De ce Romania mai are de invatat, si de ce m-a impresionat Thailanda

Aruncand o privire superficiala asupra Thailandei, vazand ca raportul dintre Thai Baht si USD e undeva la 1-30, am putea crede ca Thailanda e o tara sub-dezvoltata, comparativ pana si cu Romania. Dupa ce am traversat aceasta tara de la sud la nord si invers, dupa ce am vizitat de la cele mai mari orase pana la cele mai mici sate, pot sa spun cu inima impacata ca avem foarte multe de invatat. Si sa va spun de ce:

1. Oamenii sunt extrem de amabili. Si nu pentru ca se forteaza sa fie asa, pentru ca asa sunt. Thailanda e supra-numita Tara Zambetelor, si nu degeaba. Pentru ei, o atitudine pozitiva asupra vietii este esentiala, si transpun aceasta atitudine si asupra oamenilor din jur. De aceea, in Thailanda, ridicarea tonului intr-o discutie este considerat inacceptabil, o mare insulta. De aceea, de cand sunt in Thailanda, nu am auzit niciodata discutii in contradictoriu, injurii (mai ales in trafic) sau altfel de altercatii.

2. Thailanda are o infrastructura demna de admirat. 

Pe langa faptul ca tara este conectata de la nord la sud cu o retea de autostrazi foarte bine pusa la punct, chiar si cele mai mici orase arata foarte bine. Se investeste enorm in calitatea drumurilor, in spatii verzi, in locuri de recreere. De exemplu, pozele de mai jos sunt dintr-un parc public din Chiang Mai, un oras mic de altfel:

3. Transportul public feroviar este de cele mai multe ori gratis pentru cetatenii Thailandei. Din toate trenurile cu care am mers, doar cel la cuseta nu a fost gratis pentru thailandezi, dar chiar si asa, mi se pare incredibil sa poti sa traversezi tara, chiar si la clasa a doua, fara sa platesti nimic.

4. Cursele de transport public (autocare, trenuri), includ si o masa, uneori chiar doua sau trei, in functie de durata calatoriei. Nu trebuie platit nimic in plus, faptul ca ai cumparat biletul e suficient. Si am si dovada!

5. Politistii nu sunt vazuti ca dusmani. Asta probabil din cauza faptului ca se comporta ca si prieteni ai oamenilor si nu precum paznici intr-o inchisoare. Am vazut multi politisti aici, sunt prezenti peste tot, dar nimeni nu se simte intimidat. Am vazut politisti glumind cu oamenii, la colt de strada, politsti ce ne-au ajutat sa ne gasim trenul pe un peron aglomerat, politisti ce ajuta oameni in varsta sau copii sa coboare de tren/autocar, politisti ce iti dau directii atunci cand te-ai pierdut, politisti ce sunt oameni! Nu spun ca in Romania toti politistii au iluzii de grandoare si nu stiu sa se comporte cu omul de rand, dar in nici un caz nu am vazut politistii nostri zambind macar o data!

6. Mentalitate sanatoasa asupra muncii. Desi e foarte cald, mai ales in sezonul uscat, si uneori nici nu poti iesi afara, oamenii tot reusesc sa munceasca, chiar si asa, in conditii grele. Adica, avand in vedere cat de sufocant e, mai ales dupa amiaza, as intelege perfect daca oamenii ar fi putin lenesi, si aici vorbesc de cei ce muncesc afara. Dar nu, probabil sunt deja obisnuiti cu aceste temperaturi, si programul de munca decurge normal.

Momentan suntem in Hua Hin, un oras din Golful Thailandei, si la cum arata, as spune intr-o secunda ca sunt intr-un oras din America de Nord sau vestul Europei. Pictures to come!

Welcome to the meat market

Aseara m-am trezit in mijlocul unei conversatii revelatoare, si nu din cauza subiectului. Aseara am vazut cum mi se insira in fata toate frustrarile pe care omul de rand le resimte atunci cand se afla intr-un anumit cadru social. Aseara am vazut, mai mult ca oricand, ca majoritatea contextelor sociale, fie ele formale sau informale, nu sunt decat forma eleganta a pietei din cartier. Ca si componente principale avem:

MARFA SI VANZATOR: Atat de mult ne-am obisnuit cu acest rol, chiar imbratisandu-l, incat incepem sa folosim fraze de genul "Am incercat sa ma vand cat mai bine", "M-am vadut foarte scump". Deci, nu numai ca ne-am obisnuit sa fim o marfa, dar a inceput sa ne si placa. Nu conteaza daca suntem la un interviu pentru un job, la o reuniune cu fostii colegi, la o masa in familie, sau chiar si la o prima intalnire, activitatea noastra preferata este sa ne vindem. Trebuie sa aratam ca suntem mai buni, mai "copti", din soi bun, mai aratosi, mai mari decat competitia, si la pretul cel mai bun. E uimitor cat de mult timp petrecem sa convingem "cumparatorul" ca noi suntem cea mai buna alegere, pentru ca partea interesanta sau "tricky" este ca noi suntem responsabili sa ne fim proprii vanzatori.

 Fie ca ne vindem in fata prietenilor, in fata posibilului angajator sau in contextul unei eventuale relatii, trebuie sa fim al naibii de buni la asta, ca de nu, ramanem la coada turmei si nu e bine. Pana si a fi bun la a ne vinde a devenit o problema, pentru ca e din ce in ce mai greu sa fugim de clisee de genul : "da, sunt o persoana foarte flexibils", "sunt organizat, perfectionist", "am calitati de lider", "am trecut examenul cu brio", "mi-am cumparat o noua masina", "detin propriul apartament", "tocmai am participat la un eveniment de caritate". Si de ce toate astea? Pentru ca inca de cand suntem mici, am invatat sa fim in competitie unul cu celalalt, sa ne dovedim ca suntem mai buni, si am invatat ca unica modalitatea de a fi acceptati de societate este daca luptam din greu sa fim in fata, uneori ignorand principiile si normele ce se strecoara in propria constiinta.

CUMPARATORUL: Pe langa faptul ca suntem marfuri si vanzatori, de multe ori ne gasim in ipostaza de a fi "cumparatori". Si ne place foarte mult ipostaza asta nu numai pentru ca e cea mai usoara, dar pentru ca ne ofera mult ravnitul statut al puterii. Noi suntem in control, avem puterea si posibilitatea mareata de a alege. Si daca ne deranjeaza oarecum ca trebuie sa fim o marfa, si trebuie sa ne vindem, nu ne deranjeaza absolut deloc sa fim cumparatori, si linistiti, ne plimbam printre tarabe, si cunoastem cat mai multe "marfuri", pana gasim una ce ni se potriveste, sau care ne poate satisface o nevoie imediata.


Personal, cred ca o societate bazata pe colaborare si cooperare functioneaza mult mai bine decat una bazata pe competitie, prin cooperare reusim sa ne valorificam si sa ne respectam mult mai mult unii pe altii. Nu pot sa nu ma gandesc cat de departe am fi ca si fiinte umane si cat de mult am avansa din punct de vedere tehnologic, spiritual si cultural daca am privi toti catre acelasi scop tinandu-ne de mana, in loc sa dam din coate ca sa iesim in fata. Si uite asa, dragii mei, ma vand voua :).

This world made me a little soldier!

Buna dimineata, dragii mei. Stiu ca azi v-ati trezit cu mii de planuri pentru noul an, cu scopuri si vise care mai de care mai nebunatice,  dar propun, pentru cateva momente sa cititi acest post si sa lasati soldatul din voi sa se manifeste. Da, spun bine, soldatul. Si ca sa nu fiu complet lipsita de sens, o sa si detaliez la ce ma refer. Totul a inceput cu zecile de conversatii cu oamenii de aici, persoane ce au trait o viata in sanul civilizatiei vestice. Toti vor sa ma descoase, sa ma puna sub microscop, si sa imi desluseasca "misterul", sunt un fel de maimutica pe plaja din Mamaia. Fenomenul asta e foarte des intalnit atunci cand un nou imigrant apare in scena, mai ales daca tara e mai "exotica" (adica relativ necunoscuta). Nu ma ingrijorez prea tare, pentru ca stiu ca in curand nu voi mai fi atat de exotica, viata mea va deveni parte din rutina pe care ei o impartasesc, rutina ce ii innebuneste, iar alta "maimutica" isi va face aparitia in peisaj cu siguranta. Bun, dar ca sa revin la subiect, intrebarile incep sa curga: "si de unde esti?", "ce ai studiat in universitate?", "ai familie aici?", "cati ani ai?", "ce planuri ai de viitor?", "iti place Canada?" iar cireasa de pe tort: "Cum de ai avut curajul ca la 23 de ani sa vii intr-o tara straina, fara sa ai macar un membru al familiei aici?" Iar ca raspuns la aceasta intrebare, ridic din umeri, pentru ca sincer nici eu am habar. De asemenea, mi se spune ca tinerii  canadieni de o varsta cu mine, nu vor nici macar sa munceasca part time, daramite sa se inhame la asa o aventura. Iar chestia asta m-a pus serios pe ganduri.

Si in urma navalei de ganduri existente in creierasul meu, am conchis, lumea in care noi am trait ne-a facut sa devenim mici soldatei, ce ar putea sa faca fata oricarei situatii, soldati ce se pot integra in orice societate, si pot prelua controlul. Cand ajungem la varsta de 20 de ani suntem deja satui de coruptie, birocratie, furt, Basescu, Boc, abonamente la RATP ce se scumpesc pe zi ce trece, lipsa creditului pe telefon, incompetenta institutiilor publice, aroganta bugetarilor de la ghisee. La 20 de ani suntem aruncati direct in mijlocul tornadei, fara vesta de protectie, fara cont in banca, fara loc de munca, fara mosteniri si masini, si mai ales fara prea mare optimism. Dar toate greutatile nu au facut decat sa ne transforme, sa ne determine sa ne autodepasim in mod constant, si in final, sa nu renuntam sa luptam pentru a ne imbunatati viata. Unor persoane de varsta mea, viata le-a oferit comfortul de a butona pe Blackberry toata ziua, de a avea unica grija in privinta alegerii outfitului pentru ziua urmatoare, de a merge in vacante exotice cel putin de doua ori pe an, de a urmari Jersey Shore si a merge la shopping in fiecare zi, dar le-a luat ceva ce, eu cred, e mult mai important: maturitatea. Maturitate ce constituie atuul principal in cursa asta infernala ce se numeste viata. Imigrantii sunt cei ambitiosi ce studiaza cu orele pentru a avea cele mai bune note in universitate, ei sunt cei ce petrec ore in sir in afara programului de lucru pentru a termina un proiect, ei vor fi cei cu o etica a muncii mult mai puternica, si de ce? Pentru ca imigrantii stiu ce inseamna sa infrunti greutatile vietii si sa fii lovit de ele drept in piept, iar pentru asta nu pot spune decat Multumesc Romania! M-ai facut mai puternica.

Dupa tot acest brainstorming am ajuns sa ma simt mai curajoasa si optimista, mi-am dat seama ca in fata necunoscutului nu o sa spun niciodata "Mommy can you come and pick me up?", tara mea m-a invatat mai bine de atat.

Frumusetea emigrarii in Europa. Partea 2: Italia

Ok, dragii mei, am ajuns si la subiectul (in acest caz tara) de care toti suntem satui deja. Dar putem sta linistiti pentru ca si ei sunt mai mult decat satui de noi. Despre ce tara poate fi vorba daca nu despre Italia? Oh, tara frumoasa, in sanul careia poporul roman post-revolutionar a incercat sa isi spele pacatele! Dar a reusit oare? Nici vorba. Ok, cu totii stim ca atunci cand a venit vorba de emigrare, fratii nostri s-au indreptat in special catre Spania si Italia, si putem numi aceste doua locatii the hot spot of Europe pentru multi romani. Si asa a ajuns Italia sa fie invadata de la nord la sud, de ingrijitoare de batrani, bone, muncitori in constructie si spalatori de masini. Toata aceasta situatie nu a dus, insa, la un deznodamant fericit, studiile recente efectuate in Italia spun ca ne aflam pe locul 3 in topul celor mai antipatizate popoare de emigranti, se pare ca 2 italieni din 3 ne considera antipatici. Astea da conditii dure!


Postarea de azi a venit ca inspiratie in urma unei conversatii foarte interesante cu un  producator de film italian, stabilit de foarte multi ani in  Canada. Persoana in discutie petrece totusi luni bune din an in Italia si are o perspectiva cat se poate de obiectiva asupra romanilor. Mi-a spus, din experienta personala, ca a intalnit oarte multi romani din mediul rural stabiliti in Italia, romani ce nu au avut prilejul unei educatii riguroase sau al unui trai foarte civilizat, ca exista romani ce aleg sa isi duca veacul intr-un mod neortodox, insa recunoaste ca a intalnit si romani deosebiti, romani ce i-au lasat o impresie mai mult decat placuta. De la el am putut sa aflu lucruri pe care nu le aud la stiri. Fiind in contact direct cu industria televiziunii, mi-a marturisit ca este un curent propagandist extrem de puternic indreptat catre romani, manifestat prin cele mai " nevinovate" anunturi, precum furturi, violuri, crime, savarsite APARENT de romani. Mi-a demonstrat cum Europa devine din ce in ce mai rasista fata de imigranti, iar cu cat recesiunea se inaspreste, cu atat intoleranta fata de imigranti va creste. Inca o data, ecuatia este foarte simpla, unul din motivul principal pentru care romanii nu sunt placuti este faptul ca sunt acolo, faptul ca au locuri de munca, faptul ca, impreuna cu alti imigranti, ameninta destabilizarea pietii muncii in Italia.


Inca o data reticenta italienilor fata de orice imigrant nu este nejustificabila. Ce este de nejustificat este ura manifestata de cele mai multe ori prin actiuni agresive, actiuni ce nu fac subiectul primelor pagini de ziar. ( De exemplu, un tanar italian a lovit o romanca de 40 de ani, asistenta intr-un spital din Torino, pana femeia a cazut la pamant, s-a lovit cu capul de beton si a murit pe loc, iar flacaul italian a primit arest la domiciliu?!?!?!). Si, in concluzie, as spune, duceti-va romani la casa voastra, duceti-va acolo unde sunteti bine primiti. Dar inca odata, imi apare intrebarea "Unde e aceasta casa?". Pentru delectarea personala, am atasat un video ce reflecta activitatea nationalista din Italia, partidul Casa Pound, ce practic are ca scop final lupta impotriva tuturor "intrusilor" din Italia. Intre timp, va doresc dragii mei, sa intampinati un an mai bun si mai primitor, si nu uitati: ganditi-va bine unde emigrati!

Frumusetea emigrarii in Europa. Part 1: Anglia

Si ca sa nu credeti ca incerc sa va dezobisnuiesc de stilu-mi caracteristic, haide sa mai pornim o incursiune in viata fascinanta, dar grea, de imigrant cu ochisori obiectivi. In posturile trecute am incercat sa ilustrez, atat cat cuvintele mi-au permis, o imagine asupra societatii in care ne aflam, atat in Romania cat si in Canada. Dar fiindca multi romanasi ai nostri se incapataneaza sa imigreze, putem discuta linistiti, nopti in sir, despre fenomenul de dez-romanizare, implicit imigrare. Unii mi-ar raspunde sus si raspicat: De ce as vrea sa fiu roman?De ce nu am avut norocul sa ma nasc in cadrul unei culturi cu totul diferite? Fair enough as putea raspunde. Dar haide sa va povestesc cam cum sta treaba cu imigrarea, si ce politica adopta statele ce par sa ne primeasca cu "bratele deschise". O sa incep cu vechiul continent european, pentru ca Europa pare sa fie prima si ultima alegere pentru majoritatea romanilor ce emigreaza. 

Inca de la inceput o sa mentionez, desi banuiesc ca aspectul asta este foarte bine stiut de majoritatea, Europa este rasista, si nu doar fata de romani. La sfarsitul fiecarui post, putem sa ne intrebam daca aceste tari au vreo justificare sa fie rasiste sau nu. Consider ca in Europa prejudecatile existente au luat o asemenea amploare si turnura incat foarte greu ne va fi sa reabilitam numele si mandria etniei noastre. Desigur, mediul academic este relativ diferit, insa imi este neplacut gandul ca si cel mai simplu gest, precum mersul pe strada si graitul limbii noastre, ar putea atrage priviri suspicioase.

Una din cele mai rasiste tari din Europa, in opinia mea, este Anglia. Londra are un numar incredibil de imigranti, si poate de aceea pentru unii poate suna absurd. Aproximativ 40% din populatia Londrei este constituita din imigranti, dintre care cei mai multi sunt indieni, pakistanezi si negri. Desigur, si fratii nostri romani populeaza aceste taramuri, dar nu constituie nici pe departe o majoritate. Cetateanul naiv ar putea spune ca Londra este poate cel mai ofertant oras din Europa in ceea ce priveste multiculturalismul, dar a afirma un asemenea lucru ar insemna sa neglijam statutul celor ce se "bucura" de multiculturalism. Imigrantii vor fi mereu priviti cu ochi suspiciosi, indiferent de tara in care vor imigra. De ce? s-ar putea intreba unii. Pentru ca imigrantii constituie de cele mai multe ori forta de munca ieftina care fura locurile de munca de sub nasul cetatenilor englezi. De ce sa acorde angajatorul din Anglia un job unui cetatean englez pe care trebuie sa il platesca cel putin cu salariul minim pe economie, cand poate sa angajeze un imigrant ce s-ar multumi si cu jumatate din acest salariu. Acest punct de vedere schimba putin perspectiva asupra lucrurilor. Probabil si noi romanii am fi mai mult atinsi de doctrina nationalista daca ne-am bucura de o economie decenta si conditii de viata bune. Poate ca opinia generala ar fi ca aceste joburi "de jos" ar fi acceptate doar de imigranti ce nu s-au bucurat de un standard decent de educatie, dar tristul adevar este ca din ce in ce mai multi imigranti stau cu diploma de universitate sau master in vitrina, si spala masini pentru cetatenii britanici.

Probabil ca adevarul mereu se gaseste undeva la mijloc, insa consider pe deplin adevarat faptul ca e o idee buna sa ramai in tara in care te-ai nascut, sa te bucuri de drepturile pe care aceasta ti le ofera si sa muncesti spre progresul ei, asta atunci cand tara in discutie chiar iti ofera sansa de a creste ca si individ si un loc decent de munca poate fi gasit. Dar pentru ca ne-am nascut in frumoasa Romanie, tot ce putem sa facem e sa suportam si sa invingem scepticismul tarilor adoptive. Halal Destin! Iar ca sa exemplific ideea de mai sus, iata un video ce a devenit foarte celebru in mediul virtual.