Stateam intr-o zi si ma gandeam, cam cate lovituri poate primi o inima? De cate ori se poate "ridica" sa mearga inainte? Cat de ironica e viata... E ca si cum se uita la noi de undeva de sus, sau de jos, si ne zambeste parca spunand "N-ai vrea sa stii ce urmeaza!". Ne construim ziduri peste ziduri in jurul nostru pentru a ne proteja cat mai bine...apoi apare cineva, de care suntem siguri ca e special/a si devenim vulnerabili. Toate zidurile, unul cate unul se prabusesc, pana ramanem total descoperiti...
Urmatorul moment e decisiv. Putem sa intalnim fericirea atunci cand nu suntem singurii descoperiti, sau putem sa ne "izbim" de toate zidurile persoanei de langa noi, fara macar sa stim ca le avea de la bun inceput. That's why love is tricky... Sunt doua persoane...una langa cealalta, dar prin una se poate vedea inima cum bate, iar prin cealalta nimic, doar cuvinte... E greu sa spui care din cele doua persoane e norocoasa, e clar ca cea descoperita va ajunge sa sufere, dar oare cat de norocoasa e de fapt persoana ce se sprijina de propriile ziduri?
Aici vine si marea ironie, iti poti petrece viata inconjurat de ziduri, si desigur nu vei fi ranit, dar nici nu ai sansa la ceva mai mult...sau poti sa lasi garda jos, sa te deschizi, si cu riscul de a ajunge cu inima franta, iti acorzi sansa la ceva ce e in aparenta un vis. Ai de invatat chiar si dintr-o inima franta, si singura mea speranta este ca inima poate suporta destule lovituri, pentru a nu-si construi ziduri ce nu mai pot fi distruse...
No comments:
Post a Comment