Cand "gata" e chiar gata?

In ultimele zile am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai mult la cei ca mine. Cei ce sunt in aceeasi barca... minunata barca a imigrarii. Ce simt oamenii astia? Cum isi petrec vietile? Cum se vad aici? Cum vad oamenii din jur? Desigur, vorbesc despre asta cu prietenii romani de aici, impartasim idei, sfaturi, indoieli, avem ceva foarte important in comun, si anume ca suntem departe de locul ce, pana recent, l-am numit "casa".  Dar daca, ceea ce nu avem in comun e cat de bine ne simtim departe de casa?

Pentru cei ce nu au "experimentat" imigrarea, poate toate lucrurile astea nu au sens, nu au de unde sa stie cum e sa spui "stop" unei vieti pe care ai trait-o timp de multi ani, unei vieti in care te simti comfortabil, unei vieti in care te-ai dezvoltat ca si individ, singurei vieti pe care o stii.  Dar, o spun eu, daca nu e deja evident: e foarte greu.

E un fel de punct, si de la capat. E ca si cum te-ai naste din nou, doar ca, de data asta, nu esti nou-nascut, esti om in toate firea, esti "construit" intr-un anume fel, ti-ai sedimentat un anumit sistem de valori, ti-ai format o viziune despre viata, ti-ai exprimat opinii, ti-ai creat tabieturi, poate chiar ai crezut ca te cunosti.

In momentul in care iti schimbi "casa", tot ce ai stiut pana atunci se reseteaza, si te trezesti intr-o mare de necunoscuti, fara habar incotro sa o apuci, doar cu speranta ca, intr-un fel sau altul, iti vei gasi calea. Experienta mea, din fericire, a fost mai usoara, pentru ca, inca de mica, am stiut ca nu vreau sa raman in Romania, si mai mult decat atat, nu ma simteam acasa in Romania, simteam cumva ca aripile imi sunt taiate in Romania (despre "despartirea" mea de Romania voi vorbi in alta postare), dar asta nu schimba cu nimic faptul ca tot e greu. Tot nu ii ai alaturi pe cei pe care ii iubesti, tot trebuie sa iti schimbi radical viata, tot vei avea in suflet nostalgia tarisoarei iubite, dar, in ciuda dorului, stii ca esti in locul in care poti creste cu adevarat, stii ca traiesti  undeva unde poate ai mai multe oportunitati. Si e bine, e o experienta purificatoare, pentru ca, sa fim sinceri, oriunde ne-am afla in lumea asta (inclusiv in Romania), nu vom trai niciodata vieti perfecte, in care nu renuntam la nimic, vieti in care tot ce se intampla e in favoarea noastra.

Dar ce te faci atunci cand treci prin toate aceste schimbari, atunci cand iti muti viata dintr-o parte a lumii in alta, cand incerci sa o iei de la capat, dar concluzionezi ca nu e pentru tine, ca nu te reprezinta, ca nu te face fericit, si vrei inapoi? Inapoi unde te-ai nascut, de unde ai crescut, de unde ai pornit? Cred ca persoanele care trec prin asa ceva, persoanele care, in ciuda a toate eforturile depuse pentru a parasi Romania, in ciuda tuturor sacrificiilor, decid sa se intoarca,  persoanele ce au curajul sa recunoasca atunci cand un anumit stil de viata nu e pentru ei, sunt incredibili, iar pentru ei, palaria jos! Palaria jos pentru cei ce decid sa nu se piarda, sa nu isi abandoneze sinele, si spun cu tarie: "Vreau inapoi acasa!".

Frumusetea emigrarii in Europa. Part 1: Anglia

Si ca sa nu credeti ca incerc sa va dezobisnuiesc de stilu-mi caracteristic, haide sa mai pornim o incursiune in viata fascinanta, dar grea, de imigrant cu ochisori obiectivi. In posturile trecute am incercat sa ilustrez, atat cat cuvintele mi-au permis, o imagine asupra societatii in care ne aflam, atat in Romania cat si in Canada. Dar fiindca multi romanasi ai nostri se incapataneaza sa imigreze, putem discuta linistiti, nopti in sir, despre fenomenul de dez-romanizare, implicit imigrare. Unii mi-ar raspunde sus si raspicat: De ce as vrea sa fiu roman?De ce nu am avut norocul sa ma nasc in cadrul unei culturi cu totul diferite? Fair enough as putea raspunde. Dar haide sa va povestesc cam cum sta treaba cu imigrarea, si ce politica adopta statele ce par sa ne primeasca cu "bratele deschise". O sa incep cu vechiul continent european, pentru ca Europa pare sa fie prima si ultima alegere pentru majoritatea romanilor ce emigreaza. 

Inca de la inceput o sa mentionez, desi banuiesc ca aspectul asta este foarte bine stiut de majoritatea, Europa este rasista, si nu doar fata de romani. La sfarsitul fiecarui post, putem sa ne intrebam daca aceste tari au vreo justificare sa fie rasiste sau nu. Consider ca in Europa prejudecatile existente au luat o asemenea amploare si turnura incat foarte greu ne va fi sa reabilitam numele si mandria etniei noastre. Desigur, mediul academic este relativ diferit, insa imi este neplacut gandul ca si cel mai simplu gest, precum mersul pe strada si graitul limbii noastre, ar putea atrage priviri suspicioase.

Una din cele mai rasiste tari din Europa, in opinia mea, este Anglia. Londra are un numar incredibil de imigranti, si poate de aceea pentru unii poate suna absurd. Aproximativ 40% din populatia Londrei este constituita din imigranti, dintre care cei mai multi sunt indieni, pakistanezi si negri. Desigur, si fratii nostri romani populeaza aceste taramuri, dar nu constituie nici pe departe o majoritate. Cetateanul naiv ar putea spune ca Londra este poate cel mai ofertant oras din Europa in ceea ce priveste multiculturalismul, dar a afirma un asemenea lucru ar insemna sa neglijam statutul celor ce se "bucura" de multiculturalism. Imigrantii vor fi mereu priviti cu ochi suspiciosi, indiferent de tara in care vor imigra. De ce? s-ar putea intreba unii. Pentru ca imigrantii constituie de cele mai multe ori forta de munca ieftina care fura locurile de munca de sub nasul cetatenilor englezi. De ce sa acorde angajatorul din Anglia un job unui cetatean englez pe care trebuie sa il platesca cel putin cu salariul minim pe economie, cand poate sa angajeze un imigrant ce s-ar multumi si cu jumatate din acest salariu. Acest punct de vedere schimba putin perspectiva asupra lucrurilor. Probabil si noi romanii am fi mai mult atinsi de doctrina nationalista daca ne-am bucura de o economie decenta si conditii de viata bune. Poate ca opinia generala ar fi ca aceste joburi "de jos" ar fi acceptate doar de imigranti ce nu s-au bucurat de un standard decent de educatie, dar tristul adevar este ca din ce in ce mai multi imigranti stau cu diploma de universitate sau master in vitrina, si spala masini pentru cetatenii britanici.

Probabil ca adevarul mereu se gaseste undeva la mijloc, insa consider pe deplin adevarat faptul ca e o idee buna sa ramai in tara in care te-ai nascut, sa te bucuri de drepturile pe care aceasta ti le ofera si sa muncesti spre progresul ei, asta atunci cand tara in discutie chiar iti ofera sansa de a creste ca si individ si un loc decent de munca poate fi gasit. Dar pentru ca ne-am nascut in frumoasa Romanie, tot ce putem sa facem e sa suportam si sa invingem scepticismul tarilor adoptive. Halal Destin! Iar ca sa exemplific ideea de mai sus, iata un video ce a devenit foarte celebru in mediul virtual.