De ce iti multumesc eu tie, draga Romanie?

Draga Romanie,

Stiu ca scrisoarea asta e putin intarziata,  si sper sa ma ierti pentru asta, dar as vrea sa iti multumesc. Da, sa iti multumesc. Nu ma intelege gresit, am si o multime de nemultumiri la adresa ta, ce se vor face auzite pe parcurs, dar de data asta vreau sa iti multumesc.

As vrea sa iti multumesc sincer, pentru ca, fie ca a fost intentia ta sau nu, mi-ai oferit un avantaj considerabil in viata. Si nu numai mie, ci si multor altor copii ai tai.

Ohooo, si am atatea motive sa iti multumesc. Pentru ca:

1. Ai facut in asa fel, incat a trebuit sa imi iau cate un job sau chiar si doua,  inca de cand am terminat liceul, pentru ca sa ma pot bucura de tot ce am vrut sa ma bucur, fara sa imi impovarez parintii. Am invatat de devreme, inca de cand am inceput sa fiu student, ce inseamna sa am responsabilitati, sa am un program fix, sa imi manevrez cu grija banii, si sa nu traiesc pe principiul ca timpul e nelimitat, si ca orice poate fi amanat.

2. M-ai invatat ca lumea poate fi nedreapta, ca multi se ghideaza dupa mirosul tentant, molipsitor al banilor, si ca trebuie sa imi selectez cu atentie persoanele ce ma inconjoara.

3. M-ai invatat sa nu visez cu ochii deschisi, sa nu fiu naiva (desi la capitolul asta mai am de lucrat), sa nu astept ca oportunitatile sa imi bata la usa, ci sa alerg dupa fiecare sansa,  sa insist, sa nu renunt.

4. M-ai invatat ca aruncatul vinei de pe proprii umeri, aratatul cu degetul, cautarea perpetua a unui tap ispasitor nu ajuta la nimic, nu produce nici o schimbare, nu incurajeaza o crestere, ba mai mult, e o pierdere de timp si o irosire de energie.

5. M-ai invatat sa ma astept ca viata sa fie grea, sa ma astept ca lucrurile sa nu mearga struna, sa ma astept la piedici, m-ai invatat sa nu fiu usor dezamagita.

6. M-ai invatat ca oamenii mint, ca oameni incompententi pot avea pozitii cu autoritate, m-ai invatat ca succesul e arbitrar.

M-ai invatat toate astea, si poate si mai multe. M-ai invatat sa fiu ambitioasa, sa vreau sa demonstrez ceva, sa vreau sa lupt pentru ceva mai bun, sa nu ma las speriata de piedici. M-ai invatat ca lucrurile bune vin greu, si ca rabdarea este cruciala.

Si, iata, acum traiesc intr-o societate in care oamenii considera ca timp este berechet, ca totul o sa fie bine, oameni pentru care viata a fost usoara, oameni pentru care procesul de maturizare incepe mult mai tarziu, si nu simt decat ca am un mare avantaj.

M-ai invatat sa fiu puternica, iar pentru asta, dar numai pentru asta, nu pot decat sa iti multumesc.

The money circus and me

The English version of the article is in the continuation of the Romanian version.

Abia azi am putut sa ies de sub patura de neputinta si sa imi fac curaj sa scriu. Pana acum nu am putut fi decat un spectator, decat o pereche de ochi ce priveste la franturi de realitate, si un creier care proceseaza informatia ce se perinda in media. Trebuie sa recunosc, prima data cand am apasat PLAY pe un video cu protestatarii din Romania, un fior si un ciudat sentiment de bucurie m-a cuprins. Cuprinsa de o neasteptata emotie patriotica, mi-am zis "Da! Da!, pentru prima data ceva se petrece!" In sfarsit exista o traire, o reactie la tot ce am inghitit pana acum. In sfarsit s-a trezit o farama de constiinta nationala ce a spus: "Stai putin! Nu!". Cred ca o revolutie va incepe? Nu. Cred ca protestele vor fi din ce in ce mai mari, iar din ce in ce mai multi romani vor fi implicati? Probabil nu, dar tare mult sper ca urma de solidaritate pe care inca o posedam sa nu se piarda in oceanul propagandist promovat de media.

Dar cum stau lucrurile de fapt? Pentru ca suntem copii ascultatori ai mamei FMI, este de la sine inteles ca vom asculta de fiecare ordin. Prin urmare am redus salariile bugetarilor cu 25%, am limitat numarul angajatilor din sectorul public, si am hotarat, asa ca inceput de an, sa schimbam legea sanatatii. Cu totii insa stim ca toate aceste decizii pe care demnitarii tarii le iau nu tin cont de nici o culoare de situatia actuala in care Romania se afla. Bun, si ce anume spune noua lege a sanatatii? In linii mari, casele de asigurare vor trece de la a fi gestionate de stat, la a fi private, iar romanul de rand va trebui sa isi achizitioneze asigurarea de sanatate care poate fi obligatorie sau voluntara. Asigurarea obligatorie acopera doar ingrijire de baza, ce de fapt inseamna aproape nimic, iar asigurarea voluntara poate fi extrem de benefica pentru asigurat, dar surpriza, costa. Si poate costa de la 30 ron pana la 50 de euro pe luna! Si acum vine intrebarea pe care sunt sigura ca o aveti in minte? Cum isi poate permite romanul de azi asa ceva? Raspunsul: Nu poate. Nu atunci cand nu are un loc de munca, sau cand munceste dar nu primeste salariul cu lunile. Mi se pare absurd ca cei care ar trebui sa ne apere interesele cel mai bine  sunt mai mult decat dispusi sa ne arunce in gura ucigatoare a falimentului.

Cireasa de pe tort a fost bineinteles repunerea in functie a lui Arafat, strategie clara din partea presedintiei de ne arunca un os, de a ne determina inca o data sa inchidem ochii neputinciosi si ignoranti. Ma intristeaza faptul ca presa din Romania duhneste a coruptie si propaganda, si desi aceasta nu este o problema neaparat nationala, constituie un pericol deosebit pentru romani. De ce anume? Pentru ca romanul nostru nu se raporteaza la situatia economica si financiara internationala, pentru ca romanul peste 40 de ani nu foloseste internetul pentru a analiza fapte si contexte din surse diferite si pentru a obtine cat de cat o perspectiva obiectiva asupra genului de informatii ce ne inunda creierul zilnic. Romanul de rand ajunge acasa dupa o zi de 12 ore de lucru, si in cel mai bun caz deschide televizorul sa asculte stirile (in cazul in care Steaua nu are vreun meci) de la Antena, ProTv si altele (fiecare din aceste posturi sunt puternic influentate politic). Romanul nostru nu are nevoie de o revolutie a violentei, sau o revolutie a armelor, el are nevoie de o revolutie a cunoasterii, de largire a propriului orizont, de o revolutie culturala. Romanul nostru trebuie sa arunce ochelarii de cal, sa iasa din mlastina ignorantei si sa va priveasca lumea cu ochi vii si critici. Cand romanul nostru va fi treaz, atunci intr-adevar se va simti o schimbare. Pana atunci, somn usor!

Today I was finally able to shake the cover of helplessness that I surrounded myself with and actually write.  Until this moment, I could only be a spectator, a pair of eyes that watches fragments of reality and a brain that processes the information circulating in the media. I have to admit, the first time I watched a video with the protests happening in Romania, I felt an unexpected thrill and a strange feeling of happiness took over. Overwhelmed by this strange patriotic emotion, I told myself “Yes, yes! For the first time in so many years, something is happening!”. Finally, I can see determination, a reaction to everything that we, as a nation, suffered from.  There is finally a shred of national consciousness left, a shred that makes people say “NO!”.  Do I believe that a revolution will start? No. Do I believe that these protests will intensify and more people will engage into this solidarity movement? Probably not, but I really hope that the last trace of national solidarity that still exists inside Romanians doesn’t go extinct into the propagandist ocean originated by the media.

Because we are well behaved children of mother IMF, it is clear that our nation will follow every single order without blinking an eye. Therefore, we have reduced the budgetary wages with 25%, we have reduced the number of employees in the public sector and starting this year, we have also decided to change the law that governs our health system. So what does the new law say?  Basically, the insurance companies will stop being governed by the state and will become private, forcing every Romanian citizen to buy their health insurance (which is mandatory and voluntary). The mandatory insurance will cover only the basic medical care (whatever that means), and the voluntary insurance can be very beneficial for the patient but surprise, surprise, it costs.  This voluntary medical insurance can go up to 50 euros a month, which is clearly affordable to a person that is making approximately 300 euros. And now comes the inevitable question. How will Romanians afford this? They can’t! It seems absurd to me that the ones that are governing us, the ones that should defend our interest the most, are the ones ready to throw all of our country right in the gut of the ruthless monster of bankruptcy.

  The cherry on top is, of course, the reinstating of Arafat’s position within the Ministry of Health, clear presidential strategy of distraction, strategy of throwing the ignorant nation a bone to chew on.  What saddens me is the fact that all Romanian media reeks with corruption and propaganda and the Romanian audience is constantly exposed. This matter is not at all a national one, but it seems to be particularly dangerous for the average Romanian citizen. This happens because our average Romanian is not in the pursuit of truthful information, is not at all interested in filtering the information that is being fed to him, he is not interested in getting an objective perspective on the kind of information that floods his brain on a daily basis, and most importantly he is not interested in analyzing the international economic and financial context that influences the situation in our country. Our Romanian citizen does not need a violent revolution, he does not need a revolution of authority and power. He needs a revolution of knowledge, a revolution of the mind, a revolution of critical thought. He needs to pull himself out of the ignorance swamp and look at the world with wiser eyes. When our nation’s intellectual consciousness will rise again, there will be a real change. Until then, sleep tight and keep on dreaming!

This world made me a little soldier!

Buna dimineata, dragii mei. Stiu ca azi v-ati trezit cu mii de planuri pentru noul an, cu scopuri si vise care mai de care mai nebunatice,  dar propun, pentru cateva momente sa cititi acest post si sa lasati soldatul din voi sa se manifeste. Da, spun bine, soldatul. Si ca sa nu fiu complet lipsita de sens, o sa si detaliez la ce ma refer. Totul a inceput cu zecile de conversatii cu oamenii de aici, persoane ce au trait o viata in sanul civilizatiei vestice. Toti vor sa ma descoase, sa ma puna sub microscop, si sa imi desluseasca "misterul", sunt un fel de maimutica pe plaja din Mamaia. Fenomenul asta e foarte des intalnit atunci cand un nou imigrant apare in scena, mai ales daca tara e mai "exotica" (adica relativ necunoscuta). Nu ma ingrijorez prea tare, pentru ca stiu ca in curand nu voi mai fi atat de exotica, viata mea va deveni parte din rutina pe care ei o impartasesc, rutina ce ii innebuneste, iar alta "maimutica" isi va face aparitia in peisaj cu siguranta. Bun, dar ca sa revin la subiect, intrebarile incep sa curga: "si de unde esti?", "ce ai studiat in universitate?", "ai familie aici?", "cati ani ai?", "ce planuri ai de viitor?", "iti place Canada?" iar cireasa de pe tort: "Cum de ai avut curajul ca la 23 de ani sa vii intr-o tara straina, fara sa ai macar un membru al familiei aici?" Iar ca raspuns la aceasta intrebare, ridic din umeri, pentru ca sincer nici eu am habar. De asemenea, mi se spune ca tinerii  canadieni de o varsta cu mine, nu vor nici macar sa munceasca part time, daramite sa se inhame la asa o aventura. Iar chestia asta m-a pus serios pe ganduri.

Si in urma navalei de ganduri existente in creierasul meu, am conchis, lumea in care noi am trait ne-a facut sa devenim mici soldatei, ce ar putea sa faca fata oricarei situatii, soldati ce se pot integra in orice societate, si pot prelua controlul. Cand ajungem la varsta de 20 de ani suntem deja satui de coruptie, birocratie, furt, Basescu, Boc, abonamente la RATP ce se scumpesc pe zi ce trece, lipsa creditului pe telefon, incompetenta institutiilor publice, aroganta bugetarilor de la ghisee. La 20 de ani suntem aruncati direct in mijlocul tornadei, fara vesta de protectie, fara cont in banca, fara loc de munca, fara mosteniri si masini, si mai ales fara prea mare optimism. Dar toate greutatile nu au facut decat sa ne transforme, sa ne determine sa ne autodepasim in mod constant, si in final, sa nu renuntam sa luptam pentru a ne imbunatati viata. Unor persoane de varsta mea, viata le-a oferit comfortul de a butona pe Blackberry toata ziua, de a avea unica grija in privinta alegerii outfitului pentru ziua urmatoare, de a merge in vacante exotice cel putin de doua ori pe an, de a urmari Jersey Shore si a merge la shopping in fiecare zi, dar le-a luat ceva ce, eu cred, e mult mai important: maturitatea. Maturitate ce constituie atuul principal in cursa asta infernala ce se numeste viata. Imigrantii sunt cei ambitiosi ce studiaza cu orele pentru a avea cele mai bune note in universitate, ei sunt cei ce petrec ore in sir in afara programului de lucru pentru a termina un proiect, ei vor fi cei cu o etica a muncii mult mai puternica, si de ce? Pentru ca imigrantii stiu ce inseamna sa infrunti greutatile vietii si sa fii lovit de ele drept in piept, iar pentru asta nu pot spune decat Multumesc Romania! M-ai facut mai puternica.

Dupa tot acest brainstorming am ajuns sa ma simt mai curajoasa si optimista, mi-am dat seama ca in fata necunoscutului nu o sa spun niciodata "Mommy can you come and pick me up?", tara mea m-a invatat mai bine de atat.