My first...

I guess it's nice to draw circles on ice...

There's struggle in my inside, rotating, trying in vain to reach the balance.
Your hands are playing with my hands,
It's not a game of crazy eights,
I lost myself between the land and ocean, but still,
I'm craving for eternal touches of devotion.

Days and days are falling on my shoulders like heavy snow, they go by, I'm terrified, I can't let go.
You'll look at me and think I'm odd, you'll see the past in my eyes and you will not find yourself.
I'll wonder in your mind like a ghost, chasing thoughts that you believe the most.

We put up a show,
Always wearing hairy masks, but it's ok, don't worry,
My soul is already filled with snow.
Oh please, let me touch the fire, I miss the beautiful burn,
Oh please, bring this blinding light to nocturne.


...attempt to write a poem...

New faces, new places...

As vrea sa reusesc sa scriu in fiecare zi... as scrie, ma simt mai conectata de tot ce imi este dor, dar uneori trec prin zile fara sa imi dau seama, nu imi ajung orele si nu stiu cum sa le impart, sau poate ca imi vine o idee cand sunt la metrou, ingramadita de zeci de oameni, dar cum sa o prind? fuge. As putea sa fac din blogul asta un jurnal, sa ma uit peste ani si sa imi citesc gandurile, chiar am sa fac, daca reusesc sa imi pastrez ideile dincolo de metrou.


Dupa aproape 2 luni departe pot spune ca multe s-au schimbat, nu mai simt  presiunea dorului precum o capcana in piept, pot sa ma uit in jurul meu si chiar sa vad ceva, simt efectiv cum ma adaptez si cum asimilez cultura asta. Acum dupa ce furtuna s-a mai linistit, am putut sa fac un pas in spate si sa realizez riscul pe care mi l-am asumat, am zis wow, chiar am avut ceva curaj, sau poate doar idealuri pe care nu puteam sa le ignor desi asta insemna sa fiu naiva. Am lasat totul in urma, am luat o valiza mare rosie, si gata, viata mea a inceput de la 0. Mi-am putut construi fiecare parte din viata de aici, si recunosc incepe sa imi placa. Da, m-am aruncat in mijlocul necunoscutului fara macar sa ma gandesc cat de greu si cate provocari ma vor astepta. Acum, cand viata incepe sa se aseze, cand simt ca detin un oarecare control, am o oarecare mandrie pentru nebunia pe care am facut-o. Sunt sigura ca toti o avem. E ca atunci cand te arunci cu capul inainte, stii ca e foarte posibil sa te distrugi, dar sari. Si nu numai ca nu te ranesti, dar reusesti si ceva incredibil. Poate e noroc, poate doar intamplarea, dar ceva e.
As vrea sa nu mai fiu ambigua... dar cred ca m-as pierde.

The Canadian Dream

Azi, duminica, am hotarat sa fim ortodocsi constiinciosi si sa mergem la biserica. Intamplarea a facut ca astazi sa se implineasca 50 de ani de la infiintarea comunitatii de romani in Canada. Ma asteptam sa fim primiti cu caldura, sa vorbim cu romanii ce au evadat din plaiurile mioritice. Raspunsul: fetze serioase, lungi, plansete de copii, bani aruncati in stanga si in dreapta, pretul penibil de mare al lumanarilor. Femeile, ca de obicei, evident neglijente, cu parul prins in elastic, au avut grija sa-si impodobeasca sotul precum bradul de Craciun. A fost oarecum amuzant sa vad femeia cu o rochie din material prost langa sotul imbracat in costum de nunta. Cireasa de pe tort a venit atunci cand am vazut cum romanii nostri se uita in farfuria pentru donatii sa vada cat a dat vecinul, eventual cu intentia de a da mai mult. Asa s-a umplut farfuria de donatii cu dolari canadieni aruncati "fara numar". Mi-a adus aminte de unde am plecat.


Da,  e ciudat ca peisajul asta m-a captat atat de mult incat uneori pierdeam din auz vocea, foarte frumoasa de altfel, a corului, si ramaneam cu ochii prinsi de cei din jurul meu. Pentru o secunda, m-am intrebat de ce nu se uita macar cineva la noi, de ce nimeni nu zice scuze atunci cand te impinge, de ce nu exista solidaritatea pe care o asteptam cu sufletul la gura, de ce toata lumea se ignora. Apoi mi-am adus aminte, nu e in firea noastra sa fim asa, cel putin nu e in firea romanului. Ma simt ciudat sa fiu in largul meu langa persoane atat de diferite care isi cer scuze pentru cel mai mic lucru, care iti zambesc, si iti ureaza mereu o zi buna.


Episodul de azi m-a facut sa ma intreb cum se adapteaza romanul nostru civilizatiei din vest. Raspunsul a venit cu gandul ca de fapt romanul adapteaza civilizatia la propriile moravuri, fara macar a-si inchipui ca poate ar avea ceva de invatat. De fapt, nu exista integrare. Doar un trai, foarte decent, undeva la marginea a tot ceea ce exista. Si deasupra tuturor scopurilor avute in minte initial, am mai adaugat  unul: sa dovedesc ca teoria asta e gresita.

Changes...

Desi sunt obosita, m-am decis sa mai sterg praful de pe blogul meu si sa gasesc o cale sa impartasesc tot ceea ce simt si tot ceea ce mi se intampla intr-un moment in care practic, dar si teoretic, viata mea se schimba. Se intampla atat de multe in jurul meu incat simt nevoia sa ma raportez la ceva ce ma apropie macar virtual de ce i de acasa. Care este schimbarea din viata mea? Pai, proaspat absolventa si somera, m-am decis sa profit de un program ce oferea un nou inceput absolventilor fiind constienta ca  inceputul asta e al naibii de departe. Mai exact: Canada, Toronto.


Multi ar spune ca trebuie mult curaj si o oarecare doza de nebunie sa faci un lucru ca asta, dar pentru mine decizia de a pleca a venit incredibil de usor. M-au ajutat si experientele din afara tarii traite de-a lungul anilor de studentie si dorinta nebuna si irationala uneori de a calatori, de a cunoaste oameni si locuri noi, de a trai mereu altfel.


Sunt in Toronto de 2 zile, socul e acum mult mai mare pentru ca, spre deosebire de anii trecuti, programul dureaza 1 an. Un an in care am timp sa fac tot ce am visat... sau cel putin asa ar trebui sa fie. Ce o sa fac aici? Deocamdata imi caut un job, incerc sa imi aleg ceva sa fac din placere, in cateva luni sper sa gasesc un internship, si daca orasul nu ma dezamageste sau imi frange inima, probabil un master de la anul. Multe vise, nu?

Big Times...

Exact inainte sa adorm, aseara, mi-am adus aminte ca termin facultatea. (wow, suna ciudat). Mai ciudat e ca ma simt o adolescenta, cand ar trebui sa ma simt femeie in toata regula( cel putin teoretic). Stateam si ma gandeam ca de acum ne luam viatza cu adevarat la rost, o descoasem si o intoarcem pe toate partile in asa fel incat sa ni se potriveasca. Intrebarea e daca suntem pregatiti. Probabil ca niciodata nu vom fi, dar trebuie parcurse si treptele astea, poate pana la urma tot marionete suntem. Dar acum nu vreau sa vorbesc despre asta.


Toate discutiile astea despre robe, toci, curs festiv, petreceri, m-au facut sa fiu putin nostalgica. Poate ca fiecare din noi a intrat pe usa MK numai cu propriile ganduri, doar cu intentia sa dea un examen si sa plece cat mai repede, dar au fost si momente in care ne-am apropiat, poate chiar mai multe decat vrem sa credem. Cred ca am mai invatat unii de la altii si ca am incercat macar sa ne acceptam asa cum suntem. La urma urmei, ramane sa ne amintim cu drag unul de celalalt si sa incercam sa ramanem apropiati.

Si acum ca la Oscar, :D vreau sa le multumesc fetelor, Lili, Irina si Maria ca m-au introdus in "tainele" clubbingului, am avut nopti de neuitat, dar si nopti pe care nu ni le mai aducem aminte :D, baietilor Bogdan, Ionut, Marian si Ducu, ca m-ati facut sa rad cu intamplarile voastre si ca mereu ati stiut sa scoateti ce e mai bun dintr-o situatie (iar pentru Bogdan in special, ca mi-a aratat cum face el cocktailuri :P ), Stefanei, ca mereu a stiut sa ma faca sa zambesc, Alexandrei, ca m-a suportat la proiectele facute impreuna :P, Mihaelei, ca m-a ascultat cand altcineva nu ar fi avut rabdare :). De fapt sunt sigura ca de la fiecare am avut ceva de invatat de aceea mult mult Multumesc :*. Dar am mai avut si un mare privilegiu, am trecut prin facultate alaturi de cele mai bune prietene, si cel mai tare ma bucura faptul ca amintirile astea frumoase vor fi la puterea 3. Asa ca, fetele mele, Alina si Carmen, mersi pentru amintirile frumoase cu 3 in 1 la balena, girlz nights prin cluburi, discutii despre baieti si noptile pierdute cu carti in fatza si zambetul pe buze. Hai ca e frumoasa facultatea!


P.S. Fetele sper sa nu va suparati ca divulg secrete si imagini, dar zic eu, se merita sa ne aducem aminte ca ne-am si distrat ca studente mandre de la Comunicare si Relatii Publice!

EU, EU, EU..... si poate tu

Cred ca starea care predomina in viata mea e revolta... si culmea e ca nu caut lucrurile revoltatoare, ma gasesc ele pe mine. Bun, se stie ca in Romania e o societate patriarhala, bla bla bla, suntem obisnuiti cu putin misoginism, uneori poate e amuzant, dar ce te faci cand iti vine sa te urci pe pereti la gandirea unei stralucite minti "europene"? Aveti impresia ca ma refer la batranelul de la tara care stie de cand s-a nascut ca numai cocosii ''ciripesc''? sau poate la barbatul la a doua tinerete care tine banii in casa si se crede al capone? NU. Va inselati.


Ma refer la tinerii Romaniei glorioase, viitorul nostru, florile acestei minunate tari. Da, la ei. Numai ca nu stiu sigur daca e doar misoginism,  mediul din familie, un anturaj negativ sau doar pura prostie, generata probabil din alergie la tot ce inseamna educatie si simt al decentei. Mare dilema, n-am ce zice. Ma bucur ca am un simt al observatiei ce imi permite sa realizez cam in ce lume se traieste la noi. Stii ce repede identifici speciile de misogin? N-ai idee!


Uita-te cand se intalnesc doi masculi, si sunt cu prietenele, sau pe romaneste "bagajul". Ai impresia ca acesti masculi feroce vor saluta fetele asa cum este firesc? In nici un caz. Se saluta intre ei si pa. Sau uita-te in restaurante, baruri, intr-un grup mare. Masculii discuta chestiuni absolut cruciale, dar o fac numai intre ei, intrucat femelele nu au capacitatea de intelegere si sinteza atat de dezvoltata ca a lor. Daca Doamne fereste, femeia deschide gura nu o baga nimeni in seama. Uita-te ca acesti barbati nu vor arata gesturi tandre fata de "femeile" lor in public. Ar trebui sa mentionez ca de obicei, masculii astia sunt manelisti si cocalari inraiti? Sau e de la sine inteles? Poate ca da, poate ca nu, dar cu cat nivelul de educatie e mai ridicat, cu atat atitudinea asta e mai rar intalnita. Dar educatie? ce educatie? Nu face bani!

Poate exagerez, poate sunt prea subiectiva sau sensibila, las in picioare prezumptia de nevinovatie, desi in mintea mea e clar. In rest, ce pot sa zic, cine se simte, este. Iar pentru voi, baietii in cauza, multumesc pentru inspiratie. Atat.

I could just turn around...

Azi a fost prima data cand am alergat prin ploaie! Si Doamne cat de mult mi-a placut... Scriu acum, nu vreau sa uit ce sentiment am avut... ce bine ar fi sa ramana! Pentru cei care inca nu au incercat, sa stiti e minunat! E si mai minunat cand ai tocuri si ipodul in urechi... la inceput alergam incercand sa scap de ploaie, apoi am inceput sa rad si mi-am dat seama cat de placuta e senzatia... la sfarsit alergam doar ca sa simt mai bine picaturile de ploaie pe fatza si nu mai ocoleam baltile, am ajuns acasa, uda, dar cu o energie incredibila. Really, you have to try it, just for the fun!

Can't stand it!

Recunosc, ma inspir din ceea ce observ, imi aduc aminte de ce ma deranjeaza din situatii reale. O astfel de situatie mi-a adus aminte de un lucru ce ma infurie la maxim. E o problema... si una chiar foarte mare. Problema asta ma intriga si ma deruteaza in acelasi timp. Care este ea? Problema e cu fetele noastre. Stau si ma intreb.... De ce ar accepta o fata, oricat de indragostita ar fi, ca "iubitul" sa ii vorbeasca urat, sa o trateze rau, sa o bruscheze sau chiar sa devina si mai violent. Nu pot intelege oricat de mult ma chinui.


Da, iubirea este unul din cele mai nobile sentimente, poate chiar cel mai nobil. Dar cum poate iubirea sa se traduca in cuvinte jignitoare, priviri pline de dispret, si urme lasate pe corp? Poti iubi o persoana pana intr-atat incat sa accepti orice? Si mai mult decat atat, cum poti iubi pe cineva in stare de asemenea lucruri? Poate intr-adevar iubirea e oarba, dar pe langa asta e si al naibii de sireata, ti se strecoara prin toate venele corpului si te face, probabil, imuna la orice stimul din exterior. Nu numai ca nu vezi, probabil nici nu mai auzi, nu mai simti, si nu poti gandi in afara ei.


Poate veti spune ca aceste fete care accepta atat de multe nu au educatie, sau nu au avut un model patern adecvat. Tin sa va contrazic. Poti vedea astfel de cazuri si in cele mai educate si instruite femei. Si totusi ma depaseste.. am stat si m-am gandit de ce? si am ajuns doar la un singur raspuns: poate aceste fete nu au destula incredere in ceea ce ele reprezinta, probabil au sentimentul ca acel baiat e singurul care le iubeste si le poate iubi vreodata si pur si simplu traiesc teama de a privi dincolo de...pumn.


Putem sa dam sfaturi, putem sa judecam, dar probabil situatia va ramane aceeasi. Pot doar sa sper ca prin randurile mele neexperimentate se va regasi cineva si macar va constientiza  pana unde duce o iubire dependenta si vicioasa. De aici depinde doar de tine...

Tara lui Peste Prajit cu usturoi

  A trebuit sa ma asez in tramvai, duminica, langa un barbat ce mirosea de la distanta a usturoi si alcool, pentru a realiza cam care ar fi programul de weekend al romanului nostru. Bineinteles, sotia lui,  pe alt scaun, supusa, ingandurata, probabil si ea ametita de alcool, tinand in mana un buchet de flori de liliac. Pentru tara noastra a devenit un obicei ca ziua de duminica sa inceapa si sa se termine, daca e posibil cu alcool. De fapt pentru cei mai tenace, acest obicei nu se limiteaza doar la weekend.


Poate un gratar, cu multa bere, sau o vizita la cumatri cu mult vin de tara si tuica. Discutiile incep amical, pe un ton vesel, ca sa se incheie pe un ton agresiv, cu fraze ce nu duc nicaieri, eventual o cearta. Incep discutiile interminabile despre cum fura cei ce ne conduc, despre cum tara noastra nu o sa ajunga nicaieri, despre friptura care e prea sarata. Alcoolul transforma romanul vesel ce merge la biserica, in romanul nervos ce isi injura sotia si e constant nemultumit de ceva. In alte tari, duminica, batranii merg la bowling, la noi duminica se ciocnesc paharele pana se sparg, probabil de capul cuiva.


Ce pot sa zic? E ceva de facut? Ii internam pe toti la dezalcoolizare? Ma tem ca ar falimenta bugetul statului prin care si asa bate vantul. Nu putem decat sa invatam ce sa nu facem. Si sa ne rugam ca respiratia de bere, vin, tuica sa nu devina urmatorul odorizant de tramvai.

To my dear ghosts...

1. Poate sunt calma si nervoasa,
           Poate imi place sa ma bucur si sa visez,
           Sau poate uneori traiesc viata in vis.
           Poate uneori ma simt neinteleasa,
           Dar sigur caut intrebari si raspunsuri.


2. Poate as da orice pentru un gram de succes,
           Poate tanjesc sa am puterea in mana,
           Poate ador sa cred ca am dreptate,
           Dar sigur ma visez in varful piramidei.


3. Poate sunt imprevizibila, poate ti-e greu sa-mi citesti intentiile,
            Poate imi place sa ma retin, poate nici nu ma cunosc,
            Poate nu ii inteleg pe cei din jurul meu, si poate ma simt straina.
            Dar sigur lumea mea e mai buna decat a ta.


4. Poate sunt impulsiva si imi place sa rad tare,
            Poate ador sa fiu inconjurata de cei ce ma plac,
            Poate imi ascund emotiile in spatele unui zambet plin de incredere,
            Dar stiu ce ma asteapta.


                                                                   That's for you...

Just me....and the 4 of you

A trecut mult de cand nu am mai scris... m-am saturat de zeci de posturi incepute si neterminate, vedeti voi nu ma pot concentra, nu ma pot opri asupra unui gand sa incerc sa il deslusesc... de ce? poate suna ciudat dar am fantome.


Da, le-am numarat, sunt 4. Cand pleaca una vine alta... niciodata nu inceteaza sa ma rascoleasca, nu pot merge mai departe pentru ca  una din ele repede se gaseste sa revina in viata mea ca sa o mai intoarca putin cu susul in jos. Trebuie sa recunosc.. unele sunt prietenoase, prima e cea mai rea. De fapt e si cea mai veche, ma bantuie de foarte mult timp, ma tine pur si simplu in palma ei, de parca as fi un pestisor de aur de care are nevoie in fiecare clipa. Pe langa asta e si smechera, ma lasa putin, imi da senzatia ca are persoane mai importante de bantuit si cand isi da seama ca m-a "neglijat" atunci gata! it's back! doar ca sa se asigure ca nu am uitat-o.


Probabil te intrebi de ce vorbesc despre fantome? Pai ce sa zic, incep sa inlocuiesc oamenii cu fantome, ganduri cu propozitii, ascunse ce-i drept, pentru ca sa pot si eu sa arunc povara asta de pe umeri. Cum altfel daca nu aici? in spatiul meu, locul unde ma pot juca cum vreau, locul in care daca vrei poti sta, daca nu, asta e, tot al meu ramane.... asa ca ma rezum la fantome... iar pentru voi, fantomele mele dragi, am scris ceva, nu magulitor, nici ofensator. Doar realist. Dar acum nu mai am chef sa va acord importanta. Maine...

Blank

"Nici nu prea mai am chef sa te ascult. Chiar pot sa ma uit la tine si sa blochez absolut tot ce imi zici, gandindu-ma la ce ma preocupa. Vorbesti inutil, continui precum discul sarit al unui magnetofon vechi. De fapt, nici tu nu esti prea sigur de ce spui, vorbesti, vorbesti, aduni cuvinte in discursul tau ce vrea sa impresioneze dar nu le realizezi sensul, vrei sa faci sa para mai bine, dar de fapt inrautatesti lucrurile. Probabil crezi ca ai dreptate... ce spuneai?"... fragmente din jurnalul gandurilor mele plictisite....

S-au adunat prea multe cuvinte, prea multe contraziceri, neintelegeri, discutii inutile. Acum am ramas doar eu cu gandurile mele ce alearga nebune si rebele prin minte, dar nu pot prinde nici macar unul pentru a-l dezgoli folosindu-mi cuvintele. Nimic... ele fug, vin, pleaca , se joaca cu atentia mea, ma deruteaza. Nu pot sa articulez nimic, desi poate ca vreau. Stau inerta, fara vreun interes la ceva din jurul meu, am nevoie de timp sa gasesc o corenta a tot ceea ce se intampla.


In viata asta, monotona de cele mai multe ori, se mai intampla sa fii prins cu garda jos. Vine acel ceva ce te pune la zid, te ia prin surprindere. Iar cand te astepti cel mai putin, un val furios te arunca in confuzie si dezorientare. Ce faci? Te decompresezi, analizezi, si poate vei gasi o solutie sa mergi mai departe. Doar ca pentru un timp esti doar blank... Poate tu, razletzul meu cititor, ma vei gasi irelevanta sau avida de a vorbi complicat, dar nu e asa, ce vezi aici e un exercitiu de a-mi pune mintea in palme si a incerca sa o descalcesc. Ma intreb daca am reusit....

Raspuns pentru un comentator optimist :)

Intr-un post anterior, un comentator (imi pare rau ca trebuie sa ma rezum la apelativul Anonim) a spus:


"mda! Vad si eu din pacate doar odata pe an cand am ocazia "Romania adormita".Nu prea cunosc "celebritatile" de care spui,credeam ca a fi celebru in romania insemna cu totul altceva. Dar poate am uitat eu romaneste?
Am ramas surprins sa vad in putinele ori cand dau pe un program romanesc sa vad ca si acei intelectuali care odata parea ca lupta sa schimbe ceva s-au vandut unui sau altui partid politic(atentie nu unui orientament).S-au molipsit si ei saracii de boala asta de a te imbogati rapid si necinstit.Si uite asa romanul nostru "adormit" viseaza la "modelele" de la televizor sa ajunga macar sa le deschida portiera limuzinei,cel care a facut acolo un banut cum sa-l mai inmulteasca,altii care au trecut de o varsta s-au resemnat,iar cei mai tineri viseaza sa plece afara.Un pic cam egoiste aceste asa zise "idealuri".Credeam ca idealuri in romania inseamna altceva,sau am uitat eu romaneste? Ce ar fi sa gandim altfel nu numai la interesul personal,si sa incepem a lupta fiecare dintre noi impotriva a tot ceea ce nu e ok, sa vorbim nu despre ce a fost la tv aseara si ce au facut "modelele" ci de ce sunt murdare strazile,de ce dau spaga ici si colo in loc sa am rabdare sa se rezolve toate la timp ,de ce nu ridicam vocea cand vedem ca cineva doarme sau e indiferent la locul de munca intr-o administratie publica,si fara sa ne fie frica sa-i aducem aminte ca este acolo in slujba noastra,si multe multe alte exemple.O sa observati ca romanul se trezeste si cu el si romania o face,chiar daca o face doar acolo in mica voastra dimensiune.Va asigur ca o face caci eu asha ma comport si atitudinile se schimba.Uite de ce cred eu ca romania e frumoasa,o fi doar in dimensiunea mea,dar daca fiecare ar face la fel ar lupta intradevar pentru un "ideal" :acela de a trezi Romania"


Draga comentator, abia acum am apucat sa citesc parerea ta si as vrea sa iti raspund. E frumos ceea ce spui si ceea ce vrei de la Romania noastra dar nu se aplica. Nu vreau sa iti zic de cate ori nu m-am intrebat de ce se accepta spaga, sau mai ales de ce SE CERE. Romanul...da ar putea sa faca ceva, dar nu mai vrea. Da , sunt de acord cu tine, ar putea sa traga un semnal de alarma cand doctorul vrea 300 de euro numai sa te bage in seama, dar in schimb isi spune, "mai bine dau sa stiu ca nu mor aici". Ce e mai trist e ca uneori doctorul sau functionarul nu cere spaga, dar romanul nostru o da..doar ca sa fie sigur. Spaga, mita sau cum vrei sa ii spui a devenit ca o traditie la noi, e daca vrei un nou mod de a fi. De ce sa nu recunoastem fiecare dintre noi ca suntem priviti altfel de doctorul de familie cand ii dam arhi-cunoscuta ciocolata, sau ca am fost tentati sa daruim "o mica atentie" ca sa ne scutim de o zi intreaga de stat la coada.


Iar noi, generatia dupa revolutie, da, am putea sa schimbam ceva, dar nicidecum o persoana din Iasi, una din Cluj si doua din Timisoara. Am ripostat de multe ori cand am vazut nedreptate, am vorbit frumos cu "doamnele" de la ghiseu cand ceva nu mi se parea corect, dar mi s-a raspuns pe un ton ridicat si jignitor, am fost respectuoasa cu controlorii impertinenti din mijloacele de transport in comun, si am incercat sa fiu un cetatean responsabil. Crezi ca a contat? Nicidecum. Am fost etichetata drept "nesimtita", "tupeista" doar pentru ca am pretins respect din partea acestor personaje.Iar marea majoritate a  dragii noastre generatii e prea ocupata cu chefuri, masini, "afaceri" si dorinta nebuna de imbogatire peste noapte, pentru a se mai ridica si a pretinde ca Romania noastra sa fie in sfarsit o tara civilizata. Si mie imi pare rau...dar asta e crudul adevar. Ne-am ingropat singuri in noroi, si mai sunt doar unii care mai indraznesc sa ridice capul, altii se multumesc sa curete fundul galetii.... poate poate gasesc altul mai slab de care sa profite.

"Life is what happens when you're busy making other plans"

Ti s-a intamplat vreodata sa alergi cu atata viteza, concentrare si determinare prin viata incat sa uiti sa o mai traiesti? Te trezesti dupa un timp, bine ar fi sa fie scurt, in care realizezi ca ai uitat de tine, ai uitat de ceilalti, ai uitat ca a fost iarna... Cred ca este un fapt des intalnit peste tot.... alergam constant dupa vise, idealuri, recompense, avand falsa iluzie ca este parte a vietii, dar apoi regretam ca nu am trait-o suficient. Sacrificam totul pentru un vis, dar cand se indeplineste, acest sacrificiu pare mult prea mare pentru recompensa ce a adus-o. Regreti cand faci sacrificii, dar regreti si cand nu le faci.


Traim intr-o lume plina de paradoxuri, dileme si fapte ce nu au sens. Ne setam un scop, si asemenea unor mici masinarii incercam sa il indeplinim pentru ca, spunem noi, vom fi mai fericiti. Dar imediat ce ne indeplinim un scop, ce facem? Suntem mai fericiti? Ne simtim mai impliniti? Nu. Apare un alt scop dupa care ajungem sa fugim, ne invartim in acelasi cerc, care se mareste la infinit. Ajungem propriile victime. Desigur, traim intr-o lume in care cel mai bun supravietuieste. Dar spune-mi, unde se termina dorinta de a fi mai bun si unde incepe sentimentul de a fi captivul propriilor idealuri?


Cineva mi-a zis odata ca scriu trunchiat, parca imi intrerup gandurile, si asa este.... imi simt gandurile intrerupte de alte ganduri, idealurile se elimina unele pe altele, dar noi continuam sa fugim... asa e viata, nu?

Stop killing Cupid!

Uite vine si mult controversata zi de Valentine's Day. Foarte multi o blameaza si sincer nu inteleg de ce, ma depaseste. Argumentul principal al celor against este ca "nu e o sarbatoare romaneasca, vai, unde e simtul patriotic?" YEAH RIGHT. Daca nu e o sarbatoare romaneasca ce? Sarbatoreste cineva Dragobetele, sau orice alta sarbatoare crestina? Hai sa nu exageram. "Vai dar ce se va ajunge de tara noastra daca imprumutam aceste zile?" Dar ce se ajunge daca nu le imprumutam? Dupa mine e tot o apa si un pamant.


Dar sub acest fals argument al patriotismului se nasc mai multe categorii de persoane. Avem in primul rand fetele care nu au pe cineva si incearca sa ascunda o frustrare (care nu ar trebui sa existe) prin asemenea motive, don'soarele care nu primesc  nimic de la "Cavalerii" lor si incearca sa se justifice in fata altor don'soare: "vai, draga dar cine sa tina prostia asta de sarbatoare? De acum imprumutam tot de la americani", iar probabil categoria cea mai importanta e a baietilor care sunt prea preocupati de sine sau de propria reputatie si care nu au chef, bani, dorinta sa cumpere ceva persoanei de langa ei si de aici reactia generala a femeilor.


Eu zic STOP. Fie ea imprumutata sau nu, prosteasca sau nu, anti-romaneasca sau nu, e o zi in care se sarbatoreste un sentiment frumos, una din fooooarte putinele zile cand se promoveaza ceva pozitiv, cand se pune accent pe o traire nobila. Why killing it? Eu am certitudinea ca orice fata din tara asta s-ar bucura la primirea celui mai mic dar in aceasta zi, pentru ca nu e nimic rau in asta! Nu are rost sa ne ascundem dupa deget.


Asa ca maine,  de Valentine's Day o sa incerc sa ma gandesc mai mult la acel ingeras gras si in scutece care trimite sageti si fluturasi in stomac. He's not so bad after all....

Knock, Knock....Nobody home...

Stateam intr-o zi si ma gandeam, cam cate lovituri poate primi o inima? De cate ori se poate "ridica" sa mearga inainte? Cat de ironica e viata... E ca si cum se uita la noi de undeva de sus, sau de jos, si ne zambeste parca spunand "N-ai vrea sa stii ce urmeaza!". Ne construim ziduri peste ziduri in jurul nostru pentru a ne proteja cat mai bine...apoi apare cineva, de care suntem siguri ca e special/a si devenim vulnerabili. Toate zidurile, unul cate unul se prabusesc, pana ramanem total descoperiti...



Urmatorul moment e decisiv. Putem sa intalnim fericirea atunci cand nu suntem singurii descoperiti, sau putem sa ne "izbim" de toate zidurile persoanei de langa noi, fara macar sa stim ca le avea de la bun inceput. That's why love is tricky... Sunt doua persoane...una langa cealalta, dar prin una se poate vedea inima cum bate, iar prin cealalta nimic, doar cuvinte... E greu sa spui care din cele doua persoane e norocoasa, e clar ca cea descoperita va ajunge sa sufere, dar oare cat de norocoasa e de fapt persoana ce se sprijina de propriile ziduri?



Aici vine si marea ironie, iti poti petrece viata inconjurat de ziduri, si desigur nu vei fi ranit, dar nici nu ai sansa la ceva mai mult...sau poti sa lasi garda jos, sa te deschizi, si cu riscul de a ajunge cu inima franta, iti acorzi sansa la ceva ce e in aparenta un vis. Ai de invatat chiar si dintr-o inima franta, si singura mea speranta este ca inima poate suporta destule lovituri, pentru a nu-si construi ziduri ce nu mai pot fi distruse...

Maybe a freak....or not

De fiecare data cand completez un formular, cand ma uit in buletin, sunt eu? Da....nascuta si crescuta in Romania. Dar de ce nu ma simt asa? Da, Romania e o tara frumoasa, cu multe de aratat, dar ma intreb, cine sa se bucure de toate locurile astea frumoase? Pensionarul care sta si ingheata in casa, sau poate salariatul in somaj tehnic, sau mama casnica, sau poate copiii care nu au bani nici macar de carti, SAU strainul, impresionat de magnificul "Land of Choice", da... Land of choice...to leave....

Claustrofoba in propria tara, mult prea mica pentru a ma mai ascunde de toate imbecilitatile pe care le vad zilnic, plictisita de aceleasi "modele", de aceleasi "celebritati" de la tv, de fetzele lungi de la ghisee, de privirea urata a soferului de autobuz, de mizeria de pe strazi si dezolarea generala.

Daca stau sa ma gandesc bine nici nu sunt singura. Vad zilnic zeci de oameni ce stau in statia de tramvai cu privirea "Doamne as da orice sa traiesc in alta parte!", trebuie doar putina atentie sa observi nefericirea din ochii celorlalti, e trist cum s-au pierdut total in propriile probleme si , tragic, nu mai vad calea de scapare. Partea cu adevarat proasta este ca raul nici nu a inceput, iar romanul nostru ineaca si el cum poate viitorul, in alcool. Da, poate ca si contactul cu alte culturi, poate si participarea la cu totul alt concept de societate m-a facut sa imi schimb parerea si sa ma intreb incontinuu: "De ce nu pot avea si eu parte de asa ceva?E nedrept" Dar stii ce? O sa am parte de asa ceva.

Vreau sa fug de flacari violet, scandaluri cu Simona Senzual si Sexy Braileanca, tocurile lui Boc si chelia lui Basescu. Vreau sa fug de caramizile care tot timpul cad de pe peretii blocurilor, de noroi, de gunoaie, de fetele triste de peste tot. Refuz sa devin o fatza trista. Cine sunt eu? Persoana fara cetatenie....