Saturday 11 October 2014

Gata cu nunta si cu toate nebuniile

"Doamne, cat de frumos a fost!", exact asta imi vine in minte de fiecare data cand ma gandesc la nunta noastra, pardon, nuntile noastre :).  Fiecare din ele a fost speciala, si fiecare a fost diferita, asa cum si eu si el suntem diferiti, si provenim din culturi diferite. Faptul ca am sarbatorit si in felul lui, si in al meu, a facut uniunea noastra mai frumoasa, mai plina de inteles. Postarea asta va fi despre ce am simtit, despre ce a insemnat sa ne casatorim, pentru ca nu as putea sa imi continui viata ca si cand nimic nu s-a intamplat, fara sa dezvalui emotiile prin care am trecut in acele 2 zile minunate.


Prima dintre nunti, cea care a sarbatorit cununia noastra civila, a fost aici, in Toronto, si nu a fost o nunta conventionala, am vrut sa fie ceva mai relaxat. Chiar daca a trebuit sa fie o nunta, pentru familia si prietenii lui Andrew, am incercat sa nu ne cauzam prea multe batai de cap, si sa ne concentram asupra esentialului, si anume, ca ne luam si gata cu "burlacia". A fost o petrecere la care am purtat o rochie de mireasa scurta, o petrecere tip cocktail, la care s-a mancat, s-a baut pe saturate, la care s-a ras si s-a plans.

Cununia civila a avut loc la primaria din Toronto, si m-a luat putin pe nepregatite pentru ca, in primul rand, nu e ca in Romania, unde, probabil, e mai lung timpul de asteptare in afara salii decat timpul efectiv de oficiere a casatoriei. Nu, aici toata treaba a durat cel putin 20 de minute, timp in care judecatoarea ne-a vorbit pe indelete despre familie, despre responsabilitate si intelegere,  ba chiar ne-a recitat si poezii :), iar oficierea nu se incheie inainte ca mirii sa faca schimb de juraminte. Momentul acela, al schimbului de juraminte, a fost magic, cand ne-am uitat unul in ochii celuilalt, si ne-am jurat sus si tare (pe bune!) ca vom fi alaturi unul de celalalt pentru totdeauna, si multe alte lucruri frumoase. A fost ca si cum, in camera aia, eram doar noi doi, si atat. Cand lucrurile nu se intampla rapid, pe banda rulanta,  chiar ai timp sa internalizezi, sa fii prezent, sa constientizezi ce s-a intamplat, si sa te bucuri. Si pentru asta sunt recunoscatoare, ca acel moment si-a lasat o amprenta adanca in mintea mea, adanca si frumoasa.



Dupa ceremonia de la primarie, am avut nunta, petrecerea, sau cum vreti sa ii spuneti, si totul a fost destul de relaxant, cu exceptia faptului ca nu mi-am dat seama ca aici se tin discursuri, si bineinteles ca invitatii s-au asteptat la asta din partea noastra. Horror! Mai ales cand e pe nepusa masa. Ei bine, in cele din urma, ne-am descurcat, am inganat si noi acolo cateva cuvinte de multumire, cu vocile zugrumate de emotie, ca se lasase o liniste ca de mormant, si apoi petrecerea a continuat. Dupa noi, si parintii, si fratii au tinut discursuri, si inca o data am simtit emotiile la intensitate maxima.

Mi s-a parut foarte frumos obiceiul asta de a tine discursuri, de a verbaliza ceea ce simti, de a-ti exprima multumirea, si mi se pare ca intareste si legaturile intre oameni, ii apropie.


Nunta din Romania a fost ca o poveste. Cel putin asa mi-o amintesc eu. Am fost atat de emotionata, atat de bucuroasa ca cei dragi imi sunt alaturi, atat de coplesita de fericire, incat am si uitat sa mananc (si nici nu mi-a fost foame!). Cununia religioasa (si da, stiu ca multi dintre voi veti spune ca e super boring) a fost plina de  intelepciune, am resimtit-o pana in adancul oaselor (atat la propriu, pentru ca nu e nimic mai dureros decat sa stai intr-un loc, si sa iti muti greutatea corpului de pe un picior pe altul, cand porti tocuri de 12 cm, cat si la figurat pentru ca a fost un adevarat ritual, care a solidificat legatura dintre noi).

Nu stiu cum sa exprim mai bine in cuvinte... dar sa fii martor, si mai ales actor principal, la o asemenea ceremonie, cand totul parca este facut cu un scop, cand trebuie sa tii persoana iubita de mana si sa sarbatoresti uniunea voastra, ce sa mai, e ca o poveste. Cununia religioasa a fost, fara doar si poate,  cel mai emotionant moment, moment ce parca a pecetluit legatura noastra, ce ne-a facut constienti de ceea e insemnam unul pentru altul.



Iar de petrecere, ce sa mai zic. Am dansat de la inceput si pana la sfarsit, m-am distrat, am ras, mi-am vazut prietenii la un loc. Mai mult de atat chiar nu puteam cere!


No comments:

Post a Comment

Translate

www.qdomenii.com