As vrea sa reusesc sa scriu in fiecare zi... as scrie, ma simt mai conectata de tot ce imi este dor, dar uneori trec prin zile fara sa imi dau seama, nu imi ajung orele si nu stiu cum sa le impart, sau poate ca imi vine o idee cand sunt la metrou, ingramadita de zeci de oameni, dar cum sa o prind? fuge. As putea sa fac din blogul asta un jurnal, sa ma uit peste ani si sa imi citesc gandurile, chiar am sa fac, daca reusesc sa imi pastrez ideile dincolo de metrou.
Dupa aproape 2 luni departe pot spune ca multe s-au schimbat, nu mai simt presiunea dorului precum o capcana in piept, pot sa ma uit in jurul meu si chiar sa vad ceva, simt efectiv cum ma adaptez si cum asimilez cultura asta. Acum dupa ce furtuna s-a mai linistit, am putut sa fac un pas in spate si sa realizez riscul pe care mi l-am asumat, am zis wow, chiar am avut ceva curaj, sau poate doar idealuri pe care nu puteam sa le ignor desi asta insemna sa fiu naiva. Am lasat totul in urma, am luat o valiza mare rosie, si gata, viata mea a inceput de la 0. Mi-am putut construi fiecare parte din viata de aici, si recunosc incepe sa imi placa. Da, m-am aruncat in mijlocul necunoscutului fara macar sa ma gandesc cat de greu si cate provocari ma vor astepta. Acum, cand viata incepe sa se aseze, cand simt ca detin un oarecare control, am o oarecare mandrie pentru nebunia pe care am facut-o. Sunt sigura ca toti o avem. E ca atunci cand te arunci cu capul inainte, stii ca e foarte posibil sa te distrugi, dar sari. Si nu numai ca nu te ranesti, dar reusesti si ceva incredibil. Poate e noroc, poate doar intamplarea, dar ceva e.
As vrea sa nu mai fiu ambigua... dar cred ca m-as pierde.
No comments:
Post a Comment