Frumusetea emigrarii in Europa. Partea 2: Italia

Ok, dragii mei, am ajuns si la subiectul (in acest caz tara) de care toti suntem satui deja. Dar putem sta linistiti pentru ca si ei sunt mai mult decat satui de noi. Despre ce tara poate fi vorba daca nu despre Italia? Oh, tara frumoasa, in sanul careia poporul roman post-revolutionar a incercat sa isi spele pacatele! Dar a reusit oare? Nici vorba. Ok, cu totii stim ca atunci cand a venit vorba de emigrare, fratii nostri s-au indreptat in special catre Spania si Italia, si putem numi aceste doua locatii the hot spot of Europe pentru multi romani. Si asa a ajuns Italia sa fie invadata de la nord la sud, de ingrijitoare de batrani, bone, muncitori in constructie si spalatori de masini. Toata aceasta situatie nu a dus, insa, la un deznodamant fericit, studiile recente efectuate in Italia spun ca ne aflam pe locul 3 in topul celor mai antipatizate popoare de emigranti, se pare ca 2 italieni din 3 ne considera antipatici. Astea da conditii dure!


Postarea de azi a venit ca inspiratie in urma unei conversatii foarte interesante cu un  producator de film italian, stabilit de foarte multi ani in  Canada. Persoana in discutie petrece totusi luni bune din an in Italia si are o perspectiva cat se poate de obiectiva asupra romanilor. Mi-a spus, din experienta personala, ca a intalnit oarte multi romani din mediul rural stabiliti in Italia, romani ce nu au avut prilejul unei educatii riguroase sau al unui trai foarte civilizat, ca exista romani ce aleg sa isi duca veacul intr-un mod neortodox, insa recunoaste ca a intalnit si romani deosebiti, romani ce i-au lasat o impresie mai mult decat placuta. De la el am putut sa aflu lucruri pe care nu le aud la stiri. Fiind in contact direct cu industria televiziunii, mi-a marturisit ca este un curent propagandist extrem de puternic indreptat catre romani, manifestat prin cele mai " nevinovate" anunturi, precum furturi, violuri, crime, savarsite APARENT de romani. Mi-a demonstrat cum Europa devine din ce in ce mai rasista fata de imigranti, iar cu cat recesiunea se inaspreste, cu atat intoleranta fata de imigranti va creste. Inca o data, ecuatia este foarte simpla, unul din motivul principal pentru care romanii nu sunt placuti este faptul ca sunt acolo, faptul ca au locuri de munca, faptul ca, impreuna cu alti imigranti, ameninta destabilizarea pietii muncii in Italia.


Inca o data reticenta italienilor fata de orice imigrant nu este nejustificabila. Ce este de nejustificat este ura manifestata de cele mai multe ori prin actiuni agresive, actiuni ce nu fac subiectul primelor pagini de ziar. ( De exemplu, un tanar italian a lovit o romanca de 40 de ani, asistenta intr-un spital din Torino, pana femeia a cazut la pamant, s-a lovit cu capul de beton si a murit pe loc, iar flacaul italian a primit arest la domiciliu?!?!?!). Si, in concluzie, as spune, duceti-va romani la casa voastra, duceti-va acolo unde sunteti bine primiti. Dar inca odata, imi apare intrebarea "Unde e aceasta casa?". Pentru delectarea personala, am atasat un video ce reflecta activitatea nationalista din Italia, partidul Casa Pound, ce practic are ca scop final lupta impotriva tuturor "intrusilor" din Italia. Intre timp, va doresc dragii mei, sa intampinati un an mai bun si mai primitor, si nu uitati: ganditi-va bine unde emigrati!

Frumusetea emigrarii in Europa. Part 1: Anglia

Si ca sa nu credeti ca incerc sa va dezobisnuiesc de stilu-mi caracteristic, haide sa mai pornim o incursiune in viata fascinanta, dar grea, de imigrant cu ochisori obiectivi. In posturile trecute am incercat sa ilustrez, atat cat cuvintele mi-au permis, o imagine asupra societatii in care ne aflam, atat in Romania cat si in Canada. Dar fiindca multi romanasi ai nostri se incapataneaza sa imigreze, putem discuta linistiti, nopti in sir, despre fenomenul de dez-romanizare, implicit imigrare. Unii mi-ar raspunde sus si raspicat: De ce as vrea sa fiu roman?De ce nu am avut norocul sa ma nasc in cadrul unei culturi cu totul diferite? Fair enough as putea raspunde. Dar haide sa va povestesc cam cum sta treaba cu imigrarea, si ce politica adopta statele ce par sa ne primeasca cu "bratele deschise". O sa incep cu vechiul continent european, pentru ca Europa pare sa fie prima si ultima alegere pentru majoritatea romanilor ce emigreaza. 

Inca de la inceput o sa mentionez, desi banuiesc ca aspectul asta este foarte bine stiut de majoritatea, Europa este rasista, si nu doar fata de romani. La sfarsitul fiecarui post, putem sa ne intrebam daca aceste tari au vreo justificare sa fie rasiste sau nu. Consider ca in Europa prejudecatile existente au luat o asemenea amploare si turnura incat foarte greu ne va fi sa reabilitam numele si mandria etniei noastre. Desigur, mediul academic este relativ diferit, insa imi este neplacut gandul ca si cel mai simplu gest, precum mersul pe strada si graitul limbii noastre, ar putea atrage priviri suspicioase.

Una din cele mai rasiste tari din Europa, in opinia mea, este Anglia. Londra are un numar incredibil de imigranti, si poate de aceea pentru unii poate suna absurd. Aproximativ 40% din populatia Londrei este constituita din imigranti, dintre care cei mai multi sunt indieni, pakistanezi si negri. Desigur, si fratii nostri romani populeaza aceste taramuri, dar nu constituie nici pe departe o majoritate. Cetateanul naiv ar putea spune ca Londra este poate cel mai ofertant oras din Europa in ceea ce priveste multiculturalismul, dar a afirma un asemenea lucru ar insemna sa neglijam statutul celor ce se "bucura" de multiculturalism. Imigrantii vor fi mereu priviti cu ochi suspiciosi, indiferent de tara in care vor imigra. De ce? s-ar putea intreba unii. Pentru ca imigrantii constituie de cele mai multe ori forta de munca ieftina care fura locurile de munca de sub nasul cetatenilor englezi. De ce sa acorde angajatorul din Anglia un job unui cetatean englez pe care trebuie sa il platesca cel putin cu salariul minim pe economie, cand poate sa angajeze un imigrant ce s-ar multumi si cu jumatate din acest salariu. Acest punct de vedere schimba putin perspectiva asupra lucrurilor. Probabil si noi romanii am fi mai mult atinsi de doctrina nationalista daca ne-am bucura de o economie decenta si conditii de viata bune. Poate ca opinia generala ar fi ca aceste joburi "de jos" ar fi acceptate doar de imigranti ce nu s-au bucurat de un standard decent de educatie, dar tristul adevar este ca din ce in ce mai multi imigranti stau cu diploma de universitate sau master in vitrina, si spala masini pentru cetatenii britanici.

Probabil ca adevarul mereu se gaseste undeva la mijloc, insa consider pe deplin adevarat faptul ca e o idee buna sa ramai in tara in care te-ai nascut, sa te bucuri de drepturile pe care aceasta ti le ofera si sa muncesti spre progresul ei, asta atunci cand tara in discutie chiar iti ofera sansa de a creste ca si individ si un loc decent de munca poate fi gasit. Dar pentru ca ne-am nascut in frumoasa Romanie, tot ce putem sa facem e sa suportam si sa invingem scepticismul tarilor adoptive. Halal Destin! Iar ca sa exemplific ideea de mai sus, iata un video ce a devenit foarte celebru in mediul virtual.

Mos Craciun arunca cu dolari. Fara numar.

Si uite asa ne aflam in ziua ce pare sa aiba proportii cosmice, si anume Craciunul. Bineinteles, voi scrie despre aceasta sarbatoare internationala tot din punctul de vedere al unui imigrant. Ultimele zile in Toronto au fost un cosmar, minute in sir de asteptat tramvaiul in statie, metrouri in care nu poti arunca nici macar un ac, mall-uri care par sa-si deschida bratele consumeriste larg deschise pentru tot cetateanul de rand, pe scurt o agitatie si un haos general. Toata agitatia asta m-a facut sa ma intreb de un lucru, si anume, care este procentajul de crestini, care intr-adevar au o justificare si o motivatie pentru a sarbatori Craciunul. In nici un  caz nu este la fel de mare ca numarul de persoane care alearga in stanga si dreapta pentru a gasi cele mai mari reduceri. Banuiesc ca toti rezidentii acestui oras-experiment (multicultural) simt nevoia apartenentei de ceva. Nu este necesar ca acel ceva sa ii si caracterizeze totusi. Dintr-o sarbatoare pur crestina, pagana la origini, care sarbatoreste de fapt solstitiul de iarna, Craciunul a devenit, dupa cum bine stim, o sarbatoare in care sarbatorim Sfantul Consumerism (Pardon, bucuria de a darui).

Buuun, si ce se intampla totusi? Pai se pare ca nu conteaza ce religie esti, sau ce credinte ai, atata timp cat ai pregatit muntele de cadouri esti good to go. Ceea ce e cu adevarat trist pentru mine, este ca aceasta sarbatoare nu are nici pe departe aceeasi semnificatie aici si a inceput si in Romania sa isi piarda adevarata semnificatie. Obisnuia sa fie un obicei frumos sa  deschizi usa colindatorilor zgribuliti, sa te bucuri de o seara frumoasa de Ajun in care asculti colindele lui Stefan Hrusca, sa impodobesti bradul si sa mai arunci un ochi la sarmalele de pe foc. sa sarbatoresti cum se cuvine Sfantul Ignat si sa te bucuri de o bucata sanatoasa de soric, sa savurezi pomana porcului, sa intampini uratori, sa primesti cu sorcova (odata cu ea si orezul de peste tot prin casa). Toate astea reprezinta pentru mine intr-adevar Craciunul. Dar ca sa fim pe deplini cinstiti, Romania incepe incet incet sa danseze in hora globalizarii si sa adopte obiceiurile naravase ale societatii de vest. Acum, obiceiul mersului la colindat, s-a transformat din placerea primirii unui colac la numaratul banilor la sfarsit de seara, seara de Ajun a inceput sa echivaleze cu seara de mers in club, Sfantul Ignat o sa dispara si el avand in vedere ca acum suntem mai umani si "europeni", iar de sorcova nici nu mai zic, ridiculizam copiii enervanti ce bat incontinuu la usa atunci cand somnul ne e mai dulce.

Din punctul imigrant de vedere, spun ca e mare pacat sa ne distantam de ceva ce intr-adevar este al nostru si ne face sa fim unici, si anume propria cultura. A! dar sa nu uit lucrul ce m-a scos din sarite si m-a determinat in final sa scriu postul asta, Aud din ce in ce mai multe persoane ce pretind mesaje ORIGINALE, INTERESANTE, mesaje ce depasesc clisee precum simplul "Craciun fericit!", "Fie ca anul nou sa iti aduca multa bucurie" etc etc. Intrebarea mea pentru aceste persoane este? Suntem cumva inscrisi intr-un concurs de miss al mesajelor de Craciun? Sau poate monotonia si rutina vietii de zi cu zi te face sa iti pierzi controlul cand primesti o urare "ne-originala". Mesajul meu: Get over yourself! Invata sa apreciezi fiecare gand frumos ce vine spre tine, fie el original sau nu, si renunta sa speri ca poate cadoul primit are inca eticheta pe el, ca sa poti vedea cat a costat. Punct.

A! Sa nu uit: FIE ca toti cei ce citesc acest blog, si nu numai, sa aiba un Craciun fericit! I'm out.

Visul unui imigrant, visul meu

Trebuie mentionata de la inceput pozitia in care ma aflu eu, dar nu numai, in cadrul unei societati din lumea 1. Circumstante placute sau mai putin placute m-au determinat sa aleg sa locuiesc si sa imi construiesc o viata in Toronto, Canada. Alegere curajoasa si inteleapta ar spune marea majoritate. De ce? Pentru ca, in primul rand, Canada se afla printre putinele tari de pe planeta care nu resimt recensiunea atat de intens precum statele din UE sau America. Este destul de stabila din punct de vedere financiar, fapt posibil mai ales prin decizia acestui stat de a nu accepta activitatea bancilor internationale pe piata canadiana. Asadar, in Canada vei intalni fie banci canadiene (nu prea multe) sau din Marea Britanie. In plus, au un sistem de sanatate destul de bine pus la punct, sistem de educatie la fel, in fine, o tara cu un nivel de trai inalt, bazat in general pe faptul ca toti cetatenii platesc taxe de nu se vad. E placut sa vezi ca muncitorul de pe santier isi poate plati luna de miere in Caraibe cu un salariu, iar munca aici iti da un oarecare sentiment de satisfactie, vizibil mai ales cand intri in posesia cecului de salariu.

In al doilea rand, orice imigrant se simte aici mult mai bine decat in orice alta tara. Inca o data apare intrebarea de ce? E foarte simplu, Canada a fost populata de-a lungul timpului de imigranti, aici nu exista statutul de canadian bazat pe identitate culturala, sau pe identitate nationala. Aici esti canadian daca detii un pasaport pe care scrie frumos si mandru Canada. Toronto este cel mai bun exemplu in cazul asta. Orasul asta este plin de toate natiile pamantului, construit ca un bloc cu foarte multe compartimente. Fiecare compartiment reprezinta o comunitate de imigranti, de cele mai multe ori foarte bine inchegata. La urma urmei, este si normal. Fiecare membru al comunitatii resimte nevoia de a sta in preajma celor ce il inteleg, ce ii impartasesc traditiile, obiceiurile, principiile sau valorile. Aici nu sunt privita cu ochi suspiciosi pentru ca sunt romanca, nimanui nu ii pasa de lucrul asta. Aici accentul meu este catalogat drept "cute", faptul ca sunt aici de relativ putin timp ma face mai degraba o prezenta exotica, decat un intrus, aici lumea vrea sa stie despre traditiile si istoria tarii mele doar pentru ca este ceva diferit. Cam asta este situatia actuala, descrisa desigur in termeni simplisti, in care ma aflu.


Toate acestea suna a idee buna pentru majoritatea care ar citi acest post. Si poate ca si este. Doar ca tot ce ma inconjoara nu ma poate face sa uit ca imi place Romania in prag de Craciun, imi place sa ascult colinde in timp ce impodobesc bradul si astept copii sa sune la usa, imi place sa am sarmale si friptura pe masa in zi de sarbatoare, imi place sa intampin uratorii, imi place sa aud vorba romaneasca pe strada si sa cutreier muntii, pe scurt imi place si mi-e dor de o tara ce isi reneaga propriile odrasle. Ce inseamna toate astea? Inseamna ca suntem fortati sa ne lepadam de identitatea noastra de pana acum, suntem fortati sa devenim "cetateni internationali", sa apartinem de nimic, si intr-un final sa devenim un popor slab, dezbinat. Trezirea mea brusca din amorteala de blogger se datoreaza unei schimbari dramatice in viata mea, iar daca acest post poate fi de folos unui imigrant, sau unui viitor imigrant (fapt foarte posibil pentru fiecare tanar roman) eu sunt fericita. In postul viitor voi intra mai adancul vietii mele de imigrant in Canada.

My first...

I guess it's nice to draw circles on ice...

There's struggle in my inside, rotating, trying in vain to reach the balance.
Your hands are playing with my hands,
It's not a game of crazy eights,
I lost myself between the land and ocean, but still,
I'm craving for eternal touches of devotion.

Days and days are falling on my shoulders like heavy snow, they go by, I'm terrified, I can't let go.
You'll look at me and think I'm odd, you'll see the past in my eyes and you will not find yourself.
I'll wonder in your mind like a ghost, chasing thoughts that you believe the most.

We put up a show,
Always wearing hairy masks, but it's ok, don't worry,
My soul is already filled with snow.
Oh please, let me touch the fire, I miss the beautiful burn,
Oh please, bring this blinding light to nocturne.


...attempt to write a poem...

New faces, new places...

As vrea sa reusesc sa scriu in fiecare zi... as scrie, ma simt mai conectata de tot ce imi este dor, dar uneori trec prin zile fara sa imi dau seama, nu imi ajung orele si nu stiu cum sa le impart, sau poate ca imi vine o idee cand sunt la metrou, ingramadita de zeci de oameni, dar cum sa o prind? fuge. As putea sa fac din blogul asta un jurnal, sa ma uit peste ani si sa imi citesc gandurile, chiar am sa fac, daca reusesc sa imi pastrez ideile dincolo de metrou.


Dupa aproape 2 luni departe pot spune ca multe s-au schimbat, nu mai simt  presiunea dorului precum o capcana in piept, pot sa ma uit in jurul meu si chiar sa vad ceva, simt efectiv cum ma adaptez si cum asimilez cultura asta. Acum dupa ce furtuna s-a mai linistit, am putut sa fac un pas in spate si sa realizez riscul pe care mi l-am asumat, am zis wow, chiar am avut ceva curaj, sau poate doar idealuri pe care nu puteam sa le ignor desi asta insemna sa fiu naiva. Am lasat totul in urma, am luat o valiza mare rosie, si gata, viata mea a inceput de la 0. Mi-am putut construi fiecare parte din viata de aici, si recunosc incepe sa imi placa. Da, m-am aruncat in mijlocul necunoscutului fara macar sa ma gandesc cat de greu si cate provocari ma vor astepta. Acum, cand viata incepe sa se aseze, cand simt ca detin un oarecare control, am o oarecare mandrie pentru nebunia pe care am facut-o. Sunt sigura ca toti o avem. E ca atunci cand te arunci cu capul inainte, stii ca e foarte posibil sa te distrugi, dar sari. Si nu numai ca nu te ranesti, dar reusesti si ceva incredibil. Poate e noroc, poate doar intamplarea, dar ceva e.
As vrea sa nu mai fiu ambigua... dar cred ca m-as pierde.

The Canadian Dream

Azi, duminica, am hotarat sa fim ortodocsi constiinciosi si sa mergem la biserica. Intamplarea a facut ca astazi sa se implineasca 50 de ani de la infiintarea comunitatii de romani in Canada. Ma asteptam sa fim primiti cu caldura, sa vorbim cu romanii ce au evadat din plaiurile mioritice. Raspunsul: fetze serioase, lungi, plansete de copii, bani aruncati in stanga si in dreapta, pretul penibil de mare al lumanarilor. Femeile, ca de obicei, evident neglijente, cu parul prins in elastic, au avut grija sa-si impodobeasca sotul precum bradul de Craciun. A fost oarecum amuzant sa vad femeia cu o rochie din material prost langa sotul imbracat in costum de nunta. Cireasa de pe tort a venit atunci cand am vazut cum romanii nostri se uita in farfuria pentru donatii sa vada cat a dat vecinul, eventual cu intentia de a da mai mult. Asa s-a umplut farfuria de donatii cu dolari canadieni aruncati "fara numar". Mi-a adus aminte de unde am plecat.


Da,  e ciudat ca peisajul asta m-a captat atat de mult incat uneori pierdeam din auz vocea, foarte frumoasa de altfel, a corului, si ramaneam cu ochii prinsi de cei din jurul meu. Pentru o secunda, m-am intrebat de ce nu se uita macar cineva la noi, de ce nimeni nu zice scuze atunci cand te impinge, de ce nu exista solidaritatea pe care o asteptam cu sufletul la gura, de ce toata lumea se ignora. Apoi mi-am adus aminte, nu e in firea noastra sa fim asa, cel putin nu e in firea romanului. Ma simt ciudat sa fiu in largul meu langa persoane atat de diferite care isi cer scuze pentru cel mai mic lucru, care iti zambesc, si iti ureaza mereu o zi buna.


Episodul de azi m-a facut sa ma intreb cum se adapteaza romanul nostru civilizatiei din vest. Raspunsul a venit cu gandul ca de fapt romanul adapteaza civilizatia la propriile moravuri, fara macar a-si inchipui ca poate ar avea ceva de invatat. De fapt, nu exista integrare. Doar un trai, foarte decent, undeva la marginea a tot ceea ce exista. Si deasupra tuturor scopurilor avute in minte initial, am mai adaugat  unul: sa dovedesc ca teoria asta e gresita.

Changes...

Desi sunt obosita, m-am decis sa mai sterg praful de pe blogul meu si sa gasesc o cale sa impartasesc tot ceea ce simt si tot ceea ce mi se intampla intr-un moment in care practic, dar si teoretic, viata mea se schimba. Se intampla atat de multe in jurul meu incat simt nevoia sa ma raportez la ceva ce ma apropie macar virtual de ce i de acasa. Care este schimbarea din viata mea? Pai, proaspat absolventa si somera, m-am decis sa profit de un program ce oferea un nou inceput absolventilor fiind constienta ca  inceputul asta e al naibii de departe. Mai exact: Canada, Toronto.


Multi ar spune ca trebuie mult curaj si o oarecare doza de nebunie sa faci un lucru ca asta, dar pentru mine decizia de a pleca a venit incredibil de usor. M-au ajutat si experientele din afara tarii traite de-a lungul anilor de studentie si dorinta nebuna si irationala uneori de a calatori, de a cunoaste oameni si locuri noi, de a trai mereu altfel.


Sunt in Toronto de 2 zile, socul e acum mult mai mare pentru ca, spre deosebire de anii trecuti, programul dureaza 1 an. Un an in care am timp sa fac tot ce am visat... sau cel putin asa ar trebui sa fie. Ce o sa fac aici? Deocamdata imi caut un job, incerc sa imi aleg ceva sa fac din placere, in cateva luni sper sa gasesc un internship, si daca orasul nu ma dezamageste sau imi frange inima, probabil un master de la anul. Multe vise, nu?

Big Times...

Exact inainte sa adorm, aseara, mi-am adus aminte ca termin facultatea. (wow, suna ciudat). Mai ciudat e ca ma simt o adolescenta, cand ar trebui sa ma simt femeie in toata regula( cel putin teoretic). Stateam si ma gandeam ca de acum ne luam viatza cu adevarat la rost, o descoasem si o intoarcem pe toate partile in asa fel incat sa ni se potriveasca. Intrebarea e daca suntem pregatiti. Probabil ca niciodata nu vom fi, dar trebuie parcurse si treptele astea, poate pana la urma tot marionete suntem. Dar acum nu vreau sa vorbesc despre asta.


Toate discutiile astea despre robe, toci, curs festiv, petreceri, m-au facut sa fiu putin nostalgica. Poate ca fiecare din noi a intrat pe usa MK numai cu propriile ganduri, doar cu intentia sa dea un examen si sa plece cat mai repede, dar au fost si momente in care ne-am apropiat, poate chiar mai multe decat vrem sa credem. Cred ca am mai invatat unii de la altii si ca am incercat macar sa ne acceptam asa cum suntem. La urma urmei, ramane sa ne amintim cu drag unul de celalalt si sa incercam sa ramanem apropiati.

Si acum ca la Oscar, :D vreau sa le multumesc fetelor, Lili, Irina si Maria ca m-au introdus in "tainele" clubbingului, am avut nopti de neuitat, dar si nopti pe care nu ni le mai aducem aminte :D, baietilor Bogdan, Ionut, Marian si Ducu, ca m-ati facut sa rad cu intamplarile voastre si ca mereu ati stiut sa scoateti ce e mai bun dintr-o situatie (iar pentru Bogdan in special, ca mi-a aratat cum face el cocktailuri :P ), Stefanei, ca mereu a stiut sa ma faca sa zambesc, Alexandrei, ca m-a suportat la proiectele facute impreuna :P, Mihaelei, ca m-a ascultat cand altcineva nu ar fi avut rabdare :). De fapt sunt sigura ca de la fiecare am avut ceva de invatat de aceea mult mult Multumesc :*. Dar am mai avut si un mare privilegiu, am trecut prin facultate alaturi de cele mai bune prietene, si cel mai tare ma bucura faptul ca amintirile astea frumoase vor fi la puterea 3. Asa ca, fetele mele, Alina si Carmen, mersi pentru amintirile frumoase cu 3 in 1 la balena, girlz nights prin cluburi, discutii despre baieti si noptile pierdute cu carti in fatza si zambetul pe buze. Hai ca e frumoasa facultatea!


P.S. Fetele sper sa nu va suparati ca divulg secrete si imagini, dar zic eu, se merita sa ne aducem aminte ca ne-am si distrat ca studente mandre de la Comunicare si Relatii Publice!

EU, EU, EU..... si poate tu

Cred ca starea care predomina in viata mea e revolta... si culmea e ca nu caut lucrurile revoltatoare, ma gasesc ele pe mine. Bun, se stie ca in Romania e o societate patriarhala, bla bla bla, suntem obisnuiti cu putin misoginism, uneori poate e amuzant, dar ce te faci cand iti vine sa te urci pe pereti la gandirea unei stralucite minti "europene"? Aveti impresia ca ma refer la batranelul de la tara care stie de cand s-a nascut ca numai cocosii ''ciripesc''? sau poate la barbatul la a doua tinerete care tine banii in casa si se crede al capone? NU. Va inselati.


Ma refer la tinerii Romaniei glorioase, viitorul nostru, florile acestei minunate tari. Da, la ei. Numai ca nu stiu sigur daca e doar misoginism,  mediul din familie, un anturaj negativ sau doar pura prostie, generata probabil din alergie la tot ce inseamna educatie si simt al decentei. Mare dilema, n-am ce zice. Ma bucur ca am un simt al observatiei ce imi permite sa realizez cam in ce lume se traieste la noi. Stii ce repede identifici speciile de misogin? N-ai idee!


Uita-te cand se intalnesc doi masculi, si sunt cu prietenele, sau pe romaneste "bagajul". Ai impresia ca acesti masculi feroce vor saluta fetele asa cum este firesc? In nici un caz. Se saluta intre ei si pa. Sau uita-te in restaurante, baruri, intr-un grup mare. Masculii discuta chestiuni absolut cruciale, dar o fac numai intre ei, intrucat femelele nu au capacitatea de intelegere si sinteza atat de dezvoltata ca a lor. Daca Doamne fereste, femeia deschide gura nu o baga nimeni in seama. Uita-te ca acesti barbati nu vor arata gesturi tandre fata de "femeile" lor in public. Ar trebui sa mentionez ca de obicei, masculii astia sunt manelisti si cocalari inraiti? Sau e de la sine inteles? Poate ca da, poate ca nu, dar cu cat nivelul de educatie e mai ridicat, cu atat atitudinea asta e mai rar intalnita. Dar educatie? ce educatie? Nu face bani!

Poate exagerez, poate sunt prea subiectiva sau sensibila, las in picioare prezumptia de nevinovatie, desi in mintea mea e clar. In rest, ce pot sa zic, cine se simte, este. Iar pentru voi, baietii in cauza, multumesc pentru inspiratie. Atat.

I could just turn around...

Azi a fost prima data cand am alergat prin ploaie! Si Doamne cat de mult mi-a placut... Scriu acum, nu vreau sa uit ce sentiment am avut... ce bine ar fi sa ramana! Pentru cei care inca nu au incercat, sa stiti e minunat! E si mai minunat cand ai tocuri si ipodul in urechi... la inceput alergam incercand sa scap de ploaie, apoi am inceput sa rad si mi-am dat seama cat de placuta e senzatia... la sfarsit alergam doar ca sa simt mai bine picaturile de ploaie pe fatza si nu mai ocoleam baltile, am ajuns acasa, uda, dar cu o energie incredibila. Really, you have to try it, just for the fun!

Can't stand it!

Recunosc, ma inspir din ceea ce observ, imi aduc aminte de ce ma deranjeaza din situatii reale. O astfel de situatie mi-a adus aminte de un lucru ce ma infurie la maxim. E o problema... si una chiar foarte mare. Problema asta ma intriga si ma deruteaza in acelasi timp. Care este ea? Problema e cu fetele noastre. Stau si ma intreb.... De ce ar accepta o fata, oricat de indragostita ar fi, ca "iubitul" sa ii vorbeasca urat, sa o trateze rau, sa o bruscheze sau chiar sa devina si mai violent. Nu pot intelege oricat de mult ma chinui.


Da, iubirea este unul din cele mai nobile sentimente, poate chiar cel mai nobil. Dar cum poate iubirea sa se traduca in cuvinte jignitoare, priviri pline de dispret, si urme lasate pe corp? Poti iubi o persoana pana intr-atat incat sa accepti orice? Si mai mult decat atat, cum poti iubi pe cineva in stare de asemenea lucruri? Poate intr-adevar iubirea e oarba, dar pe langa asta e si al naibii de sireata, ti se strecoara prin toate venele corpului si te face, probabil, imuna la orice stimul din exterior. Nu numai ca nu vezi, probabil nici nu mai auzi, nu mai simti, si nu poti gandi in afara ei.


Poate veti spune ca aceste fete care accepta atat de multe nu au educatie, sau nu au avut un model patern adecvat. Tin sa va contrazic. Poti vedea astfel de cazuri si in cele mai educate si instruite femei. Si totusi ma depaseste.. am stat si m-am gandit de ce? si am ajuns doar la un singur raspuns: poate aceste fete nu au destula incredere in ceea ce ele reprezinta, probabil au sentimentul ca acel baiat e singurul care le iubeste si le poate iubi vreodata si pur si simplu traiesc teama de a privi dincolo de...pumn.


Putem sa dam sfaturi, putem sa judecam, dar probabil situatia va ramane aceeasi. Pot doar sa sper ca prin randurile mele neexperimentate se va regasi cineva si macar va constientiza  pana unde duce o iubire dependenta si vicioasa. De aici depinde doar de tine...

Tara lui Peste Prajit cu usturoi

  A trebuit sa ma asez in tramvai, duminica, langa un barbat ce mirosea de la distanta a usturoi si alcool, pentru a realiza cam care ar fi programul de weekend al romanului nostru. Bineinteles, sotia lui,  pe alt scaun, supusa, ingandurata, probabil si ea ametita de alcool, tinand in mana un buchet de flori de liliac. Pentru tara noastra a devenit un obicei ca ziua de duminica sa inceapa si sa se termine, daca e posibil cu alcool. De fapt pentru cei mai tenace, acest obicei nu se limiteaza doar la weekend.


Poate un gratar, cu multa bere, sau o vizita la cumatri cu mult vin de tara si tuica. Discutiile incep amical, pe un ton vesel, ca sa se incheie pe un ton agresiv, cu fraze ce nu duc nicaieri, eventual o cearta. Incep discutiile interminabile despre cum fura cei ce ne conduc, despre cum tara noastra nu o sa ajunga nicaieri, despre friptura care e prea sarata. Alcoolul transforma romanul vesel ce merge la biserica, in romanul nervos ce isi injura sotia si e constant nemultumit de ceva. In alte tari, duminica, batranii merg la bowling, la noi duminica se ciocnesc paharele pana se sparg, probabil de capul cuiva.


Ce pot sa zic? E ceva de facut? Ii internam pe toti la dezalcoolizare? Ma tem ca ar falimenta bugetul statului prin care si asa bate vantul. Nu putem decat sa invatam ce sa nu facem. Si sa ne rugam ca respiratia de bere, vin, tuica sa nu devina urmatorul odorizant de tramvai.

To my dear ghosts...

1. Poate sunt calma si nervoasa,
           Poate imi place sa ma bucur si sa visez,
           Sau poate uneori traiesc viata in vis.
           Poate uneori ma simt neinteleasa,
           Dar sigur caut intrebari si raspunsuri.


2. Poate as da orice pentru un gram de succes,
           Poate tanjesc sa am puterea in mana,
           Poate ador sa cred ca am dreptate,
           Dar sigur ma visez in varful piramidei.


3. Poate sunt imprevizibila, poate ti-e greu sa-mi citesti intentiile,
            Poate imi place sa ma retin, poate nici nu ma cunosc,
            Poate nu ii inteleg pe cei din jurul meu, si poate ma simt straina.
            Dar sigur lumea mea e mai buna decat a ta.


4. Poate sunt impulsiva si imi place sa rad tare,
            Poate ador sa fiu inconjurata de cei ce ma plac,
            Poate imi ascund emotiile in spatele unui zambet plin de incredere,
            Dar stiu ce ma asteapta.


                                                                   That's for you...

Just me....and the 4 of you

A trecut mult de cand nu am mai scris... m-am saturat de zeci de posturi incepute si neterminate, vedeti voi nu ma pot concentra, nu ma pot opri asupra unui gand sa incerc sa il deslusesc... de ce? poate suna ciudat dar am fantome.


Da, le-am numarat, sunt 4. Cand pleaca una vine alta... niciodata nu inceteaza sa ma rascoleasca, nu pot merge mai departe pentru ca  una din ele repede se gaseste sa revina in viata mea ca sa o mai intoarca putin cu susul in jos. Trebuie sa recunosc.. unele sunt prietenoase, prima e cea mai rea. De fapt e si cea mai veche, ma bantuie de foarte mult timp, ma tine pur si simplu in palma ei, de parca as fi un pestisor de aur de care are nevoie in fiecare clipa. Pe langa asta e si smechera, ma lasa putin, imi da senzatia ca are persoane mai importante de bantuit si cand isi da seama ca m-a "neglijat" atunci gata! it's back! doar ca sa se asigure ca nu am uitat-o.


Probabil te intrebi de ce vorbesc despre fantome? Pai ce sa zic, incep sa inlocuiesc oamenii cu fantome, ganduri cu propozitii, ascunse ce-i drept, pentru ca sa pot si eu sa arunc povara asta de pe umeri. Cum altfel daca nu aici? in spatiul meu, locul unde ma pot juca cum vreau, locul in care daca vrei poti sta, daca nu, asta e, tot al meu ramane.... asa ca ma rezum la fantome... iar pentru voi, fantomele mele dragi, am scris ceva, nu magulitor, nici ofensator. Doar realist. Dar acum nu mai am chef sa va acord importanta. Maine...