This world made me a little soldier!

Buna dimineata, dragii mei. Stiu ca azi v-ati trezit cu mii de planuri pentru noul an, cu scopuri si vise care mai de care mai nebunatice,  dar propun, pentru cateva momente sa cititi acest post si sa lasati soldatul din voi sa se manifeste. Da, spun bine, soldatul. Si ca sa nu fiu complet lipsita de sens, o sa si detaliez la ce ma refer. Totul a inceput cu zecile de conversatii cu oamenii de aici, persoane ce au trait o viata in sanul civilizatiei vestice. Toti vor sa ma descoase, sa ma puna sub microscop, si sa imi desluseasca "misterul", sunt un fel de maimutica pe plaja din Mamaia. Fenomenul asta e foarte des intalnit atunci cand un nou imigrant apare in scena, mai ales daca tara e mai "exotica" (adica relativ necunoscuta). Nu ma ingrijorez prea tare, pentru ca stiu ca in curand nu voi mai fi atat de exotica, viata mea va deveni parte din rutina pe care ei o impartasesc, rutina ce ii innebuneste, iar alta "maimutica" isi va face aparitia in peisaj cu siguranta. Bun, dar ca sa revin la subiect, intrebarile incep sa curga: "si de unde esti?", "ce ai studiat in universitate?", "ai familie aici?", "cati ani ai?", "ce planuri ai de viitor?", "iti place Canada?" iar cireasa de pe tort: "Cum de ai avut curajul ca la 23 de ani sa vii intr-o tara straina, fara sa ai macar un membru al familiei aici?" Iar ca raspuns la aceasta intrebare, ridic din umeri, pentru ca sincer nici eu am habar. De asemenea, mi se spune ca tinerii  canadieni de o varsta cu mine, nu vor nici macar sa munceasca part time, daramite sa se inhame la asa o aventura. Iar chestia asta m-a pus serios pe ganduri.

Si in urma navalei de ganduri existente in creierasul meu, am conchis, lumea in care noi am trait ne-a facut sa devenim mici soldatei, ce ar putea sa faca fata oricarei situatii, soldati ce se pot integra in orice societate, si pot prelua controlul. Cand ajungem la varsta de 20 de ani suntem deja satui de coruptie, birocratie, furt, Basescu, Boc, abonamente la RATP ce se scumpesc pe zi ce trece, lipsa creditului pe telefon, incompetenta institutiilor publice, aroganta bugetarilor de la ghisee. La 20 de ani suntem aruncati direct in mijlocul tornadei, fara vesta de protectie, fara cont in banca, fara loc de munca, fara mosteniri si masini, si mai ales fara prea mare optimism. Dar toate greutatile nu au facut decat sa ne transforme, sa ne determine sa ne autodepasim in mod constant, si in final, sa nu renuntam sa luptam pentru a ne imbunatati viata. Unor persoane de varsta mea, viata le-a oferit comfortul de a butona pe Blackberry toata ziua, de a avea unica grija in privinta alegerii outfitului pentru ziua urmatoare, de a merge in vacante exotice cel putin de doua ori pe an, de a urmari Jersey Shore si a merge la shopping in fiecare zi, dar le-a luat ceva ce, eu cred, e mult mai important: maturitatea. Maturitate ce constituie atuul principal in cursa asta infernala ce se numeste viata. Imigrantii sunt cei ambitiosi ce studiaza cu orele pentru a avea cele mai bune note in universitate, ei sunt cei ce petrec ore in sir in afara programului de lucru pentru a termina un proiect, ei vor fi cei cu o etica a muncii mult mai puternica, si de ce? Pentru ca imigrantii stiu ce inseamna sa infrunti greutatile vietii si sa fii lovit de ele drept in piept, iar pentru asta nu pot spune decat Multumesc Romania! M-ai facut mai puternica.

Dupa tot acest brainstorming am ajuns sa ma simt mai curajoasa si optimista, mi-am dat seama ca in fata necunoscutului nu o sa spun niciodata "Mommy can you come and pick me up?", tara mea m-a invatat mai bine de atat.