Visul unui imigrant, visul meu

Trebuie mentionata de la inceput pozitia in care ma aflu eu, dar nu numai, in cadrul unei societati din lumea 1. Circumstante placute sau mai putin placute m-au determinat sa aleg sa locuiesc si sa imi construiesc o viata in Toronto, Canada. Alegere curajoasa si inteleapta ar spune marea majoritate. De ce? Pentru ca, in primul rand, Canada se afla printre putinele tari de pe planeta care nu resimt recensiunea atat de intens precum statele din UE sau America. Este destul de stabila din punct de vedere financiar, fapt posibil mai ales prin decizia acestui stat de a nu accepta activitatea bancilor internationale pe piata canadiana. Asadar, in Canada vei intalni fie banci canadiene (nu prea multe) sau din Marea Britanie. In plus, au un sistem de sanatate destul de bine pus la punct, sistem de educatie la fel, in fine, o tara cu un nivel de trai inalt, bazat in general pe faptul ca toti cetatenii platesc taxe de nu se vad. E placut sa vezi ca muncitorul de pe santier isi poate plati luna de miere in Caraibe cu un salariu, iar munca aici iti da un oarecare sentiment de satisfactie, vizibil mai ales cand intri in posesia cecului de salariu.

In al doilea rand, orice imigrant se simte aici mult mai bine decat in orice alta tara. Inca o data apare intrebarea de ce? E foarte simplu, Canada a fost populata de-a lungul timpului de imigranti, aici nu exista statutul de canadian bazat pe identitate culturala, sau pe identitate nationala. Aici esti canadian daca detii un pasaport pe care scrie frumos si mandru Canada. Toronto este cel mai bun exemplu in cazul asta. Orasul asta este plin de toate natiile pamantului, construit ca un bloc cu foarte multe compartimente. Fiecare compartiment reprezinta o comunitate de imigranti, de cele mai multe ori foarte bine inchegata. La urma urmei, este si normal. Fiecare membru al comunitatii resimte nevoia de a sta in preajma celor ce il inteleg, ce ii impartasesc traditiile, obiceiurile, principiile sau valorile. Aici nu sunt privita cu ochi suspiciosi pentru ca sunt romanca, nimanui nu ii pasa de lucrul asta. Aici accentul meu este catalogat drept "cute", faptul ca sunt aici de relativ putin timp ma face mai degraba o prezenta exotica, decat un intrus, aici lumea vrea sa stie despre traditiile si istoria tarii mele doar pentru ca este ceva diferit. Cam asta este situatia actuala, descrisa desigur in termeni simplisti, in care ma aflu.


Toate acestea suna a idee buna pentru majoritatea care ar citi acest post. Si poate ca si este. Doar ca tot ce ma inconjoara nu ma poate face sa uit ca imi place Romania in prag de Craciun, imi place sa ascult colinde in timp ce impodobesc bradul si astept copii sa sune la usa, imi place sa am sarmale si friptura pe masa in zi de sarbatoare, imi place sa intampin uratorii, imi place sa aud vorba romaneasca pe strada si sa cutreier muntii, pe scurt imi place si mi-e dor de o tara ce isi reneaga propriile odrasle. Ce inseamna toate astea? Inseamna ca suntem fortati sa ne lepadam de identitatea noastra de pana acum, suntem fortati sa devenim "cetateni internationali", sa apartinem de nimic, si intr-un final sa devenim un popor slab, dezbinat. Trezirea mea brusca din amorteala de blogger se datoreaza unei schimbari dramatice in viata mea, iar daca acest post poate fi de folos unui imigrant, sau unui viitor imigrant (fapt foarte posibil pentru fiecare tanar roman) eu sunt fericita. In postul viitor voi intra mai adancul vietii mele de imigrant in Canada.