Cambodia: Hello, and Goodbye!

Buna, dragii mei! Imi scuzati intarzierea in scrierea acestui post, nici nu stiu cand au trecut 5 zile petrecute in Siem Reap, Cambodia, si deja, maine ne indreptam catre o alta destinatie.

Dar sa incepem cu inceputul si sa va povestesc cum a fost si ce am mai invatat.

Din Bangkok ni s-a spus ca intreaga calatorie pana in Siem Reap va dura in jur de 8 ore, deci din start eram pregatiti moral pentru o calatorie lunga. Eram pregatiti, dar si entuziasmati, pentru ca urma sa vizitam una din cele mai vechi constructii din istoria omenirii, complexul de temple Angkor Wat ( fosta capitala a imperiului Khmer). In final, calatoria s-a dovedit a fi o adevarata lectie ce a durat 11 ore, in principal din cauza haosului din vama Thailanda-Cambodia. Ajunsi la vama, am fost intampinati de o caldura coplesitoare( Da, in Cambodia e mai cald decat in Thailanda, daca se poate asa ceva) si de un ocean de oameni ce fie asteptau la rand, fie completau formulare, fie plateau taxe. Dupa 2 ore de asteptat la cozi, ne-am ingramadit cu totii intr-o camera ce semana mai mult a baraca, cu un ventilator in tavan, pasapoartele ne-au fost verificate, vizele au fost stampilate, si cam asta a fost. Din vama am mai mers aproximativ 3 ore si am ajuns in Siem Reap!

 

Trebuie sa va spun ca din multe puncte de vedere Cambodia este similara cu Thailanda (aproximativ acelasi tip de gatit, aceeasi religie, cam aceleasi ritualuri, sisteme de valori asemanatoare), insa este mult mai saraca. Diferenta a fost notabila inca de la intrarea in tara. Drumuri prafuite, sate mici, saracacioase, case construite din scanduri, si mult gunoi. Cand am ajuns in Siem Reap insa, am putut recunoaste investitia provenita din turism: orasel semi-dezvoltat, strazi cat de cat ok, extrem de multe hoteluri si restaurante, cluburi si baruri, magazine de suveniruri la tot pasul, strazi intregi cu magazine si magazinase, menite sa goleasca buzunarul turistului. Aaa, si am uitat partea cea mai importanta: toate preturile in Siem Reap sunt in USD! Da, nu se practica folosirea monezii nationale, ci USD. Si va mai pot spune ca totul e cam scump. Spre exemplu: o pizza: minim 5 dolari, un suc de portocale sau un cappuccino: 3.5 dolari, intrare la Angkor Wat: 20 de dolari. Aa, si berea este mai ieftina decat apa!

 Da, asteptarile noastre nu prea au coincis cu realitatea, mai ales atunci cand calatoresti timp de 2 luni in 3 tari diferite. Si pe langa aceste preturi, urmeaza vesnica hartuire a negustorilor de orice fel: vanzatori, soferi de tuk-tuk, maseuri, agenti de turism. Daca unii din voi ati fost in Turcia si ati practicat arta negocierii, va pot spune ca nu e nimic in comparatie cu Cambodia!

Asa cum am zis si mai sus, mancarea este cat de cat asemanatoare cu cea thailandeza, cu rarele exceptii de serpi, gandaci si paianjeni. Mai jos este un fel de mancare popular aici: pui cu ghimbir si orez (foarte bun!). De asemenea, am incercat si berea locala: Angkor.

La fel ca in Thailanda, mi-a placut viata de noapte: o multime de tineri, plini de energie, petreceri in plina strada pana dimineata, cocktailuri ieftine si o stare de relaxare totala :). Frumos, mai ales ca in contexte din astea, mereu intalnesti persoane noi, cu care poti impartasi si de la care poti invata o multime de lucruri.

Bineinteles, cireasa de pe tort a fost Angkor Wat. Am petrecut o zi intreaga in acest "oras" al templelor, construit in secolul 12, asezat fix in mijloc de jungla, fascinati de maestria cu care a fost creat, o adevarata lectie despre civilizatia Khmer.

Maine plecam. Ne indreptam din nou spre Thailanda, spre insula Koh Chang, doar pentru ca ne-am indragostit de aceasta tara si ne e dor. De data asta, nu am mai rezervat hotel, am spus ca vom merge acolo si vom vedea la fata locului, I will let you know how that went. Ne-am schimbat putin planul initial de a merge din Cambodia in Laos, pentru ca este mai usor de ajuns in aceasta tara din Thailanda, din punctul de vedere al drumurilor si punctelor vamale. All and all, suntem bucurosi si incercam sa intampinam fiecare zi cu zambetul pe buze. Pe data viitoare, v-am pupat!

Bye Bye islands!

Hello, dragilor! Revin cu updates din calatoria noastra. Au trecut 12 zile de cand am ajuns in Thailanda, simt ca am trait atat de multe lucruri diferite, incat parca au trecut 12 luni. Maine ne indreptam spre Cambodia, Siem Reap (azi am ajuns din nou in Bangkok), dar inainte de asta sa va mai spun ce am facut intre timp.

Acum 3 zile am luat feribotul din Krabi, spre Koh Lanta, minunata locatie, plaja superba, iar ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost linistea! Dupa zile intregi de mers colo colo, somn putin, impachetat si despachetat, popasul in Koh Lanta a fost perfect.

Mi-a placut mult faptul ca plajele nu erau foarte aglomerate, si am avut parte de spatiu, dar in acelasi timp, peste tot sunt baruri, restaurante, muzica live, deci am avut si optiuni de distractie.

In fine, a fost foarte frumos, dar partea cea mai buna vine abia acum, trebuie sa va povestesc despre cum am ajuns din Krabi in Koh Lanta. Dupa ce ne-am consultat cu mai multi turisti/localnici, am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa luam feribotul, calatorind in jur de 2 ore. Toate bune si frumoase, insa cand am ajuns pe feribot am avut impresia ca am ajuns pe un vas de refugiati, pentru ca o multime de oameni erau ingramaditi calare unul peste altul, nici macar loc unde sa calci nu aveai! In fine, ne-am ingramadit si noi pe podea efectiv, pentru ca scaune nici vorba sa mai fie libere, si am pornit. Dar marea surpriza a venit abia dupa o ora de calatorie cand, fiind in larg, feribotul opreste, si 5 barci mai mici, conduse de localnici, se conecteaza de feribot si incep sa strige fiecare cate o locatie/insula. Turistii, care mai timizi, care mai cu tupeu, se indreapta spre barci, genti aruncate peste bord, si tot tacamul. Asta da revolutie a transportului, statii pana si in largul marii!! Va atasez si cateva poze.

 

Si cu asta am incheiat, dragilor, va las. Incerc sa ma pun sa dorm, maine ma asteapta o calatorie de 8 ore pana in Siem Reap. V-am pupat!!

Exploring rural Thailand

Ieri am fost la Tiger Temple Cave. Ne-am urcat frumos pe scuter si in aproximativ jumatate de ora am fost acolo. Acest templu/altar e situat fix in varful unui munte si poti ajunge la el urcand niste trepte. Muuuulte trepte, 1217 ca sa fiu precisa. Am zis ca va fi floare la ureche, si la o prima impresie 1200 de trepte nu e asa mult, insa vai de capul meu! Cand am ajuns in varf, m-am simtit de parca am cucerit lumea, iar privelistea de acolo e mai mult decat superba. 

Coborarea a fost floare la ureche si, mai mult decat atat, a fost foarte placuta datorita acestor minunati prieteni ( foarte prietenosi de altfel).

Azi iarasi am pus scuterul la treaba (inca o data spun ca se merita mult mai mult decat orice alt mijloc de transport) si am gasit o minunata oaza, cu apa aproape incredibil de limpede, departe de ochii curiosi ai turistilor, la doar 1 ora de Krabi.

Ah! Si inca un detaliu super important! Pentru ca este atat de cald, cel mai bun mod de a ne racori sunt minunatele shake-uri din fructe naturale!! Cred ca bem 3 sau 4 pe zi, sunt incredibile, si nici nu costa mult (in jur de 1 dolar). Le recomand din inima, daca printre cititori sunt si doritori de excursie in Thailanda! 

More on my vacation

Continuand aceasta aventura, iata si cateva informatii, bazate pe propria experienta, despre care va mai pot povesti:

Food: Mancarea in Thailanda este plina de arome de tot felul, poate fi extrem de picanta, dar de cele mai multe ori nu o poti descrie decat ca fiind delicioasa. Ca turist, ai doua variante: fie optezi pentru street food ( mult mai convenabil ca pret), fie mananci in restaurante. Diferenta de pret este sesizabila, mancarea in restaurant e de obicei dubla ca pret decat mancatul la colt de strada. Eu le-am incercat pe amandoua. Ce-i drept, in Bangkok nu am mancat street food pentru ca mi s-a parut murdar. Am fost si in China Town (unde se spune ca e cea mai buna mancare de pe strada), insa nu m-a convins. Mi-am zis ca ultimul lucru pe care vreau sa il experimentez e un "sejur" la spital. Dar in Krabi, unde suntem acum, am mancat si street food pentru ca arata incredibil si e mult mai curat, iar mancarea a fost delicioasa. Iata un stand de mancare in Krabi.

Asa cum ziceam mai sus, daca mananci in restaurant, deja tebuie sa scoti din buzunar mai multi bani. Mancarea pe strada costa intre 20 si 100 Baht, insemnand intre 80 centi si 3 USD, pe cand mancarea in restaurant intre 100 si 500 Baht( cele mai pretentioase feluri de mancare) pentru un singur fel, intre 3 USD si 15 USD. Oricum, ma asteptam sa fie mai ieftin!!! 

Un alt punct important este ca, atunci cand esti turist, oricum platesti mai mult. Localnicii stiu unde sa mearga sa manance ieftin, cunosc locurile, si cel mai important, cunosc oamenii. Ca si turist, esti o tinta sigura, incepand de la tariful pentru taxi, tuk-tuk si pana la mancare/hotel.

Transportation: Traficul in Bangkok e dezastru!!! Un milion de masini, motociclete, scutere si tuk-tuk... In primul rand, daca ajungi in Bangkok, sa nu te astepti ca masinile sa opreasca la trecere de pietoni. Am senzatia ca marcajul de trecere nu inseamna nimic, pentru ca de fiecare data cand treci strada (daca nu e semafor) iti risti viata :). Serios!! Apoi, mai este si poluarea... Evident multitudinea de masini, unele care poate nici nu ar trece orice test tehnic, creeaza o atmosfera aproape irespirabila. Cand am zburat din Bangkok spre Krabi am putut vedea din aer, patura de noxe ce inconjoara Bangkokul. Iata si poza:

Nigtlife: Nu stiu daca e turismul sau asa sunt thailandezii, dar aici se intampla un milion de lucruri: concerte, proteste, shopping, market-uri peste tot, masaj ( am fost si pot spune ca a fost cea mai relaxanta ora din viata mea), baruri, cluburi, tururi de tot felul. In Bangkok, dar si aici in Krabi, mereu se gaseste ceva de facut, e multa viata, un mediu dinamic si colorat. Imi place foarte mult, si se pare ca aici ziua incepe un adevarat pe timpul noptii!

Acum suntem in Krabi, un orasel micut inconjurat de zeci de insule si plaje. E foarte cald, plin de turisti, dar totusi autentic thailandez. Pentru a putea explora cat mai bine zona, am inchiriat un scuter, si cu el ne plimbam de colo colo. E chiar frumos! Insulele sunt superbe, vom incerca sa gasim una mai linistita unde sa ne si putem relaxa cateva zile pentru ca, incercand sa vedem cat mai multe, sa mergem peste tot, ne-am cam epuizat! 

Anyway prieteni, pe data viitoare! Va trimit o imbratisare calduroasa cu miros de mare!

4 days in Bangkok

Hello, friends! Iata ca vine si continuarea acestui jurnal de calatorii.

Maine vom parasi Bangkok-ul zgomotos si aglomerat si vom zbura catre sud spre Krabi Town, oras cu plaje superbe, nisip alb si apa limpede. Vom zbura, pentru ca s-a dovedit ca trenul pentru a ajunge acolo este la fel de scump! Asa ca, dragii mei, daca doriti sa calatoriti vreodata prin aceste parti, va recomand sa rezervati din timp zboruri interne pentru ca sunt ieftine si comfortabile, pur si simplu nu se compara cu mijloacele de transport terestre. Pentru a ajunge pe aceste insule am avut de ales intre a lua trenul (la cuseta, clasa a 2-a cu alte 40 de persoane in vagon, fara delimitari intre compartimente), a lua autobuzul ( 14 ore dureaza toata smecheria si nu e deloc placut) sau a lua avionul. Diferenta de pret intre avion si tren/autobuz s- dovedit a fi de 80 de dolari, iar pentru noi s-a meritat! Vom ajunge acoo intr-o ora si 20 minute, fara batai de cap si odihniti.

Dar sa va mai povestesc ce am facut in Bangkok.

Inainte de toate vreau sa spun ca, intr-adevar, in perioada aceasta sunt proteste in Bangkok, actiune intitulata Bangkok Shut Down, ce presupune inchiderea la propriu a multor dintre strazi/artere principale. Sunt multi oameni ce se implica in aceasta actiune, dar din ce am observat sunt pasnici si vor doar sa isi spuna cuvantul. Din pacate, cand asemenea evenimente au loc, exista tendinta de o mare exagerare in media, iar acest lucru influenteaza negativ opinia publica. Nu a fost un moment in timpul acestei calatorii in care sa nu ma simt in siguranta. Iata cateva poze cu strazile blocate de catre protestatari.

Acum, revin la promisiunea din postul trecut...

Asa cum am precizat in postul anterior, am ajuns si la un Ping Pong Show. Acum 2 seri, mergeam oarecum confuzi prin Night Market ( o zona in apropiere de China Town, cu tot felul de tarabe, briz-brizuri si alte minunatii) si am fost acostati (ceva absolut normal) de anumite persoane pentru a merge la aceste "show-uri". Ce sa zic, curiozitatea m-a impins sa zic da, adica sa fim seriosi, nu poti spune ca ai fost in Thailanda daca nu ai fost la un Ping Pong Show. Sincer ma asteptam cumva sa fie un joc ( prostesc din partea mea sa cred asta), nu credeam ca lucrurile se vor desfasura pe bune si full frontal. 

Si am mers. Inauntru, intunecat, o scena pe mijloc, iar pe scena tot felul de femei cu "skill-uri" care mai de care ( pe langa prea bine cunoscutul truc cu mingea de ping pong, mai intalnim si fumatul unei tigari cu vaginul, extragerea unei ate de 4-5 m cu mici clopotei din vagin, suflatul in lumanari de pe tort tot cu vaginul). Da, stiu cum suna. Socant!

Insa nu am fost atat socata, precum deprimata. Toata imaginea a fost de-a dreptul dezolanta. Unele din fete (cu varste de pana la 40 de ani) pareau ca fac asta de o vesnicie, si se miscau precum roboti, inerte la orice din jurul lor. De-a dreptul trist! Dar si mai trist e ca, altele din ele, se simt foarte comfortabil facand asta si nu pot concepe alta modalitate de a-si castiga existenta. In fine, episodul a fost memorabil, insa nu a lasat o amprenta pozitiva.

Fara sa va plictisesc, voi lasa pentru postul urmator povestirea altor experiente memorabile si poate mult mai fun din Bangkok :)

Jurnalul unei calatorii... Bangkok

 Am ajuns in Thailanda cu putine emotii. Nu stiam cum va fi cu viza (nu am aplicat pentru viza din Romania), nu stiam cum va fi in Bangkok avand in vedere ca acum sunt numeroase proteste impotriva guvernului thailandez, ce sa mai, aveam multe emotii. Insa, de cum am ajuns in aeoroport, emotiile mi s-au spulberat, si am inceput sa experimentez cu adevarat Thailanda. Asa cum am spus, pentru ca nu am aplicat pentru viza in Romania, mi-a ramas sa aplic pentru viza la sosire, direct pe aeoroport, ceea ce am si facut. Viza acordata in acest caz este de 15 zile, dar lucrul acesta nu ma deranjeaza pentru ca oricum planuiesc sa vizitez si alte tari. Ceea ce m-a frapat insa, este ca, desi scrie pe toate afisele ca viza la sosire percepe o taxa de 1000 Baht, mie mi s-au cerut 1200, dar mi s-a taiat chitanta pentru 1000. Lectia pe care a trebuit sa o invat: Totul se bazeaza pe castig, mai ales de pe urma turistilor.

 In fine, dar sa va zic cate ceva despre Bangkok. La prima vedere, pare un oras din civilizatia vestica: numeroase autostrazi, zgarie-nori, multe mall-uri, trafic infernal si o mare de oameni. Insa, daca te uiti cu mai mare atentie, observi cu adevarat viata acestui oras. Este un loc dinamic, colorat, plin de diversitate si de viata. Este un oras in care sexul este perceput ca ceva absolut normal si deloc tabu, to cmai de aceea poti cumpara efectiv de la orice colt de strada vibratoare in diverse forme si culori, viagra si multe alte "jucarii". Si totul e in plina zi, in plina strada, in vazul tuturor.

Si acum sa va spun ce am apucat sa experimentez pana acum: am mers cu tuk-tuk (ceva extraordinar si super fun, as vrea sa fie si in Romania asa serviciu de transport), am colindat nenumaratele lor piete in care se vinde orice, am invatat ca exista scannere de securitate pana si la statia de metrou, am gustat cele mai delicioase si picante feluri de mancare, am fost in Chinatown si la un show Ping Pong ( ceva ce nu as fi facut nicaieri altundeva decat aici). Da, am fost si acolo :), dar despre experienta asta voi scrie in postul urmator. De asemenea, am intalnit nenumarati turisti, si am si povestit cu unii din ei. 

On the down side, in Bangkok este foarte multa poluare. Desi nu e nici un nor pe cer, soarele nu straluceste precum in mod normal, in aer este un fel de ceata de poluare ce impiedica pana si razele soarelui sa patrunda, lucru foarte trist de altfel. Si inca un lucru... orasul nu duce lipsa de sobolani. Nu in hoteluri, sau restaurante, insa daca te plimbi seara pe strada, cand se mai calmeaza spiritele, vei vedea cu siguranta 4-5 in decurs de 50-100 de metri, ceea ce pentru mine e oribil pentru ca am o mare fobie pentru ei.

Una peste alta, cele doua zile petrecute in Bangkok pana acum au fost extraordinare, cu bune si rele. Maine urmeaza sa mergem la Palatul regal si unele din templele din imprejurimi. Keep you posted :). 

Din seria "mai bine deloc decat asa": Stupizenii pur romanesti

In fiecare zi, fara macar sa imi dau seama, arunc cate un ochi la ce se mai intampla, ce se mai scrie prin presa romaneasca, nationala si locala, incerc sa mai descopar ce bloggeri si-au mai facut aparitia prin mediul virtual, ce website-uri s-au mai lansat, si ce alte bazaconii se mai scriu in fiecare zi. Ma frapeaza ignoranta si simplitatea acestor oameni ce se cred "voci" influente ale societatii, fie iesene, fie romanesti. Mai mult decat atat, vad ca aceste persoane au success, articolele le sunt citite si toate prostiile pe care le scriu, asimilate cu smerenie de catre concetatenii nostri rasariti. Adica, oameni buni, chiar nu mai stiti ce presupune scrierea unui articol adevarat?

Presa nationala mai este cum mai este pentru ca preia efectiv articole intregi din presa internationala. Bineinteles, e genul ala de articol fara cercetare, fara verificare a sursei, fara investigatie proprie, doar o traducere, de cele mai multe ori proasta. Articolele referitoare la politica sau la situatia romaneasca sunt, bineinteles, colorate cat se poate de catre un partid sau altul. Cand ma uit la presa locala, deja la orizont vad scris mare DEZASTRU COMPLET. Un fel de OTV in scris. intamplarea face ca primesc in fiecare zi notificari de la Buna Ziua Iasi pe news feed-ul meu de Facebook si de fiecare data ma minunez de articolele lor: "Bianca Dragusanu nu se lasa", "SOC! Cruduta, in ROCHIE de MIREASA - FOTO" (aoleu, cat de socata ma simt), "Si-a facut nevoile pe mireasa". Iar articolele ce pretind sa aiba un subiect cat de cat acceptabil se intind doar pe doua paragrafe, continut minim de informatie valida, iar la sfarsitul lecturii realizezi ca de fapt ti-ai pierdut timpul si nu ai aflat absolut nimic nou.

Dar trecand la website-urile ce apar precum ciupercile dupa ploaie si vor sa ne invete despre toate cele: sanatate, relatii de cuplu, cariera, bucatarie, moda, deja pot spune ca am migrene serioase. Acum stiu ca lecturile de genul asta au scopul de a fi "usoare" si superficiale, dar unele sunt de-a dreptul haioase in idiotenia lor: "De ce nu imi place sa gatesc?", "Te mai gandesti la prietenul tau din clasa a 2 a?", "Cat de mult timp petreci in fata oglinzii?" Raspunsul meu: "Who cares???". Da, ok, inteleg, orice articol e scris in speranta ca se vor gasi sute si sute de neveste disperate sa raspunda cu cate un comment mai acid si hop fiecare se trezeste specialist, implicit articolul ajunge sa fie punct de atractie. Parerea mea? 5 minute din viata absolut irosite. Oameni buni, va rog, fiti critici, fiti incisivi, fiti curiosi sa gasiti materiale ce merita intr-adevar citite. Viata e prea scurta sa ne putem pierde timpul cu fiecare nimic.

In final, inainte ca cineva sa imi sara in cap, o sa subliniez ca nu vreau sa denigrez presa romaneasca fara sa admit ca si presa internationala e plina de bazaconii. Ba da, e plina, insa in tot oceanul asta de informatie inutila ce ni se serveste cu forta in fiecare zi, se mai gaseste si cate o sursa care merita putin timp si atentie prin simplul fapt ca ne aduce un set de cunostinte noi, si incurajeaza curiozitatea pentru adevar. Cautati asa ceva, si incetati sa mai cititi mizerii.

Surse foto:
http://worldofdtcmarketing.com/bad-journalism-paints-unfair-picture-of-pharma-industry/in-the-news/
http://www.eyeranian.net/2003/05/16,79.shtml

Soul and Mates

In fiecare zi, pentru un minut, doua sau trei, ajung sa ma supar pe mine pentru ca nu reusesc sa fiu consistenta in incercarea-mi modesta de a scrie. Nu vreau sa ma flatez crezand ca sunt atat de multe persoane carora le este dor de obraznicia mea scriitoriceasca, insa stiu ca sunt persoane dragi carora le-ar face placere sa ma vada depanandu-mi gandurile, iar pentru asta, si nu numai, ajung sa scriu din nou :).

In ultimul timp, mintea mi-a tot zburdat in jurul conceptului de suflet pereche, soulmate sau cum vreti sa ii spuneti. Un personaj odata a spus: "I like the word <> and I like the word <>. Beyond that is mystery." Gata, subiectul m-a starnit. Sa nu mai spun ca "Adam si Eva" lui Rebreanu a fost o sursa intensa de fascinatie pentru mine inca din adolescenta. Anyway, intrebarea asta a sufletelor pereche a confuzat suficiente minti intelepte ale acestei lumi, iar Aristofan a fost cel care a teoretizat pe cat posibil un concept ce mie inca imi pare mistic. El a sustinut ca, originar, oamenii aveau 4 maini,4 picioare, un singur cap, dar cu 2 fete, iar pentru ca Zeus s-a temut de puterea acestor creaturi, a destramat uniunea celor 2 fiinte in doua trupuri diferite. Desigur, de aici se naste si conceptul androginului si faptul ca noi, fiinte pacatoase, suntem blestemati sa ne cautam sufletul pereche intr-un timp si spatiu ce nu este determinat. Deci, putem sa calatorim vieti si vieti pana sa ne intalnim sufletul pereche, asta daca e sa credem ca exista asa ceva precum karma si reincarnare. 

Cred ca e drept sa spun ca oricare dintre noi am petrecut macar un anumit numar de minute sau ore contempland asupra unui asemenea concept indraznet. Un suflet pereche? In toata lumea asta? Doar o singura persoana pentru mine? Una singuraaaaaaaaa? Doar gandul ca avem o sansa la 7 miliarde ma face sa rad. Ce inseamna suflet pereche? Chiar exista o persoana ce ne completeaza in mod fundamental, ne termina propozitiile inainte ca noi sa o facem, anticipeaza actiunile noastre si, mai mult decat atat, o recunoastem imediat ce privirile ni se intalnesc? Mare noroc trebuie sa fie pe capul celui ce ajunge sa traiasca un asemenea moment primordial. Voi ce credeti?

Game of ephemeral satisfaction

Aseara am vazut un film pe care nu pot sa il descriu decat intr-un singur cuvant: ciudat. Atat de ciudat, si nu atat de bun, insa m-a tinut cu ochii lipiti de ecranul laptopului doar pentru ca mi-a fost starnita o curiozitate mult prea excentrica pentru a fi exprimata in cuvinte. Pentru curiosi, filmul se cheama The Ice Storm si practic dezvaluie vietile plictisitoare, blocate in rutina, si pline de perversiune ale familiei de rand din suburbia americana din anii '70. (subiect ce demonstreaza teoria mea ca suburbiile americane sunt atat de lipsite de viata incat incurajeaza inflorirea sociopatilor mai ceva decat Bronx, NY). In fine, intriga filmului devine deosebit de inchegata si incalcita, alimentata de multiple tensiuni sexuale, atat intre odrasle, cat si intre parinti, iar deznodamantul nu face decat sa restabileasca o anumita ordine morala, printr-un maret sacrificiu uman. Epic, ar spune unii. Insa, nu asta este motivul pentru care scriu despre filmul asta. Un anumit element din film mi-a atras atentia intr-un mod deosebit, si anume un joc.

Jocul este foarte simplu si se desfasoara in felul urmator. Se organizeaza o petrecere la care participa toate cuplurile plictisite si satule de viata cotidiana, iar la intrare, fiecare cuplu lasa cheile de la masina intr-un bol. La finalul petrecerii fiecare femeie extrage o cheie din bol, iar proprietarul cheii este nevoit sa conduca femeia acasa oferindu-i serviciul complet de transport si satisfactie sexuala. Practic sotii vad cum sotiile lor iau de brat pe vecinul si il duc acasa pentru jocuri si mai putin ortodoxe si sunt total ok cu asta. Dupa scena asta, nu am putut sa nu apreciez talentul cu care regizorul filmului a pus in scena perversitatea mitului etern al familiei. Of course, cu totii stim ca sunt cupluri mai excentrice care, din plictiseala sau placere, prefera sa frecventeze renumitele swingers parties, si asta e ok. Am tot respectul pentru acele cupluri, pentru ca nu incearca sa para ceea ce nu sunt, iar conceptul de cuplu reprezinta o bucata de aluat pe care o modeleaza dupa bunul plac. Insa, ce e unic in filmul asta, este ca fiecare familie lupta atat de greu sa pastreze aparenta fericirii si a perfectiunii, si incearca atat de greu sa ascunda propriile perversiuni incat nu te poti abtine sa te intrebi daca institutia familiei inseamna cu adevarat ceea ce ar trebui sa insemne. In esenta lui, filmul este trist, desi unii il catalogheaza drept comedie. In esenta lui, filmul arata cum rutina si nefericirea din sanul familiei, conduce spiritul uman la actiuni neasteptate si la decizii ce nu fac decat sa adanceasca si mai mult sentimentul de nefericire. Perversiunea apare aici ca un drog, o modalitate trecatoare de evadare, ce atrage cu sine gustul amar al tragediei. Nu pot sa spun decat ca filmul asta m-a facut sa ma intreb serios daca a avea o familie aduce cu adevarat fericirea.

Birth

One of my latest attempts of expression...

Birth

This ocean that you laid in front of me is endless,
Angry, threatening waves come closer and closer.
Dry wind.
Will I ever see my blue sky in this dark reflection?
We walk, and walk, blind sheep ready to forget, ready to touch the cold of the unknown,
We walk and walk some more, alone, driven by lust and ego.

I want to rise from the see, pure, untouched,
I want to hold the hand that brings much needed warmth, much needed love,
I want to purify my soul of false prophecies and guilty love,
I want you to revive my tired being with a kiss of eternity.

Andreea's special spring

A mai trecut un an, a mai venit o primavara, si inca o data incep sa rad sub soare, ma bucur de faptul ca pofta de hibernare mi-a mai trecut, de faptul ca in sfarsit lumina dureaza mai mult in zi si ca nu mai trebuie sa port 3 straturi de haine de fiecare data cand imi fac curaj sa ies din casa. Dar mai mult decat atat, primavara este foarte speciala pentru mine pentru ca reprezinta un inceput, inceput de dorinte si vise, inceput de promisiuni de iubire, inceput de ras, inceput de un nou drum, inceput de viata. Fenomenul asta ciudat nu se intampla doar in cazul meu, cumva trezitul naturii aduce un suflu de viata in mintea si inima oricarui observator cat de cat perspicace. 

Inceputurile, insa, sunt inselatoare. Viata ni se prezinta precum un drum serpuit, plin de rascruci, plin de balauri sub poduri si in copaci, iar un nou inceput, reprezinta de multe ori, o noua directie, o bifurcatie, o noua hotarare, si in definitiv, o noua dilema. Si uite aici incepe tragedia. Uite ca inceputurile nu aduc cu ele doar proaspatul aer al noului, sau entuziasmul necunoscutului, inceputurile nu sunt doar pline de veselie si serenitate, inceputurile aduc bucuroase greutatea responsabilitatii si au obiceiul de a ne sacai al naibii de mult. In fata unui nou inceput, sau in fata primaverii, ne gasim contemplativi, nehotarati, ganditori, confuzi si pierduti. Tare am vrea ca drumul asta pe care il numim viata sa fie mereu insotit de decizii intelepte urmate de consecinte glorioase, am vrea ca o forta superioara sa ne arate calea ce trebuie urmata, iar aceasta grea povara a deciziei sa ne fie ridicata de pe umerii tineri. Inutil sa spun ca acest lucru e imposibil.

Totusi, vreau sa cred, in momentele mele cele mai naive sau poate cele mai luminate, ca viata nu e decat un set de coincidente, de fapte intamplatoare, de cauze si efecte, o roata uriasa in mijlocul careia ne invartim noi toti, bietii muritori, iar tot ce putem sa facem e sa speram ca suntem suficient de inteligenti sa transformam pana si cea mai proasta decizie intr-una cel putin folositoare. Personal, sunt sigura ca orice decizie pare stupida la inceput de drum, si cea mai buna atunci cand oricum este prea tarziu sa mai dam inapoi. Asa suntem noi oamenii, imprevizibile fiinte, dar cu un ciudat aer de masina, programati spre regenerare si impacare a sinelui chinuit. 

Surse Foto:  http://exploringthemind.com, http://thecollaboratory.wikidot.com

Welcome to the meat market

Aseara m-am trezit in mijlocul unei conversatii revelatoare, si nu din cauza subiectului. Aseara am vazut cum mi se insira in fata toate frustrarile pe care omul de rand le resimte atunci cand se afla intr-un anumit cadru social. Aseara am vazut, mai mult ca oricand, ca majoritatea contextelor sociale, fie ele formale sau informale, nu sunt decat forma eleganta a pietei din cartier. Ca si componente principale avem:

MARFA SI VANZATOR: Atat de mult ne-am obisnuit cu acest rol, chiar imbratisandu-l, incat incepem sa folosim fraze de genul "Am incercat sa ma vand cat mai bine", "M-am vadut foarte scump". Deci, nu numai ca ne-am obisnuit sa fim o marfa, dar a inceput sa ne si placa. Nu conteaza daca suntem la un interviu pentru un job, la o reuniune cu fostii colegi, la o masa in familie, sau chiar si la o prima intalnire, activitatea noastra preferata este sa ne vindem. Trebuie sa aratam ca suntem mai buni, mai "copti", din soi bun, mai aratosi, mai mari decat competitia, si la pretul cel mai bun. E uimitor cat de mult timp petrecem sa convingem "cumparatorul" ca noi suntem cea mai buna alegere, pentru ca partea interesanta sau "tricky" este ca noi suntem responsabili sa ne fim proprii vanzatori.

 Fie ca ne vindem in fata prietenilor, in fata posibilului angajator sau in contextul unei eventuale relatii, trebuie sa fim al naibii de buni la asta, ca de nu, ramanem la coada turmei si nu e bine. Pana si a fi bun la a ne vinde a devenit o problema, pentru ca e din ce in ce mai greu sa fugim de clisee de genul : "da, sunt o persoana foarte flexibils", "sunt organizat, perfectionist", "am calitati de lider", "am trecut examenul cu brio", "mi-am cumparat o noua masina", "detin propriul apartament", "tocmai am participat la un eveniment de caritate". Si de ce toate astea? Pentru ca inca de cand suntem mici, am invatat sa fim in competitie unul cu celalalt, sa ne dovedim ca suntem mai buni, si am invatat ca unica modalitatea de a fi acceptati de societate este daca luptam din greu sa fim in fata, uneori ignorand principiile si normele ce se strecoara in propria constiinta.

CUMPARATORUL: Pe langa faptul ca suntem marfuri si vanzatori, de multe ori ne gasim in ipostaza de a fi "cumparatori". Si ne place foarte mult ipostaza asta nu numai pentru ca e cea mai usoara, dar pentru ca ne ofera mult ravnitul statut al puterii. Noi suntem in control, avem puterea si posibilitatea mareata de a alege. Si daca ne deranjeaza oarecum ca trebuie sa fim o marfa, si trebuie sa ne vindem, nu ne deranjeaza absolut deloc sa fim cumparatori, si linistiti, ne plimbam printre tarabe, si cunoastem cat mai multe "marfuri", pana gasim una ce ni se potriveste, sau care ne poate satisface o nevoie imediata.


Personal, cred ca o societate bazata pe colaborare si cooperare functioneaza mult mai bine decat una bazata pe competitie, prin cooperare reusim sa ne valorificam si sa ne respectam mult mai mult unii pe altii. Nu pot sa nu ma gandesc cat de departe am fi ca si fiinte umane si cat de mult am avansa din punct de vedere tehnologic, spiritual si cultural daca am privi toti catre acelasi scop tinandu-ne de mana, in loc sa dam din coate ca sa iesim in fata. Si uite asa, dragii mei, ma vand voua :).

Scrisoarea mea nervoasa catre iubire

 

The English version of the article is in the continuation of the Romanian version.

"Take this kiss upon the brow!
And, in parting from you now,
Thus much let me avow-
You are not wrong, who deem
That my days have been a dream;
Yet, if Hope has flown away
In a night, or in a day,
In a vision, or in none,
Is it, therefore, the less gone?
All that we see or seem
Is but a dream within a dream.[...]"

Edgar Allan Poe, A dream within a dream 

Draga iubire,

Dupa zile de confuzie si griji, m-am decis sa iti scriu si sa te iau la rost pentru toate angoasele, pentru toate temerile si dilemele mele, pentru noptile in care nu pot dormi, pentru zilele in care nu pot sa zambesc si pentru momentele in care simt ca lumea este la picioarele mele. Cum si cine a suflat atata putere peste tine? Tu, imaginea unei trairi fragile, intruchipare a unei zeitati cu ochi halucinanti si atingeri inselatoare, te strecori incet si rece, precum un sarpe, si incolacesti cu putere, pana la strangulare, fiecare inima ce iti iese in cale. Inclusiv pe a mea. Ai pandit-o bine, ai asteptat, si ai prins-o mai ceva ca intr-o menghina. O sa ii dai drumul vreodata? Realizez ca sunt neputincioasa in fata ta, revolta mea nu face decat sa te amuze, iar lupta pe care o port cu tine e demult pierduta.

Cand o sa incetezi sa joci pe degete suflete, precum monezi vechi si ruginite, si o sa oferi mai mult decat bucuria unui moment ce se incheie inainte sa apucam sa clipim? Da, imi mai arunci cate un os, ici colo, ma ingani cu un zambet, ma amagesti cu un "Te iubesc", imi oferi minunata clipa de iluzie, si apoi ma arunci din nou in vartejul de indoieli si temeri. Asa ca te rog, politicos si oarecum nervos, fii mai blanda cu mine, neputincioasa ta victima, strangeti aripile negre-rosii ce se odihnesc si sporesc greutatea sufletului, si lasa-ma sa respir aerul curat al serenitatii.

A ta victima revoltata,
Andreea 




Dear love,
 
After days of confusion and worries, I decided to write a letter to you and let you know that you are responsible for all my fears, all my dilemas, for all the sleepless nights, for all the days when I can't smile, and for the moments when I feel the world lays at my feet. How and who gave you this gift of immense power? You, the somptous image of fragile beings, goddess with hallucinant eyes and deceiving touches, you sneak behind me, slowly and cold, like a serpant, and you use your charms to strangulate my heart, with such power and such indifference. Will you ever let it go from your  ruthless claws? I realize that I am helpless, my revolt is only amusing you, and this struggle resisting you is useless.

When will u stop playing with all our souls, and you will offer us more than the joy of a moment that ends before we even blink? Yes, you throw me a bone, now and then, you deceive me with a smile, you make peace with an I Love You, you give me the wonderful second of illusion, and then you throw me back again in the vortex of doubts and fears. So I ask you, politely and somehow anxiously, be gentle to me,  your impuissant victim, lift your black-red wings that lay on me, and give me the chance to breath the fresh air of serenity.

Your indignant victim,
Andreea

Will you be my Valentine?

The English version of the article is in the continuation of the Romanian version.

"To-morrow is Saint Valentine's day,
All in the morning betime,
And I a maid at your window,
To be your Valentine.
Then up he rose, and donn'd his clothes,
And dupp'd the chamber-door;
Let in the maid, that out a maid
Never departed more."

 W. Shakespeare, Hamlet 

Uite ca a mai trecut un an si ne regasim din nou in intampinarea controversatei zilei de Sf. Valentin. Zic controversata pentru ca sunt atat de multe guri ce critica acest trend al romanului de a sarbatori ziua de 14 februarie, atat de multe critici aduse consumerismului ce se invarte in jurul acesteia si atat de multa indoiala cu privire la autenticitatea ei. Din punct de vedere cultural, nu ma opun sarbatoririi acestei zile pentru ca, in primul rand, noi romanii, nici nu ne tinem de traditiile Romaniei. Pentru ce avem ziua de Dragobete daca nimeni nu o sarbatoreste? Si mai mult decat atat, de ce nu as sarbatori dragostea in mod oficial mai mult de o data pe an? Din partea mea, sa fie si Dragobete, si Sf Valentin si inca vreo 3 sarbatori ale iubirii intr-un an. Cu cat mai multe cu atat mai bine. Vreau iubirea sa fie celebrata, fara numar.

Mai mult decat atat, pentru foarte mult timp am trait sub falsa impresie ca oferitul de flori, ciocolata si felicitari de Sf. Valentin este o stupida inventie a culturii vestice, si mai ales a Statelor Unite ale Americii, pentru a stimula cheltuitul banilor si a aduce profit companiilor ce mizeaza pe idealismul indragostitului de zi cu zi. Insa m-am inselat. Ziua de Sf Valentin a fost sarbatorita in Europa inca din secolul 15 prin daruirea de cadouri intre indragostiti, mai ales flori, felicitari personalizate si alimente cu inalt continut de zahar. Felicitarea de mai jos, spre exemplu, este din anul 1909. In definitiv, Sf. Valentin ramane o sarbatoare ce a existat in sanul culturii si civilizatiei europene de secole, doar faptul ca observam si constientizam ziua asta, e dovada ca putem rezona cu bogata cultura a vechiului nostru continent. Iar cei ce se vor "sceptici" nu fac altceva decat sa se ascunda si mai mult sub cochilia ignorantei si a nepasarii.

Si ca sa nu ma lungesc prea mult, spun de ce nu? De ce nu as sarbatori dragostea, fie ca este pe 14 Februarie, pe 24 Februarie sau in orice alta zi a anului? Chiar si pentru cei mai "drepti" din turma, spun, nu o sa ne aduca la faliment o floare si o ciocolata, si nici vanzatorul din coltul strazii nu isi va trimite copilul la universitate pe banii cheltuiti pe un fir de trandafir. Remember, ziua de Sf. Valentin nu te va adanci in saracie, dar nici nu va favoriza aparitia vreunui Cupidon gras ce arunca cu sageti pasionale spre obiectul iubirii tale secrete . Asa ca, va spun voua, Happy Valentine's Day! Si la mai mare!

So another year has passed and we find ourselves welcoming the controversial day of St Valentine.  I call it controversial because there are so many mouths that criticize this trend of Romanian people of celebrating the day of 14^th of February, there are so many doubts regarding the consumerist phenomena which revolves around it, and so much suspicion towards the authenticity of this celebrating day. From a cultural point of view, I do not oppose this day because, first of all, we Romanians don’t even celebrate and cherish our traditional holidays. What for we have the day of Dragobete if we don’t celebrate it? And more than that, why wouldn’t I celebrate love more than once a year (officially or not)? From where I stand, let there be Dragobete, Valentine’s Day and another 3 more days in the calendar celebrating love.

For the longest time I lived under the impression that the offering of flowers, chocolates and cards for Valentine’s day was the stupid creation of western culture and of The United States especially, designed to stimulate the spending of money and to bring profit to companies that falsely encourage the idealism of the man in love.  But I was wrong. Valentine’s Day has been celebrated in Europe since the 15^th century through giving flowers, personalized Valentine cards and foods with high content of sugar. The card below, for instance, was created in 1909. Ultimately, Valentine’s Day remains a celebration day that has existed within the European culture and civilization for centuries, and, in my humble opinion, there is no harm in resonating with the vast culture of our old continent.

I don’t want to be too long and boring, so I say, why not? Why wouldn’t I celebrate this day, be it on the 14^th of February or 24^th of February, or any other day of the year? Even for the “righteous” in the flock, I say, it won’t bring you to bankruptcy to buy a flower and chocolate on this day, neither the man sitting at the corner of the street, selling some flower will send his child to university from a Valentine’s Day sale. Remember, Valentine’s Day will not through you in the middle of poverty nor will bring, to the salvation of your love life, a fat baby Cupid who throws arrows of love towards your object of desire.  It is just a day, possibly a beautiful one.

Intelepciune transmisa pe cale orala

Toata activitatea politica actuala din Romania imi da un puternic sentiment de anxietate, discomfort si maxima plictiseala: nou prim ministru, noi ministri, nou guvern, nou discurs, noi fete, same old bullshit. Am citit parte din discursul lui Basescu in replica la numirea lui Razvan Ungureanu ca prim ministru si nu puteam sa ma opresc din a-mi spune: cine este amatorul asta? Sau mai bine zis cine este amatorul care ii scrie discursurile? (nu imi insult capacitatea de gandire crezand ca Basescu ar fi destul de inteligent sa lege doua fraze coerente fara o hartie ajutatoare). Ce sa spun, un discurs atat de plictisitor si plat incat te pune imediat la nani. Pe langa faptul ca e incredibil de plictisitor, e un discurs banal, ridicol de fals, un discurs in care predomina cuvantul "Multumesc" adresat fostului guvern Boc, ce sa mai spun, un adevarat circ pus in scena cu foarte putina gratie si diplomatie: "Pentru efortul extraordinar pe care Emil Boc şi echipa lui l-au depus le mulţumesc. Le mulţumesc pentru că azi au adus România în condiţia de stabilitate econmică şi financiară." (are you for real??) Au adus Romania unde??
Ii multumeste guvernului Boc pentru ca a pus in aplicare "o parte" (adica putin peste limita de 0) din planul campaniei electorale "Premierul Emil Boc şi echipa sa nu s-au mulţumit doar cu măsurile necesare trecerii prin criză. Ei au vrut şi modernizarea statului român. Era un angajament al meu din campania din 2009. Vreau să le mulţumesc încă o dată că au ţinut cont ca măcar parte din programul cu care un candidat câştigă Preşedinţia să fie pusă în aplicare.", pentru ca a luptat ca un adevarat haiduc impotriva crizei (te rog, indatorirea si saracirea poporului nu echivaleaza nici pe departe cu lupta impotriva recesiunii). Se pare ca politicienii nostri nu se mai satura sa joace rolul de clovni, nu se mai satura de a minti, si nu se opresc in a subestima romanii de rand. Jenant de-a dreptul. Apoi, cireasa de pe tort: "A fost cabinetul care ne-a trebuit într-un moment în care aveam nevoie de un guvern care să-şi asume riscul. Fiecare a avut problemele lui, dar au rezolvat problemele de fond, iar pentru asta le mulţumesc." Au rezolvat problemele  de fond. Intelegeti voi ce vreti din asta.

Cred ca ar fi mai bine sa ma opresc. Articolul asta mi-a stricat deja ziua.