ce va dura multi ani de acum incolo, experienta de a trai, invata, de a ma adapta, de a ma integra intr-o societate atat de diversa si diferita fata de cea in care m-am nascut si am crescut, experienta de a numi un loc total diferit "acasa", pentru ca, intr-un final, sa ma pot simti ca acasa. Dar sa incep cu inceputul.
De cand am aterizat pe aeroport, undeva pe la mijlocul lui Iunie, am fost intampinata de cei de la departamentul de Imigrare cu un zambet larg pe fata, fapt neobisnuit pentru mine, deoarece de obicei sunt impenetrabili ca si expresie faciala sau limbaj corporal. Nu numai ca am fost intampinata cu zambetul pe buze, dar cand persoana respectiva a observat ca engleza mea este mai mult decat OK, mi s-a spus "Welcome home".
Welcome home? What home?
Trebuie sa recunosc, aceasta intampinare m-a pus serios pe ganduri. Aici ar trebui sa fie noua mea casa? Ar trebui sa simt asta, ar trebui sa le spun altora ca asta e casa mea? Pe deasupra, totul s-a intamplat atat de repede, incat nici nu am avut timp sa realizez ce se petrece. O persoana s-a uitat rapid peste toate documentele mele asezate cu minutiozitate si emotie, am semnat de doua ori si gata, afara cu mine! Nici nu stiam daca sa plec, sa raman, simteam oarecum ca nu se poate sa fie totul asa usor. E imposibil, ca dupa un an de munca asidua si efort continuu, in care am documentat toata viata mea, sa fie totul validat in 5 minute. Mai lunga a fost asteptarea la coada! Cand am iesit din aeroport nici nu stiam ce sa simt, sau cum sa simt, pentru ca nimic nu parea real. Iata, am ajuns intr-o tara care ma primeste cu bratele deschise, si ma tine la pieptul ei pentru 1 minut, ca apoi sa ma arunce afara in mijlocul necunoscutului. Desigur, nu total necunoscut, pentru ca o parte importanta din viata mea deja e aici.
Si uite ca asta a fost prima mea experienta aici, ca si rezident permanent canadian. Asa am intrat eu in tara, pe care de acum, trebuie sa o numesc "casa". Pentru alte intamplari, stay tuned.
Un salut calduros de peste mari si tari!
