Game of ephemeral satisfaction

Aseara am vazut un film pe care nu pot sa il descriu decat intr-un singur cuvant: ciudat. Atat de ciudat, si nu atat de bun, insa m-a tinut cu ochii lipiti de ecranul laptopului doar pentru ca mi-a fost starnita o curiozitate mult prea excentrica pentru a fi exprimata in cuvinte. Pentru curiosi, filmul se cheama The Ice Storm si practic dezvaluie vietile plictisitoare, blocate in rutina, si pline de perversiune ale familiei de rand din suburbia americana din anii '70. (subiect ce demonstreaza teoria mea ca suburbiile americane sunt atat de lipsite de viata incat incurajeaza inflorirea sociopatilor mai ceva decat Bronx, NY). In fine, intriga filmului devine deosebit de inchegata si incalcita, alimentata de multiple tensiuni sexuale, atat intre odrasle, cat si intre parinti, iar deznodamantul nu face decat sa restabileasca o anumita ordine morala, printr-un maret sacrificiu uman. Epic, ar spune unii. Insa, nu asta este motivul pentru care scriu despre filmul asta. Un anumit element din film mi-a atras atentia intr-un mod deosebit, si anume un joc.

Jocul este foarte simplu si se desfasoara in felul urmator. Se organizeaza o petrecere la care participa toate cuplurile plictisite si satule de viata cotidiana, iar la intrare, fiecare cuplu lasa cheile de la masina intr-un bol. La finalul petrecerii fiecare femeie extrage o cheie din bol, iar proprietarul cheii este nevoit sa conduca femeia acasa oferindu-i serviciul complet de transport si satisfactie sexuala. Practic sotii vad cum sotiile lor iau de brat pe vecinul si il duc acasa pentru jocuri si mai putin ortodoxe si sunt total ok cu asta. Dupa scena asta, nu am putut sa nu apreciez talentul cu care regizorul filmului a pus in scena perversitatea mitului etern al familiei. Of course, cu totii stim ca sunt cupluri mai excentrice care, din plictiseala sau placere, prefera sa frecventeze renumitele swingers parties, si asta e ok. Am tot respectul pentru acele cupluri, pentru ca nu incearca sa para ceea ce nu sunt, iar conceptul de cuplu reprezinta o bucata de aluat pe care o modeleaza dupa bunul plac. Insa, ce e unic in filmul asta, este ca fiecare familie lupta atat de greu sa pastreze aparenta fericirii si a perfectiunii, si incearca atat de greu sa ascunda propriile perversiuni incat nu te poti abtine sa te intrebi daca institutia familiei inseamna cu adevarat ceea ce ar trebui sa insemne. In esenta lui, filmul este trist, desi unii il catalogheaza drept comedie. In esenta lui, filmul arata cum rutina si nefericirea din sanul familiei, conduce spiritul uman la actiuni neasteptate si la decizii ce nu fac decat sa adanceasca si mai mult sentimentul de nefericire. Perversiunea apare aici ca un drog, o modalitate trecatoare de evadare, ce atrage cu sine gustul amar al tragediei. Nu pot sa spun decat ca filmul asta m-a facut sa ma intreb serios daca a avea o familie aduce cu adevarat fericirea.

Birth

One of my latest attempts of expression...

Birth

This ocean that you laid in front of me is endless,
Angry, threatening waves come closer and closer.
Dry wind.
Will I ever see my blue sky in this dark reflection?
We walk, and walk, blind sheep ready to forget, ready to touch the cold of the unknown,
We walk and walk some more, alone, driven by lust and ego.

I want to rise from the see, pure, untouched,
I want to hold the hand that brings much needed warmth, much needed love,
I want to purify my soul of false prophecies and guilty love,
I want you to revive my tired being with a kiss of eternity.

Andreea's special spring

A mai trecut un an, a mai venit o primavara, si inca o data incep sa rad sub soare, ma bucur de faptul ca pofta de hibernare mi-a mai trecut, de faptul ca in sfarsit lumina dureaza mai mult in zi si ca nu mai trebuie sa port 3 straturi de haine de fiecare data cand imi fac curaj sa ies din casa. Dar mai mult decat atat, primavara este foarte speciala pentru mine pentru ca reprezinta un inceput, inceput de dorinte si vise, inceput de promisiuni de iubire, inceput de ras, inceput de un nou drum, inceput de viata. Fenomenul asta ciudat nu se intampla doar in cazul meu, cumva trezitul naturii aduce un suflu de viata in mintea si inima oricarui observator cat de cat perspicace. 

Inceputurile, insa, sunt inselatoare. Viata ni se prezinta precum un drum serpuit, plin de rascruci, plin de balauri sub poduri si in copaci, iar un nou inceput, reprezinta de multe ori, o noua directie, o bifurcatie, o noua hotarare, si in definitiv, o noua dilema. Si uite aici incepe tragedia. Uite ca inceputurile nu aduc cu ele doar proaspatul aer al noului, sau entuziasmul necunoscutului, inceputurile nu sunt doar pline de veselie si serenitate, inceputurile aduc bucuroase greutatea responsabilitatii si au obiceiul de a ne sacai al naibii de mult. In fata unui nou inceput, sau in fata primaverii, ne gasim contemplativi, nehotarati, ganditori, confuzi si pierduti. Tare am vrea ca drumul asta pe care il numim viata sa fie mereu insotit de decizii intelepte urmate de consecinte glorioase, am vrea ca o forta superioara sa ne arate calea ce trebuie urmata, iar aceasta grea povara a deciziei sa ne fie ridicata de pe umerii tineri. Inutil sa spun ca acest lucru e imposibil.

Totusi, vreau sa cred, in momentele mele cele mai naive sau poate cele mai luminate, ca viata nu e decat un set de coincidente, de fapte intamplatoare, de cauze si efecte, o roata uriasa in mijlocul careia ne invartim noi toti, bietii muritori, iar tot ce putem sa facem e sa speram ca suntem suficient de inteligenti sa transformam pana si cea mai proasta decizie intr-una cel putin folositoare. Personal, sunt sigura ca orice decizie pare stupida la inceput de drum, si cea mai buna atunci cand oricum este prea tarziu sa mai dam inapoi. Asa suntem noi oamenii, imprevizibile fiinte, dar cu un ciudat aer de masina, programati spre regenerare si impacare a sinelui chinuit. 

Surse Foto:  http://exploringthemind.com, http://thecollaboratory.wikidot.com

Welcome to the meat market

Aseara m-am trezit in mijlocul unei conversatii revelatoare, si nu din cauza subiectului. Aseara am vazut cum mi se insira in fata toate frustrarile pe care omul de rand le resimte atunci cand se afla intr-un anumit cadru social. Aseara am vazut, mai mult ca oricand, ca majoritatea contextelor sociale, fie ele formale sau informale, nu sunt decat forma eleganta a pietei din cartier. Ca si componente principale avem:

MARFA SI VANZATOR: Atat de mult ne-am obisnuit cu acest rol, chiar imbratisandu-l, incat incepem sa folosim fraze de genul "Am incercat sa ma vand cat mai bine", "M-am vadut foarte scump". Deci, nu numai ca ne-am obisnuit sa fim o marfa, dar a inceput sa ne si placa. Nu conteaza daca suntem la un interviu pentru un job, la o reuniune cu fostii colegi, la o masa in familie, sau chiar si la o prima intalnire, activitatea noastra preferata este sa ne vindem. Trebuie sa aratam ca suntem mai buni, mai "copti", din soi bun, mai aratosi, mai mari decat competitia, si la pretul cel mai bun. E uimitor cat de mult timp petrecem sa convingem "cumparatorul" ca noi suntem cea mai buna alegere, pentru ca partea interesanta sau "tricky" este ca noi suntem responsabili sa ne fim proprii vanzatori.

 Fie ca ne vindem in fata prietenilor, in fata posibilului angajator sau in contextul unei eventuale relatii, trebuie sa fim al naibii de buni la asta, ca de nu, ramanem la coada turmei si nu e bine. Pana si a fi bun la a ne vinde a devenit o problema, pentru ca e din ce in ce mai greu sa fugim de clisee de genul : "da, sunt o persoana foarte flexibils", "sunt organizat, perfectionist", "am calitati de lider", "am trecut examenul cu brio", "mi-am cumparat o noua masina", "detin propriul apartament", "tocmai am participat la un eveniment de caritate". Si de ce toate astea? Pentru ca inca de cand suntem mici, am invatat sa fim in competitie unul cu celalalt, sa ne dovedim ca suntem mai buni, si am invatat ca unica modalitatea de a fi acceptati de societate este daca luptam din greu sa fim in fata, uneori ignorand principiile si normele ce se strecoara in propria constiinta.

CUMPARATORUL: Pe langa faptul ca suntem marfuri si vanzatori, de multe ori ne gasim in ipostaza de a fi "cumparatori". Si ne place foarte mult ipostaza asta nu numai pentru ca e cea mai usoara, dar pentru ca ne ofera mult ravnitul statut al puterii. Noi suntem in control, avem puterea si posibilitatea mareata de a alege. Si daca ne deranjeaza oarecum ca trebuie sa fim o marfa, si trebuie sa ne vindem, nu ne deranjeaza absolut deloc sa fim cumparatori, si linistiti, ne plimbam printre tarabe, si cunoastem cat mai multe "marfuri", pana gasim una ce ni se potriveste, sau care ne poate satisface o nevoie imediata.


Personal, cred ca o societate bazata pe colaborare si cooperare functioneaza mult mai bine decat una bazata pe competitie, prin cooperare reusim sa ne valorificam si sa ne respectam mult mai mult unii pe altii. Nu pot sa nu ma gandesc cat de departe am fi ca si fiinte umane si cat de mult am avansa din punct de vedere tehnologic, spiritual si cultural daca am privi toti catre acelasi scop tinandu-ne de mana, in loc sa dam din coate ca sa iesim in fata. Si uite asa, dragii mei, ma vand voua :).

Scrisoarea mea nervoasa catre iubire

 

The English version of the article is in the continuation of the Romanian version.

"Take this kiss upon the brow!
And, in parting from you now,
Thus much let me avow-
You are not wrong, who deem
That my days have been a dream;
Yet, if Hope has flown away
In a night, or in a day,
In a vision, or in none,
Is it, therefore, the less gone?
All that we see or seem
Is but a dream within a dream.[...]"

Edgar Allan Poe, A dream within a dream 

Draga iubire,

Dupa zile de confuzie si griji, m-am decis sa iti scriu si sa te iau la rost pentru toate angoasele, pentru toate temerile si dilemele mele, pentru noptile in care nu pot dormi, pentru zilele in care nu pot sa zambesc si pentru momentele in care simt ca lumea este la picioarele mele. Cum si cine a suflat atata putere peste tine? Tu, imaginea unei trairi fragile, intruchipare a unei zeitati cu ochi halucinanti si atingeri inselatoare, te strecori incet si rece, precum un sarpe, si incolacesti cu putere, pana la strangulare, fiecare inima ce iti iese in cale. Inclusiv pe a mea. Ai pandit-o bine, ai asteptat, si ai prins-o mai ceva ca intr-o menghina. O sa ii dai drumul vreodata? Realizez ca sunt neputincioasa in fata ta, revolta mea nu face decat sa te amuze, iar lupta pe care o port cu tine e demult pierduta.

Cand o sa incetezi sa joci pe degete suflete, precum monezi vechi si ruginite, si o sa oferi mai mult decat bucuria unui moment ce se incheie inainte sa apucam sa clipim? Da, imi mai arunci cate un os, ici colo, ma ingani cu un zambet, ma amagesti cu un "Te iubesc", imi oferi minunata clipa de iluzie, si apoi ma arunci din nou in vartejul de indoieli si temeri. Asa ca te rog, politicos si oarecum nervos, fii mai blanda cu mine, neputincioasa ta victima, strangeti aripile negre-rosii ce se odihnesc si sporesc greutatea sufletului, si lasa-ma sa respir aerul curat al serenitatii.

A ta victima revoltata,
Andreea 




Dear love,
 
After days of confusion and worries, I decided to write a letter to you and let you know that you are responsible for all my fears, all my dilemas, for all the sleepless nights, for all the days when I can't smile, and for the moments when I feel the world lays at my feet. How and who gave you this gift of immense power? You, the somptous image of fragile beings, goddess with hallucinant eyes and deceiving touches, you sneak behind me, slowly and cold, like a serpant, and you use your charms to strangulate my heart, with such power and such indifference. Will you ever let it go from your  ruthless claws? I realize that I am helpless, my revolt is only amusing you, and this struggle resisting you is useless.

When will u stop playing with all our souls, and you will offer us more than the joy of a moment that ends before we even blink? Yes, you throw me a bone, now and then, you deceive me with a smile, you make peace with an I Love You, you give me the wonderful second of illusion, and then you throw me back again in the vortex of doubts and fears. So I ask you, politely and somehow anxiously, be gentle to me,  your impuissant victim, lift your black-red wings that lay on me, and give me the chance to breath the fresh air of serenity.

Your indignant victim,
Andreea

Will you be my Valentine?

The English version of the article is in the continuation of the Romanian version.

"To-morrow is Saint Valentine's day,
All in the morning betime,
And I a maid at your window,
To be your Valentine.
Then up he rose, and donn'd his clothes,
And dupp'd the chamber-door;
Let in the maid, that out a maid
Never departed more."

 W. Shakespeare, Hamlet 

Uite ca a mai trecut un an si ne regasim din nou in intampinarea controversatei zilei de Sf. Valentin. Zic controversata pentru ca sunt atat de multe guri ce critica acest trend al romanului de a sarbatori ziua de 14 februarie, atat de multe critici aduse consumerismului ce se invarte in jurul acesteia si atat de multa indoiala cu privire la autenticitatea ei. Din punct de vedere cultural, nu ma opun sarbatoririi acestei zile pentru ca, in primul rand, noi romanii, nici nu ne tinem de traditiile Romaniei. Pentru ce avem ziua de Dragobete daca nimeni nu o sarbatoreste? Si mai mult decat atat, de ce nu as sarbatori dragostea in mod oficial mai mult de o data pe an? Din partea mea, sa fie si Dragobete, si Sf Valentin si inca vreo 3 sarbatori ale iubirii intr-un an. Cu cat mai multe cu atat mai bine. Vreau iubirea sa fie celebrata, fara numar.

Mai mult decat atat, pentru foarte mult timp am trait sub falsa impresie ca oferitul de flori, ciocolata si felicitari de Sf. Valentin este o stupida inventie a culturii vestice, si mai ales a Statelor Unite ale Americii, pentru a stimula cheltuitul banilor si a aduce profit companiilor ce mizeaza pe idealismul indragostitului de zi cu zi. Insa m-am inselat. Ziua de Sf Valentin a fost sarbatorita in Europa inca din secolul 15 prin daruirea de cadouri intre indragostiti, mai ales flori, felicitari personalizate si alimente cu inalt continut de zahar. Felicitarea de mai jos, spre exemplu, este din anul 1909. In definitiv, Sf. Valentin ramane o sarbatoare ce a existat in sanul culturii si civilizatiei europene de secole, doar faptul ca observam si constientizam ziua asta, e dovada ca putem rezona cu bogata cultura a vechiului nostru continent. Iar cei ce se vor "sceptici" nu fac altceva decat sa se ascunda si mai mult sub cochilia ignorantei si a nepasarii.

Si ca sa nu ma lungesc prea mult, spun de ce nu? De ce nu as sarbatori dragostea, fie ca este pe 14 Februarie, pe 24 Februarie sau in orice alta zi a anului? Chiar si pentru cei mai "drepti" din turma, spun, nu o sa ne aduca la faliment o floare si o ciocolata, si nici vanzatorul din coltul strazii nu isi va trimite copilul la universitate pe banii cheltuiti pe un fir de trandafir. Remember, ziua de Sf. Valentin nu te va adanci in saracie, dar nici nu va favoriza aparitia vreunui Cupidon gras ce arunca cu sageti pasionale spre obiectul iubirii tale secrete . Asa ca, va spun voua, Happy Valentine's Day! Si la mai mare!

So another year has passed and we find ourselves welcoming the controversial day of St Valentine.  I call it controversial because there are so many mouths that criticize this trend of Romanian people of celebrating the day of 14^th of February, there are so many doubts regarding the consumerist phenomena which revolves around it, and so much suspicion towards the authenticity of this celebrating day. From a cultural point of view, I do not oppose this day because, first of all, we Romanians don’t even celebrate and cherish our traditional holidays. What for we have the day of Dragobete if we don’t celebrate it? And more than that, why wouldn’t I celebrate love more than once a year (officially or not)? From where I stand, let there be Dragobete, Valentine’s Day and another 3 more days in the calendar celebrating love.

For the longest time I lived under the impression that the offering of flowers, chocolates and cards for Valentine’s day was the stupid creation of western culture and of The United States especially, designed to stimulate the spending of money and to bring profit to companies that falsely encourage the idealism of the man in love.  But I was wrong. Valentine’s Day has been celebrated in Europe since the 15^th century through giving flowers, personalized Valentine cards and foods with high content of sugar. The card below, for instance, was created in 1909. Ultimately, Valentine’s Day remains a celebration day that has existed within the European culture and civilization for centuries, and, in my humble opinion, there is no harm in resonating with the vast culture of our old continent.

I don’t want to be too long and boring, so I say, why not? Why wouldn’t I celebrate this day, be it on the 14^th of February or 24^th of February, or any other day of the year? Even for the “righteous” in the flock, I say, it won’t bring you to bankruptcy to buy a flower and chocolate on this day, neither the man sitting at the corner of the street, selling some flower will send his child to university from a Valentine’s Day sale. Remember, Valentine’s Day will not through you in the middle of poverty nor will bring, to the salvation of your love life, a fat baby Cupid who throws arrows of love towards your object of desire.  It is just a day, possibly a beautiful one.

Intelepciune transmisa pe cale orala

Toata activitatea politica actuala din Romania imi da un puternic sentiment de anxietate, discomfort si maxima plictiseala: nou prim ministru, noi ministri, nou guvern, nou discurs, noi fete, same old bullshit. Am citit parte din discursul lui Basescu in replica la numirea lui Razvan Ungureanu ca prim ministru si nu puteam sa ma opresc din a-mi spune: cine este amatorul asta? Sau mai bine zis cine este amatorul care ii scrie discursurile? (nu imi insult capacitatea de gandire crezand ca Basescu ar fi destul de inteligent sa lege doua fraze coerente fara o hartie ajutatoare). Ce sa spun, un discurs atat de plictisitor si plat incat te pune imediat la nani. Pe langa faptul ca e incredibil de plictisitor, e un discurs banal, ridicol de fals, un discurs in care predomina cuvantul "Multumesc" adresat fostului guvern Boc, ce sa mai spun, un adevarat circ pus in scena cu foarte putina gratie si diplomatie: "Pentru efortul extraordinar pe care Emil Boc şi echipa lui l-au depus le mulţumesc. Le mulţumesc pentru că azi au adus România în condiţia de stabilitate econmică şi financiară." (are you for real??) Au adus Romania unde??
Ii multumeste guvernului Boc pentru ca a pus in aplicare "o parte" (adica putin peste limita de 0) din planul campaniei electorale "Premierul Emil Boc şi echipa sa nu s-au mulţumit doar cu măsurile necesare trecerii prin criză. Ei au vrut şi modernizarea statului român. Era un angajament al meu din campania din 2009. Vreau să le mulţumesc încă o dată că au ţinut cont ca măcar parte din programul cu care un candidat câştigă Preşedinţia să fie pusă în aplicare.", pentru ca a luptat ca un adevarat haiduc impotriva crizei (te rog, indatorirea si saracirea poporului nu echivaleaza nici pe departe cu lupta impotriva recesiunii). Se pare ca politicienii nostri nu se mai satura sa joace rolul de clovni, nu se mai satura de a minti, si nu se opresc in a subestima romanii de rand. Jenant de-a dreptul. Apoi, cireasa de pe tort: "A fost cabinetul care ne-a trebuit într-un moment în care aveam nevoie de un guvern care să-şi asume riscul. Fiecare a avut problemele lui, dar au rezolvat problemele de fond, iar pentru asta le mulţumesc." Au rezolvat problemele  de fond. Intelegeti voi ce vreti din asta.

Cred ca ar fi mai bine sa ma opresc. Articolul asta mi-a stricat deja ziua.

Walls of our own

"I’m telling you, these walls are funny. First you hate them. Then you get used to them. Enough time passes, it gets so you depend on them. That’s institutionalized."


Ieri am vazut The Shawshank Redemption. Faptul ca m-am oprit la filmul asta a fost o pura intamplare, dar recunosc, am fost intrigata de faptul ca este pe primul loc in topul celor mai bune 250 de filme pe IMDB. Postul asta nu va fi, insa despre film, cat va fi despre gandurile si deceptiile ce mi-au fost trezite urmarindu-l. E de ajuns sa spun ca protagonistii acestui film traiesc intr-o inchisoare, cusca ce le-a devenit intre timp casa, cusca ce i-a institutionalizat, ce i-a indoctrinat, iar toata viata de detinut si-o petrec gandindu-se ca exteriorul, lumea din afara, este de fapt capcana si sursa tuturor temerilor si angoaselor. Inchisoarea devine o lume in sine, devine un intreg univers, guvernat de reguli ce par a fi perfect acceptabile, nimic nu mai este catalogat drept inuman. Uitandu-ma la filmul asta, nu am putut sa nu ma gandesc la societatea si lumea in care traim. Intreaga experienta m-a facut sa ma intreb: Cu ce este, pana la urma, viata noastra diferita fata de cea a unui detinut?. Viata "moderna" a oricaruia dintre noi a devenit atat de regimentata, atat de stricta, incat de multe ori devenim proprii nostri prizonieri, de multe ori realizam ca nu putem sa evadam si ca suntem captivi in dansul asta salbatic, iar singura solutie este sa tinem pasul. Ne trebuie o agenda, ne trebuie un program pentru a gasi spatiu pentru fiecare aspect important din viata noastra. Pentru ca traim intr-o societate guvernata de puterea banului si de autoritate financiara, suntem invatati ca succesul se masoara in numarul de zerouri din contul bancar. Asa ca ce avem mai bun de facut decat sa alergam toata viata dupa aceasta fata morgana ?

Cuminti si ascultatori, ne trezim la ora 7, de luni pana vineri. Daca suntem cu adevarat determinati putem munci si cate 12 ore pe zi, doar doar primim o marire. Ajungem acasa dupa o zi extenuanta si tot ce putem visa e sa mancam si sa ne prabusim in fata televizorului, sau poate sa urmarim un documentar pe internet (asta daca intr-adevar suntem ambitiosi si dornici de "dezvoltare personala"). Sambata si duminica (daca nu lucram), ne ramane sa facem cumparaturile pentru saptamana ce urmeaza, pentru ca bineinteles avem nevoie de combustibil. Desigur, mai este si incercarea disperata de a ne spune noua insine ca nu ne irosim viata chiar degeaba prin ocazionalele iesiri cu prietenii, gratare, cititul razlet al unei carti. Acum spune-mi cum este diferita viata noastra fata de a unui detinut?

  Da, inchisoarea noastra are gratii invisible, gratii subtile, gratii metaforice. Si da, inchisoarea noastra poate cuprinde lumea intreaga, are mai multe gadget-uri si upgrade-uri, are celebritati si activitate de noapte, inchisoarea noastra are o intreaga industrie a entertainment-ului si e scaldata in artificii. Dar tot prizonieri suntem, toti suntem institutionalizati in cadrul aceluiasi sistem, in cadrul unei organizatii, suntem numere, statistici, suntem catalogati si apreciati in functie de performanta ( buna purtare), suntem cai ce alearga intr-o cursa infinita. Acum nu pot decat sa ma gandesc la o cale de evadare.

"I’m telling you, these walls are funny. First you hate them. Then you get used to them. Enough time passes, it gets so you depend on them. That’s institutionalized."

  Yesterday I watched The Shawshank Redemption. I watched this movie by pure chance, probably intrigued by the fact that it has been rated best movie in IMDB’s top 250. This post will not be about the movie, but about the thoughts and deceptions that got awakened within me. It is enough to say that the protagonists of this movie are living inside a prison, a cage that has become their home, a cage that institutionalized them, that indoctrinated them, to the point that they see the outside world as the source of fear and anxiety, the prison becomes a world in itself, a universe governed by rules that seem confortable and make sense to the inmates. Watching this movie, I couldn’t help thinking about the society and the world in which we live. This experience made me ask myself: How is our life different from a prisoner’s life? Our “modern” life has become so regimented, so strict, that we often discover we are our own prisoners, we realize that we cannot escape our own existence and the only solution that we see in sight is keeping up with this savage dance of life. We need agendas, organizers, we need schedules to find space in our lives for everything that matters. Because we live in a society that is governed by money and financial authority, we are taught that success is only measured in the number of digits of your bank statement.  So all it is left to do is to spend our lives chasing this chimera.

  Well behaved and obedient, we wake up at 7 am, Monday to Friday and if we are really ambitious, we work as much as 12 hours a day. We get home after an exhausting day and all we can dream about is a good dinner and a long nap. Here and there, maybe we will watch a documentary, just for the sake of our personal development. Saturday and Sunday (if we’re not working), we’re busy doing grocery shopping for the following week because, like every machine, we need fuel. Of course, there is the occasional desperate attempt to tell ourselves that our life is not completely wasted by going out with acquaintances, going to barbeques, reading a book. But I am asking you, how is our life different from the life of an inmate?

  Yes, our prison has invisible bars, subtle, metaphoric bars. And yes, our prison can expand to the size of the entire world, has more gadgets and upgrades, has celebrities and a night life, our prison revolves around the entertainment industry and it abounds in fireworks. But we’re still prisoners, we are all institutionalized inmates within the same system, inside a huge mechanism, within an organization, we are numbers, we are statistics, we are appreciated and rated based on performance (well behaved inmates), we are race horses that run in an infinite circle. Now I can’t stop thinking about a way to escape…

The money circus and me

The English version of the article is in the continuation of the Romanian version.

Abia azi am putut sa ies de sub patura de neputinta si sa imi fac curaj sa scriu. Pana acum nu am putut fi decat un spectator, decat o pereche de ochi ce priveste la franturi de realitate, si un creier care proceseaza informatia ce se perinda in media. Trebuie sa recunosc, prima data cand am apasat PLAY pe un video cu protestatarii din Romania, un fior si un ciudat sentiment de bucurie m-a cuprins. Cuprinsa de o neasteptata emotie patriotica, mi-am zis "Da! Da!, pentru prima data ceva se petrece!" In sfarsit exista o traire, o reactie la tot ce am inghitit pana acum. In sfarsit s-a trezit o farama de constiinta nationala ce a spus: "Stai putin! Nu!". Cred ca o revolutie va incepe? Nu. Cred ca protestele vor fi din ce in ce mai mari, iar din ce in ce mai multi romani vor fi implicati? Probabil nu, dar tare mult sper ca urma de solidaritate pe care inca o posedam sa nu se piarda in oceanul propagandist promovat de media.

Dar cum stau lucrurile de fapt? Pentru ca suntem copii ascultatori ai mamei FMI, este de la sine inteles ca vom asculta de fiecare ordin. Prin urmare am redus salariile bugetarilor cu 25%, am limitat numarul angajatilor din sectorul public, si am hotarat, asa ca inceput de an, sa schimbam legea sanatatii. Cu totii insa stim ca toate aceste decizii pe care demnitarii tarii le iau nu tin cont de nici o culoare de situatia actuala in care Romania se afla. Bun, si ce anume spune noua lege a sanatatii? In linii mari, casele de asigurare vor trece de la a fi gestionate de stat, la a fi private, iar romanul de rand va trebui sa isi achizitioneze asigurarea de sanatate care poate fi obligatorie sau voluntara. Asigurarea obligatorie acopera doar ingrijire de baza, ce de fapt inseamna aproape nimic, iar asigurarea voluntara poate fi extrem de benefica pentru asigurat, dar surpriza, costa. Si poate costa de la 30 ron pana la 50 de euro pe luna! Si acum vine intrebarea pe care sunt sigura ca o aveti in minte? Cum isi poate permite romanul de azi asa ceva? Raspunsul: Nu poate. Nu atunci cand nu are un loc de munca, sau cand munceste dar nu primeste salariul cu lunile. Mi se pare absurd ca cei care ar trebui sa ne apere interesele cel mai bine  sunt mai mult decat dispusi sa ne arunce in gura ucigatoare a falimentului.

Cireasa de pe tort a fost bineinteles repunerea in functie a lui Arafat, strategie clara din partea presedintiei de ne arunca un os, de a ne determina inca o data sa inchidem ochii neputinciosi si ignoranti. Ma intristeaza faptul ca presa din Romania duhneste a coruptie si propaganda, si desi aceasta nu este o problema neaparat nationala, constituie un pericol deosebit pentru romani. De ce anume? Pentru ca romanul nostru nu se raporteaza la situatia economica si financiara internationala, pentru ca romanul peste 40 de ani nu foloseste internetul pentru a analiza fapte si contexte din surse diferite si pentru a obtine cat de cat o perspectiva obiectiva asupra genului de informatii ce ne inunda creierul zilnic. Romanul de rand ajunge acasa dupa o zi de 12 ore de lucru, si in cel mai bun caz deschide televizorul sa asculte stirile (in cazul in care Steaua nu are vreun meci) de la Antena, ProTv si altele (fiecare din aceste posturi sunt puternic influentate politic). Romanul nostru nu are nevoie de o revolutie a violentei, sau o revolutie a armelor, el are nevoie de o revolutie a cunoasterii, de largire a propriului orizont, de o revolutie culturala. Romanul nostru trebuie sa arunce ochelarii de cal, sa iasa din mlastina ignorantei si sa va priveasca lumea cu ochi vii si critici. Cand romanul nostru va fi treaz, atunci intr-adevar se va simti o schimbare. Pana atunci, somn usor!

Today I was finally able to shake the cover of helplessness that I surrounded myself with and actually write.  Until this moment, I could only be a spectator, a pair of eyes that watches fragments of reality and a brain that processes the information circulating in the media. I have to admit, the first time I watched a video with the protests happening in Romania, I felt an unexpected thrill and a strange feeling of happiness took over. Overwhelmed by this strange patriotic emotion, I told myself “Yes, yes! For the first time in so many years, something is happening!”. Finally, I can see determination, a reaction to everything that we, as a nation, suffered from.  There is finally a shred of national consciousness left, a shred that makes people say “NO!”.  Do I believe that a revolution will start? No. Do I believe that these protests will intensify and more people will engage into this solidarity movement? Probably not, but I really hope that the last trace of national solidarity that still exists inside Romanians doesn’t go extinct into the propagandist ocean originated by the media.

Because we are well behaved children of mother IMF, it is clear that our nation will follow every single order without blinking an eye. Therefore, we have reduced the budgetary wages with 25%, we have reduced the number of employees in the public sector and starting this year, we have also decided to change the law that governs our health system. So what does the new law say?  Basically, the insurance companies will stop being governed by the state and will become private, forcing every Romanian citizen to buy their health insurance (which is mandatory and voluntary). The mandatory insurance will cover only the basic medical care (whatever that means), and the voluntary insurance can be very beneficial for the patient but surprise, surprise, it costs.  This voluntary medical insurance can go up to 50 euros a month, which is clearly affordable to a person that is making approximately 300 euros. And now comes the inevitable question. How will Romanians afford this? They can’t! It seems absurd to me that the ones that are governing us, the ones that should defend our interest the most, are the ones ready to throw all of our country right in the gut of the ruthless monster of bankruptcy.

  The cherry on top is, of course, the reinstating of Arafat’s position within the Ministry of Health, clear presidential strategy of distraction, strategy of throwing the ignorant nation a bone to chew on.  What saddens me is the fact that all Romanian media reeks with corruption and propaganda and the Romanian audience is constantly exposed. This matter is not at all a national one, but it seems to be particularly dangerous for the average Romanian citizen. This happens because our average Romanian is not in the pursuit of truthful information, is not at all interested in filtering the information that is being fed to him, he is not interested in getting an objective perspective on the kind of information that floods his brain on a daily basis, and most importantly he is not interested in analyzing the international economic and financial context that influences the situation in our country. Our Romanian citizen does not need a violent revolution, he does not need a revolution of authority and power. He needs a revolution of knowledge, a revolution of the mind, a revolution of critical thought. He needs to pull himself out of the ignorance swamp and look at the world with wiser eyes. When our nation’s intellectual consciousness will rise again, there will be a real change. Until then, sleep tight and keep on dreaming!

Beautiful dance of deception

Dupa indelungi dezbateri, am decis ca, incepand de azi voi scrie blogul meu si in limba engleza. Desi sunt constienta ca nu ma pot traduce la fel de bine intr-o limba ce imi este, in definitiv, straina, voi face un efort sa transmit o particica din mintea mea si cititorilor internationali. Dar ca sa revenim la lucruri mai serioase...

Trebuie sa o spun din nou: rasa umana ma dezamageste. Ma intreb daca am putea cumva inlocui natura diabolica pe care noi, homo sapiens sapiens, o avem. Nu vreau ca titlul sa fie ambiguu pentru dragii mei cititori, dar in postul asta voi vorbi despre dragoste. Exista oare un asemenea concept precum dragoste pura, inocenta? Exista oare iubire neconditionata? Iubirea in care esti gata sa dai totul in schimbul a nimic? Inclin sa cred ca raspunsul la toate aceste intrebari este NU. Pana si vechiul mit al gradinii raiului e infestat de iubire conditionata si razbunatoare. Dumnezeu spune foarte clar cuplului primordial sa nu manance din copacul Cunoasterii Binelui si Raului pentru ca altfel "izvorul" de iubire va seca, iar cand cei doi gusta din fructul oprit sunt izgoniti din gradina raiului. Gata! Iubirea a incetat. Dumnezeu ii arunca pe cei doi intr-o lume pustie si ii lasa sa infrunte orice obstacol fara pic de ajutor. Unde a disparut toata iubirea? Unde s-a dus nevoia de protectie a celui pe care il iubesti? Si mai mult decat atat, daca forta suprema la care se inchina milioane de oameni a oprit izvorul iubirii, cum putem noi muritorii de rand sa il repornim si sa il mentinem tanar?

Daca stam sa ne gandim bine, unul din cele mai vechi conflicte ale omenirii, Razboiul Troian (si da, acest eveniment este dezbatut de istorici), a izvorat din intrigile si intunericul iubirii. Zeita dragostei, Afrodita, a rasucit si incurcat atat de tare cararile iubirii facand-o pe Elena, sotia lui Menelaus sa se indragosteasca de Paris, incat acest sentiment, aparent pur si nobil, s-a transformat in cel mai performant instrument al manipularii. Zeii au stiut ce au stiut. Iubirea descopera vulnerabilitatea fiecarui individ, si poate fi utilizata in cele mai meschine scopuri. Iubirea transforma ratiunea in pura copilarie, transforma nesemnificativul in suferinta si fericirea in durere sfasietoare. Atata putere se afla in mainile iubirii incat noi, muritorii, cadem invinsi. Singurul lucru la care putem spera este intalnirea unui suflet ce va tine in palma inima noastra, si nu o va sufla in bataia vantului precum o papadie, ci o va ocroti si proteja pe veci. Singura dificultate este gasirea unei persoane ce poate ca nici nu exista. Si atunci ce raspundem in fata iubirii?


After many debates, I've decided that, starting today, I will write my posts in English too. I am well aware that I cannot translate myself well enough using a language that is ultimately foreign to me, but I will do my best to divulge parts of my confused mind to my international readers as well. So let's get down to business...

I have to say it again. Human race continues to disappoint me. I wonder if there is a way in which we can replace the evil nature that we, homo sapiens sapiens, seems to own and possess.  I don't want the title of my post to be ambiguous to any of my dear readers, so I am telling you from the start I will be talking about love. "Oh, love such an amazing experience..."(many would melancholically say). I can't stop asking myself if there is such a concept of innocent, pure love? If there is such a thing as unconditional love? Are we, individuals, ready to sacrifice everything, not waiting for something in return, in the name of love? I incline to respond to all of these question with a simple word: No. When we look back, we realize that the oldest myth of man kind, the myth of Adam and Eve, is infested with conditional and vengeful love. The ever loving God commands to the primordial couple not to eat from the Tree of Knowledge of Good and Wrong, because if they do, severe consequence will fall upon them. The minute Adam and Eve taste the forbidden fruit, all the love and forgiveness goes out the window.  That is it! The lights went off and the love has stopped. God throws the two sinners into a world of unknown, a world of solitude, and let's them face all the obstacles of the world without any divine help. So where did all the love go? Moreover, if the supreme force in which millions of people believe, has clogged the spring of love, how can we mortals start it again and keep it young? 

If we give this idea a good thought, we realize that one of the oldest conflicts between humans, the Trojan War (and yes, I know that historians are debating the veracity of this event), sprang from the plots and darkness of love. The goddess of love, Aphrodite, twisted and manipulated the concept of love so badly, making Helene, wife of Menelaus, to fall in love with Paris, that this emotion that apparently is pure and noble, became the ultimate manipulation instrument. Gods knew where the power rests. Love reveals the vulnerability of every human being and it can be used in the most trivial way. Love transforms reason into pure naivety, transforms the insignificant into suffering, and turns happiness into heartbreaking pain. There is so much power lying in the hands of love, that we, mortals, don't have any other choice than to surrender. We can only hope that we will meet another soul, that will keep our heart in their palms, without hurting it, but protecting it and defending it against the wind of uncertainty. The only difficulty is finding such a soul in this putrid sea of weakness and vice. After all this, how do we respond to the overwhelming power of love?