Viata de student sau partiala lobotomie?

Sambata asta am avut o revelatie, un pic amara, si poate cam taioasa, dar  in mod cert mi-a lasat un zambet pe buze. Am petrecut 2 ore, spre nefericirea mea, intr-un bar de studenti, aka HELL. Si cum nu vreau  sa imi sara toata lumea in cap (desi poate ar fi comic), o sa si argumentez afirmatia in care cred cu tarie: Pentru unele persoane viata de student nu e nimic altceva decat o pierdere de timp si o gaura in buget. Bun, sa incepem cu inceputul: Locatie: Madison Pub, campus universitar; Numar de persoane in club: Fara numar; Media de varsta: 18-21 ani; Muzica: proasta si neinteligibila; Bautura serii: Berea aruncata peste tot si toti; Activitatea preferata: Calcatul in picioare a gecilor celor ce sunt prea beti sa le mai tina in mana (asta chiar m-a facut sa rad). Ma si vad in mijlocul multimii, mica si nervoasa, inchisa la haina pana in gat(am decis sa tin paltonul pe mine de teama sa nu il pierd, in plus imi apara rochia de constantele dusuri cu bere si ma simteam putin mai in siguranta atunci cand eram impinsa in toate partile). Ce sa mai, a fost o adevarata cursa de roller coaster.


Cand am ajuns acasa, duhnind a bere (desi nu asta a fost ceea ce am comandat), am inceput sa ma gandesc la tot ce inseamna viata de student aici si nu numai. Desigur, toti am avut faimoasele chefuri studentesti in care am baut, de cele mai multe ori, prea mult, si in mod cert toate petrecerile astea vor ramane mereu o amintire placuta si o exemplificare perfecta a ceea ce inseamna "sa te bucuri cat esti tanar". Apoi, ca un fulger, m-a lovit o idee care nu vrea sa  lucreaze deloc in favoarea mea. Oare m-am schimbat eu atat de mult incat nu mai sunt capabila sa ma bucur de cele mai simple momente? Oare sunt... vai!... Batrana?. Nu stiu daca sunt, dar cu siguranta asa m-am simtit in mijlocul celor pentru care petrecerea nu se va termina niciodata. M-am gandit ca poate am uitat cum sa retraiesc momentele cand si eu am fost studenta, poate m-am lasat sufocata de oceanul de provocari ce mi s-a asternut in fata, si poate am uitat sa fiu tanara si sa respir. Ego-ul meu nu a fost prea incantat de concluzia asta.


Fiindca tot nu puteam sa dorm, rasucitul de pe o parte pe alta a dat in cele din urma roade si mi-am dat seama ca totul se rezuma la a fi sau a nu fi soldat. Asa cum am mentionat intr-un post trecut, viata pe care am trait-o dintotdeauna, noi, unii dintre romani, ne-a transformat in mici sau mari luptatori. Iar ca luptatori, uneori am spart sticle, am facut intrecere in numarul de shoturi baute, am dansat pe mese, dar am si invatat nopti intregi pentru un examen, am format prietenii ce poate vor dura o viata, am invatat sa fim independenti si sa privim viata in ochi, iar viata din facultate ne-a ajutat sa crestem si sa devenim oamenii ce suntem acum. Pentru studentul canadian, muzica nu se opreste atat de curand, viata e mult mai lunga decat e pentru noi, anii se numara diferit, iar responsabilitatile sunt asumate mult mai tarziu. Tot ce pot spune e: Avantaj Eu. Poate ca nu ma mai bucur de pahare sparte si beri varsate, dar cel putin nu ma aflu la 30 de ani inca in cautare de sine. La toate astea am un singur raspuns: Cheers!