Viata de student sau partiala lobotomie?

Sambata asta am avut o revelatie, un pic amara, si poate cam taioasa, dar  in mod cert mi-a lasat un zambet pe buze. Am petrecut 2 ore, spre nefericirea mea, intr-un bar de studenti, aka HELL. Si cum nu vreau  sa imi sara toata lumea in cap (desi poate ar fi comic), o sa si argumentez afirmatia in care cred cu tarie: Pentru unele persoane viata de student nu e nimic altceva decat o pierdere de timp si o gaura in buget. Bun, sa incepem cu inceputul: Locatie: Madison Pub, campus universitar; Numar de persoane in club: Fara numar; Media de varsta: 18-21 ani; Muzica: proasta si neinteligibila; Bautura serii: Berea aruncata peste tot si toti; Activitatea preferata: Calcatul in picioare a gecilor celor ce sunt prea beti sa le mai tina in mana (asta chiar m-a facut sa rad). Ma si vad in mijlocul multimii, mica si nervoasa, inchisa la haina pana in gat(am decis sa tin paltonul pe mine de teama sa nu il pierd, in plus imi apara rochia de constantele dusuri cu bere si ma simteam putin mai in siguranta atunci cand eram impinsa in toate partile). Ce sa mai, a fost o adevarata cursa de roller coaster.


Cand am ajuns acasa, duhnind a bere (desi nu asta a fost ceea ce am comandat), am inceput sa ma gandesc la tot ce inseamna viata de student aici si nu numai. Desigur, toti am avut faimoasele chefuri studentesti in care am baut, de cele mai multe ori, prea mult, si in mod cert toate petrecerile astea vor ramane mereu o amintire placuta si o exemplificare perfecta a ceea ce inseamna "sa te bucuri cat esti tanar". Apoi, ca un fulger, m-a lovit o idee care nu vrea sa  lucreaze deloc in favoarea mea. Oare m-am schimbat eu atat de mult incat nu mai sunt capabila sa ma bucur de cele mai simple momente? Oare sunt... vai!... Batrana?. Nu stiu daca sunt, dar cu siguranta asa m-am simtit in mijlocul celor pentru care petrecerea nu se va termina niciodata. M-am gandit ca poate am uitat cum sa retraiesc momentele cand si eu am fost studenta, poate m-am lasat sufocata de oceanul de provocari ce mi s-a asternut in fata, si poate am uitat sa fiu tanara si sa respir. Ego-ul meu nu a fost prea incantat de concluzia asta.


Fiindca tot nu puteam sa dorm, rasucitul de pe o parte pe alta a dat in cele din urma roade si mi-am dat seama ca totul se rezuma la a fi sau a nu fi soldat. Asa cum am mentionat intr-un post trecut, viata pe care am trait-o dintotdeauna, noi, unii dintre romani, ne-a transformat in mici sau mari luptatori. Iar ca luptatori, uneori am spart sticle, am facut intrecere in numarul de shoturi baute, am dansat pe mese, dar am si invatat nopti intregi pentru un examen, am format prietenii ce poate vor dura o viata, am invatat sa fim independenti si sa privim viata in ochi, iar viata din facultate ne-a ajutat sa crestem si sa devenim oamenii ce suntem acum. Pentru studentul canadian, muzica nu se opreste atat de curand, viata e mult mai lunga decat e pentru noi, anii se numara diferit, iar responsabilitatile sunt asumate mult mai tarziu. Tot ce pot spune e: Avantaj Eu. Poate ca nu ma mai bucur de pahare sparte si beri varsate, dar cel putin nu ma aflu la 30 de ani inca in cautare de sine. La toate astea am un singur raspuns: Cheers!

EU, EU, EU..... si poate tu

Cred ca starea care predomina in viata mea e revolta... si culmea e ca nu caut lucrurile revoltatoare, ma gasesc ele pe mine. Bun, se stie ca in Romania e o societate patriarhala, bla bla bla, suntem obisnuiti cu putin misoginism, uneori poate e amuzant, dar ce te faci cand iti vine sa te urci pe pereti la gandirea unei stralucite minti "europene"? Aveti impresia ca ma refer la batranelul de la tara care stie de cand s-a nascut ca numai cocosii ''ciripesc''? sau poate la barbatul la a doua tinerete care tine banii in casa si se crede al capone? NU. Va inselati.


Ma refer la tinerii Romaniei glorioase, viitorul nostru, florile acestei minunate tari. Da, la ei. Numai ca nu stiu sigur daca e doar misoginism,  mediul din familie, un anturaj negativ sau doar pura prostie, generata probabil din alergie la tot ce inseamna educatie si simt al decentei. Mare dilema, n-am ce zice. Ma bucur ca am un simt al observatiei ce imi permite sa realizez cam in ce lume se traieste la noi. Stii ce repede identifici speciile de misogin? N-ai idee!


Uita-te cand se intalnesc doi masculi, si sunt cu prietenele, sau pe romaneste "bagajul". Ai impresia ca acesti masculi feroce vor saluta fetele asa cum este firesc? In nici un caz. Se saluta intre ei si pa. Sau uita-te in restaurante, baruri, intr-un grup mare. Masculii discuta chestiuni absolut cruciale, dar o fac numai intre ei, intrucat femelele nu au capacitatea de intelegere si sinteza atat de dezvoltata ca a lor. Daca Doamne fereste, femeia deschide gura nu o baga nimeni in seama. Uita-te ca acesti barbati nu vor arata gesturi tandre fata de "femeile" lor in public. Ar trebui sa mentionez ca de obicei, masculii astia sunt manelisti si cocalari inraiti? Sau e de la sine inteles? Poate ca da, poate ca nu, dar cu cat nivelul de educatie e mai ridicat, cu atat atitudinea asta e mai rar intalnita. Dar educatie? ce educatie? Nu face bani!

Poate exagerez, poate sunt prea subiectiva sau sensibila, las in picioare prezumptia de nevinovatie, desi in mintea mea e clar. In rest, ce pot sa zic, cine se simte, este. Iar pentru voi, baietii in cauza, multumesc pentru inspiratie. Atat.