Sambata asta am avut o revelatie, un pic amara, si poate cam taioasa, dar in mod cert mi-a lasat un zambet pe buze. Am petrecut 2 ore, spre nefericirea mea, intr-un bar de studenti, aka HELL. Si cum nu vreau sa imi sara toata lumea in cap (desi poate ar fi comic), o sa si argumentez afirmatia in care cred cu tarie: Pentru unele persoane viata de student nu e nimic altceva decat o pierdere de timp si o gaura in buget. Bun, sa incepem cu inceputul: Locatie: Madison Pub, campus universitar; Numar de persoane in club: Fara numar; Media de varsta: 18-21 ani; Muzica: proasta si neinteligibila; Bautura serii: Berea aruncata peste tot si toti; Activitatea preferata: Calcatul in picioare a gecilor celor ce sunt prea beti sa le mai tina in mana (asta chiar m-a facut sa rad). Ma si vad in mijlocul multimii, mica si nervoasa, inchisa la haina pana in gat(am decis sa tin paltonul pe mine de teama sa nu il pierd, in plus imi apara rochia de constantele dusuri cu bere si ma simteam putin mai in siguranta atunci cand eram impinsa in toate partile). Ce sa mai, a fost o adevarata cursa de roller coaster.
Cand am ajuns acasa, duhnind a bere (desi nu asta a fost ceea ce am comandat), am inceput sa ma gandesc la tot ce inseamna viata de student aici si nu numai. Desigur, toti am avut faimoasele chefuri studentesti in care am baut, de cele mai multe ori, prea mult, si in mod cert toate petrecerile astea vor ramane mereu o amintire placuta si o exemplificare perfecta a ceea ce inseamna "sa te bucuri cat esti tanar". Apoi, ca un fulger, m-a lovit o idee care nu vrea sa lucreaze deloc in favoarea mea. Oare m-am schimbat eu atat de mult incat nu mai sunt capabila sa ma bucur de cele mai simple momente? Oare sunt... vai!... Batrana?. Nu stiu daca sunt, dar cu siguranta asa m-am simtit in mijlocul celor pentru care petrecerea nu se va termina niciodata. M-am gandit ca poate am uitat cum sa retraiesc momentele cand si eu am fost studenta, poate m-am lasat sufocata de oceanul de provocari ce mi s-a asternut in fata, si poate am uitat sa fiu tanara si sa respir. Ego-ul meu nu a fost prea incantat de concluzia asta.
Fiindca tot nu puteam sa dorm, rasucitul de pe o parte pe alta a dat in cele din urma roade si mi-am dat seama ca totul se rezuma la a fi sau a nu fi soldat. Asa cum am mentionat intr-un post trecut, viata pe care am trait-o dintotdeauna, noi, unii dintre romani, ne-a transformat in mici sau mari luptatori. Iar ca luptatori, uneori am spart sticle, am facut intrecere in numarul de shoturi baute, am dansat pe mese, dar am si invatat nopti intregi pentru un examen, am format prietenii ce poate vor dura o viata, am invatat sa fim independenti si sa privim viata in ochi, iar viata din facultate ne-a ajutat sa crestem si sa devenim oamenii ce suntem acum. Pentru studentul canadian, muzica nu se opreste atat de curand, viata e mult mai lunga decat e pentru noi, anii se numara diferit, iar responsabilitatile sunt asumate mult mai tarziu. Tot ce pot spune e: Avantaj Eu. Poate ca nu ma mai bucur de pahare sparte si beri varsate, dar cel putin nu ma aflu la 30 de ani inca in cautare de sine. La toate astea am un singur raspuns: Cheers!
Si ca sa nu credeti ca incerc sa va dezobisnuiesc de stilu-mi caracteristic, haide sa mai pornim o incursiune in viata fascinanta, dar grea, de imigrant cu ochisori obiectivi. In posturile trecute am incercat sa ilustrez, atat cat cuvintele mi-au permis, o imagine asupra societatii in care ne aflam, atat in Romania cat si in Canada. Dar fiindca multi romanasi ai nostri se incapataneaza sa imigreze, putem discuta linistiti, nopti in sir, despre fenomenul de dez-romanizare, implicit imigrare. Unii mi-ar raspunde sus si raspicat: De ce as vrea sa fiu roman?De ce nu am avut norocul sa ma nasc in cadrul unei culturi cu totul diferite? Fair enough as putea raspunde. Dar haide sa va povestesc cam cum sta treaba cu imigrarea, si ce politica adopta statele ce par sa ne primeasca cu "bratele deschise". O sa incep cu vechiul continent european, pentru ca Europa pare sa fie prima si ultima alegere pentru majoritatea romanilor ce emigreaza.
Inca de la inceput o sa mentionez, desi banuiesc ca aspectul asta este foarte bine stiut de majoritatea, Europa este rasista, si nu doar fata de romani. La sfarsitul fiecarui post, putem sa ne intrebam daca aceste tari au vreo justificare sa fie rasiste sau nu. Consider ca in Europa prejudecatile existente au luat o asemenea amploare si turnura incat foarte greu ne va fi sa reabilitam numele si mandria etniei noastre. Desigur, mediul academic este relativ diferit, insa imi este neplacut gandul ca si cel mai simplu gest, precum mersul pe strada si graitul limbii noastre, ar putea atrage priviri suspicioase.
Una din cele mai rasiste tari din Europa, in opinia mea, este Anglia. Londra are un numar incredibil de imigranti, si poate de aceea pentru unii poate suna absurd. Aproximativ 40% din populatia Londrei este constituita din imigranti, dintre care cei mai multi sunt indieni, pakistanezi si negri. Desigur, si fratii nostri romani populeaza aceste taramuri, dar nu constituie nici pe departe o majoritate. Cetateanul naiv ar putea spune ca Londra este poate cel mai ofertant oras din Europa in ceea ce priveste multiculturalismul, dar a afirma un asemenea lucru ar insemna sa neglijam statutul celor ce se "bucura" de multiculturalism. Imigrantii vor fi mereu priviti cu ochi suspiciosi, indiferent de tara in care vor imigra. De ce? s-ar putea intreba unii. Pentru ca imigrantii constituie de cele mai multe ori forta de munca ieftina care fura locurile de munca de sub nasul cetatenilor englezi. De ce sa acorde angajatorul din Anglia un job unui cetatean englez pe care trebuie sa il platesca cel putin cu salariul minim pe economie, cand poate sa angajeze un imigrant ce s-ar multumi si cu jumatate din acest salariu. Acest punct de vedere schimba putin perspectiva asupra lucrurilor. Probabil si noi romanii am fi mai mult atinsi de doctrina nationalista daca ne-am bucura de o economie decenta si conditii de viata bune. Poate ca opinia generala ar fi ca aceste joburi "de jos" ar fi acceptate doar de imigranti ce nu s-au bucurat de un standard decent de educatie, dar tristul adevar este ca din ce in ce mai multi imigranti stau cu diploma de universitate sau master in vitrina, si spala masini pentru cetatenii britanici.
Probabil ca adevarul mereu se gaseste undeva la mijloc, insa consider pe deplin adevarat faptul ca e o idee buna sa ramai in tara in care te-ai nascut, sa te bucuri de drepturile pe care aceasta ti le ofera si sa muncesti spre progresul ei, asta atunci cand tara in discutie chiar iti ofera sansa de a creste ca si individ si un loc decent de munca poate fi gasit. Dar pentru ca ne-am nascut in frumoasa Romanie, tot ce putem sa facem e sa suportam si sa invingem scepticismul tarilor adoptive. Halal Destin! Iar ca sa exemplific ideea de mai sus, iata un video ce a devenit foarte celebru in mediul virtual.
Trebuie mentionata de la inceput pozitia in care ma aflu eu, dar nu numai, in cadrul unei societati din lumea 1. Circumstante placute sau mai putin placute m-au determinat sa aleg sa locuiesc si sa imi construiesc o viata in Toronto, Canada. Alegere curajoasa si inteleapta ar spune marea majoritate. De ce? Pentru ca, in primul rand, Canada se afla printre putinele tari de pe planeta care nu resimt recensiunea atat de intens precum statele din UE sau America. Este destul de stabila din punct de vedere financiar, fapt posibil mai ales prin decizia acestui stat de a nu accepta activitatea bancilor internationale pe piata canadiana. Asadar, in Canada vei intalni fie banci canadiene (nu prea multe) sau din Marea Britanie. In plus, au un sistem de sanatate destul de bine pus la punct, sistem de educatie la fel, in fine, o tara cu un nivel de trai inalt, bazat in general pe faptul ca toti cetatenii platesc taxe de nu se vad. E placut sa vezi ca muncitorul de pe santier isi poate plati luna de miere in Caraibe cu un salariu, iar munca aici iti da un oarecare sentiment de satisfactie, vizibil mai ales cand intri in posesia cecului de salariu.
In al doilea rand, orice imigrant se simte aici mult mai bine decat in orice alta tara. Inca o data apare intrebarea de ce? E foarte simplu, Canada a fost populata de-a lungul timpului de imigranti, aici nu exista statutul de canadian bazat pe identitate culturala, sau pe identitate nationala. Aici esti canadian daca detii un pasaport pe care scrie frumos si mandru Canada. Toronto este cel mai bun exemplu in cazul asta. Orasul asta este plin de toate natiile pamantului, construit ca un bloc cu foarte multe compartimente. Fiecare compartiment reprezinta o comunitate de imigranti, de cele mai multe ori foarte bine inchegata. La urma urmei, este si normal. Fiecare membru al comunitatii resimte nevoia de a sta in preajma celor ce il inteleg, ce ii impartasesc traditiile, obiceiurile, principiile sau valorile. Aici nu sunt privita cu ochi suspiciosi pentru ca sunt romanca, nimanui nu ii pasa de lucrul asta. Aici accentul meu este catalogat drept "cute", faptul ca sunt aici de relativ putin timp ma face mai degraba o prezenta exotica, decat un intrus, aici lumea vrea sa stie despre traditiile si istoria tarii mele doar pentru ca este ceva diferit. Cam asta este situatia actuala, descrisa desigur in termeni simplisti, in care ma aflu.
Toate acestea suna a idee buna pentru majoritatea care ar citi acest post. Si poate ca si este. Doar ca tot ce ma inconjoara nu ma poate face sa uit ca imi place Romania in prag de Craciun, imi place sa ascult colinde in timp ce impodobesc bradul si astept copii sa sune la usa, imi place sa am sarmale si friptura pe masa in zi de sarbatoare, imi place sa intampin uratorii, imi place sa aud vorba romaneasca pe strada si sa cutreier muntii, pe scurt imi place si mi-e dor de o tara ce isi reneaga propriile odrasle. Ce inseamna toate astea? Inseamna ca suntem fortati sa ne lepadam de identitatea noastra de pana acum, suntem fortati sa devenim "cetateni internationali", sa apartinem de nimic, si intr-un final sa devenim un popor slab, dezbinat. Trezirea mea brusca din amorteala de blogger se datoreaza unei schimbari dramatice in viata mea, iar daca acest post poate fi de folos unui imigrant, sau unui viitor imigrant (fapt foarte posibil pentru fiecare tanar roman) eu sunt fericita. In postul viitor voi intra mai adancul vietii mele de imigrant in Canada.
