Cum am dormit pe podeaua unui autobuz V.I.P.

Inca dinainte sa plec, stiam ca excursia asta o sa imi impinga limitele si o sa imi testeze nivelul de comfort psihologic considerat acceptabil, dar nu credeam ca sunt capabila sa ma adaptez atat de repede :)). Dar sa va povestesc...

Acum 2 zile, fiind in Luang Prabang, ne-am decis sa luam autocarul de noapte spre Vientiane, capitala Laos-ului. Calatoria in sine trebuia sa dureze in jur de 9 ore, in final au fost 11, dar deja suntem obisnuiti cu aceste "ajustari" ale programului. In fine, am cumparat 2 bilete pentru Sleeping VIP Bus. Again, suna foarte bine, si mai mult decat atat, la agentia de unde am cumparat biletele am vazut si poze: autocar pe 2 nivele, scaune comfortabile, cu optiunea sa iti intinzi picioarele, spatiu suficient. Stiam ca autocarele VIP sunt foarte ok, pentru ca mersesem cu ele in Thailanda, si gata! Am luat biletele si ne-am bucurat ca, in felul asta, economisim bani pentru o noapte la hotel.

Ajunsi in statia de autobuz, am avut parte de o mare dezamagire. Scaunele erau atat de ingramadite, incat genunchii atingeau scaunele din fata (si eu sunt mica!), 90% din ele nu puteau fi date pe spate (inclusiv al meu), aerul conditionat abia mergea. Ce sa mai, fierbeam de nervi pentru ca am fost mintiti, dar in fine, am zis ca asta este, alta solutie nu mai avem. Cred ca ce a urmat a fost un fel de pedeapsa divina pentru nemultumirile legate de autocar, pentru ca a fost un cosmar.

Imaginati-va un drum de munte, ingust, avand curbe la fiecare 50 de metri. Nu exagerez! Tot drumul a fost compus din curbe, suisuri, coborasuri si damburi. Nu credeam ca exista asa ceva. Ce Transfagarasan, Top Gear ar trebui sa vina in Laos! Drumurile erau atat de inguste incat, atunci cand autocarul ajungea la o curba (si asta se intampla la fiecare 30 de secunde), soferul trebuia sa claxoneze, pentru a atentiona orice masina venea din sens opus sa opreasca, sa ne lase sa trecem, pentru ca ambele nu puteau trece in acelasi timp. 

Si totul ar fi fost ok, numai ca, am uitat sa va spun, mie mi se face foarte rau in masina! Uneori mi se face rau la drum drept, daca nu mananc si calatoria e prea lunga, dar ce sa mai zic de un drum de 11 ore numai cu serpentine!! De fapt, nu eram doar eu, cred ca 50% din persoanele din autocar se simteau rau.

Dupa jumatate de ora de mers, deja eram galbena la fata, simteam o presiune imensa in cap si in urechi, cu punga de plastic in mana, si incercam din rasputeri sa tin ochii inchisi. Persoanele care au rau de miscare inteleg perfect sentimentul! In scurt timp, nu mai puteam, mai ales ca stateam fix in spatele autocarului.

Ca solutie temporara, m-am mutat in fata (pentru a ma uita pe parbriz si nu pe geamurile laterale), stand in picioare, si incercam din rasputeri sa ma gandesc la altceva, si sa treaca timpul mai repede. Doua persoane din autocar mi-au oferit niste pastile de greata (stiau ca drumul va fi asa si au venit pregatiti), dar pastilele nu au avut nici un efect. Si de obicei, cand iau pastile ma simt mult mai bine.

Dupa vreo 3 ore de stat in picioare, autocarul a oprit la un "popas", care era de fapt si casa pentru angajatii ce dormeau in aer liber, si in felul asta am reusit sa ma mai adun, dar cum a pornit, iar a inceput cosmarul!

Nu stiu cum am ajuns sa ma gandesc sa ma intind efectiv pe podeaua autocarului, dar am facut-o! Probabil ca o ultima sansa de a ma simti mai bine, m-am intins pe podea, am uitat de praf, de mizerie, de microbi, de tot. Sincer, nu imi mai pasa de nimic! Si a functionat! Nu stiu daca a fost faptul ca nu mai vedeam nici un geam, sau pentru ca nu mai resimteam atat de puternic vibratiile autocarului, dar instant m-am simtit mai bine. Dupa ce mi-am mai revenit, mi-am adus aminte ca am cumparat o patura din Luang Prabang, am pus jumatate sub mine, cealalta peste, si uite asa am petrecut noaptea!

Nu am reusit sa adorm, pentru ca soferul, plus inca 10 localnici se simteau foarte bine, radeau, rontaiau la seminte si cantau dupa melodii de-ale lor, dar m-am simtit mai mult decat fericita cu mancarea tot in stomac, acolo, pe podea, in micul meu coltisor.

O calatorie si un speed boat

Azi va voi povesti despre cum am ajuns noi de la granita nordica a Thailandei cu Laos, in orasul Luang Prabang. Fiind nevoiti sa parcurgem o distanta destul de mare am avut de ales intre: autocar ( aproximativ 14 ore), slow boat (2 zile) si speed boat (8 ore). Pentru ca nu vroiam sa petrecem 2 zile calatorind, si pentru ca la momentul asta ne-am cam saturat de autocare, ne-am decis la speed boat, mai ales ca suna exciting si putin periculos. In fine, am platit biletul (extrem de scump, de altfel, 50 dolari de persoana), am mers in port, pasapoartele ne-au fost verificate (Laos eate o tara comunista, exista reguli stricte aici, iar pasaportul este verificat chiar si pentru cursele interne si ne-am imbarcat. Zis si facut.

Trebuie sa va spun ca atunci cand am cumparat biletul, mai ales fiindca a fost asa scump, ne asteptam la nu stiu ce fitza de barca rapida, dar de unde, o barca obisnuita din lemn vopsit in verde, de genul long tail, cu un motor mare, conectat la o butelie!! Best 50 dollars spent! :)))

In fine, ne-am imbarcat, ne-am inghesuit in niste spatii minuscule, in care nici nu ne puteam indrepta picioarele, si cam asta a fost timp de 8 ore. Din cand in cand, cam la o ora, "pilotul" oprea la anumite "restaurante" pe apa, in caz ca vroiam sa mancam ceva, dar sa isi schimbe si butelia :)).

Calatoria in sine a fost destul de fun, de ce sa mint, barca chiar era rapida, in jur de 80-90 km/h, cateodata prindeam valuri (cauzate de vapoare mai mari) care ne faceau sa sarim putin si sa ne udam, dar a fost si putin riscanta pentru ca sunt nenumarate stanci in apa, care trebuie ocolite cu foarte mare grija. La sfarsitul zilei, fata mea era complet arsa de soare, aratam de parca am iesit dintr-o oala cu apa clocotita, dar cred ca a fost mult mai bine si mai frumos decat 14 ore cu autocarul, plus ca am avut parte de peisaje superbe. Iar intre timp, fata mi s-a vindecat :).

Chiang Mai: Surpriza din nordul Thailandei

Hello, prieteni! Stiu ca nu v-am mai pus la curent cu ultimele noutati din ale backpacking-ului meu/nostru, dar incerc sa recuperez cat pot de mult. Momentan, suntem in Luang Prabang, Laos, si am o multime sa va spun despre aceasta tara, insa voi pastra toate aceste informatii pentru postul viitor.

Postul acesta il voi dedica orasului Chiang Mai, situat in nordul Thailandei, chiar foarte in nord :). Ideea de a merge aici a venit usor, Chiang Mai fiind o destinatie populara pentru cei ce doresc sa mearga in Laos, si mi-a placut la nebunie!

Imagineaza-ti un oras universitar, cu un centru vechi inconjurat de un canal cu fantani arteziene, plin de tineri si turisti, parcuri si temple la tot pasul, nightmarket cat un intreg cartier, preturi aproape in jumatate fata de Bangkok si sudul Thailandei, curat si mai putin haotic. Combinatia perfecta!

In Chiang Mai am avut parte de cel mai bun masaj thailandez. Am incercat si in Bangkok, pe insule si in Cambodia, insa in Chiang Mai a fost experienta suprema. Masajul thailandez, in special cel al talpilor, este foarte interesant, deoarece se bazeaza foarte mult pe presopunctura, si prin stimularea terminatiilor nervoase, simti efectul masajului in intregul corp. Oricine calatoreste in aceasta zona a lumii, ar trebui sa incerce masajul thailandez. Un masaj costa in jur de 200 THB pentru o ora, aproximativ 9 USD.

De ce e greu sa fii femeie, cand pleci backpacking pentru 2 luni!

1. Pentru ca trebuie sa faci ca toate lucrurile esentiale sa incapa in rucsac. Trebuie sa ai grija ca rucsacul sa nu fie greu, sa nu te ingenuncheze de fiecare data cand il ridici, si sa mai lasi si ceva loc pentru suveniruri!! Acesta este rucsacul meu, aka viata mea timp de 2 luni. Trebuie sa recunosc, e destul de bun, are o capacitate de pana la 30 de L, insa la mine problema e de volum, si nu neaparat de greutate! Vreau sa incapa mai multe in el, nu ma intereseaza caratul de pietre! Asa m-am pricopsit cu un rucscac ce cantareste putin peste 10 kg, dar e plin ochi!

2. Pentru ca femeile au nevoie de mult mai multe lucruri decat barbatii! Cand am inceput sa planuiesc aceasta calatorie, am facut o lista cu lucrurile strict necesare, nu am vrut sa impachetez inutil, dar tot s-au adunat o gramada de lucruri si lucrusoare! De la placa de par, balsam sau masca ( asta daca nu vrei ca parul sa iti fie sarma), crema de corp, epilator (pentru ca nu vrei sa folosesti BIC de 2 ori pe saptamana, intr-o calatorie in care nu prea stii unde o sa fii in urmatoarele 24 de ore), pastile( in caz de raceala, diverse dureri etc), solutie de tantari (pentru ca, deh, calatoresti intr-o tara tropicala), crema de soare, penseta, unghera si tot asa. Hainele, la fel, strictul necesar, iar de accesorii nici vorba!

3. Pentru ca umezeala din aerul Thailandei (de multe ori ajungand la 90%), imi face asta:

Si de asta am nevoie de placa de par, balsam, masca, ulei si nu mai stiu cate minunatii.

4. Pentru ca uneori mi-e dor de tocuri. Imi plac tocurile, si ele ma plac pe mine. Ma simt bine pe tocuri si nu le port in suferinta! Dar, din pacate, I had to say goodbye to that, si m-am limitat la o pereche de incaltaminte sport si o pereche de sandale comode, bune pentru mers si pentru bunicute :). Credeti-ma, lipsa tocurilor e ok, pana in momentul in care ne decidem sa iesim seara intr-un restaurant dragut, sau poate un bar, si eu ma simt ca mai degraba apartin la masa copiilor :)

5. Pentru ca, gata cu rochiile delicate, accesorii feminine si gingase! Treci la haine comode, bune pentru orice tip de vreme, 4-5 randuri de haine din bumbac pe care le vei tot purta! Imi place sa ma joc cu hainele, sa am de unde alege dimineata! Poate suna superficial, dar cred ca orice femeie ma intelege!

Da, mi-e dor de micile alintaturi si rasfaturi, dar realizez ca ceea se intampla acum e mult mai important si mai plin de semnificatie, iar tocurile, bijuteriile si rochitzele oricum ma asteapta linistite acasa!

Ce imi place sa fac... Cand tot ce am e timp

1. Sa cutreier drumurile cu scuterul. E asa de fun, e micut, relativ sigur si super simpatic! Ajung repede din punctul A in punctul B (al insulei), ma bucur de peisajele din jur, si nici nu poluez aerul! On the downside, trebuie sa port casca (fapt ce uneori e deosebit de enervant, mai ales daca nu e marimea potrivita), motiv pentru care am si luat amenda :D, dar politistul a fost relativ dragut si m-a lasat sa platesc doar jumatate.

2. Sa citesc mai mult!

3. Sa explorez cai mai putin batatorite. De cand suntem pe insula Koh Chang, am gasit o sumedenie de plaje izolate, ce nu cunosc influenta umana, poteci inguste prin jungla, bucatele de rai, neatinse de om!

4. Sa nu stiu, si nici sa nu imi pese ce zi a saptamanii e! Sa stiu doar cate zile mai am de stat intr-un anumit loc...

5. Sa inteleg si oamenii, nu doar locurile...

Koh Chang, little piece of paradise

Buna seara, prieteni! Va salut din Koh Chang( Elephant Island), a doua insula ca marime, situata in Golful Thailandei, si pot sa spun, fara nici o retinere, ca as sta aici cel putin 6 luni din an :D. Dintre toate locurile pe care le-am vizitat de cand ma aflu in sud-estul Asiei, aceasta bucatica de lume imi este cea mai draga, si sa va spun de ce:

1. Koh Chang este de fapt un parc national, 70% din suprafata insulei reprezinta jungla virgina si are un aspect stancos (de aici si privelisti spectaculoase de la inaltime), plus numeroase cascade si poteci de colindat in inima junglei.

2. Numeroase creaturi adorabile: pasari exotice, maimute, elefanti, dar si mai putin adorabile precum serpi si crocodili (ce-i drept numai in captivitate).

3. Apa limpede, calda si incredibil de albastra, bogata in pesti tropicali de tot soiul, pe care ii poti observa cu ochiul liber, plus nenumarate plaje cu un nisip alb si foarte fin, si multi multi crabi peste tot :)

4. Apusuri superbe

5. Poftiti la peste!

6. Am intalnit multi europeni ce si-au cumparat aici o bucatica de teren, au construit o casa, si isi petrec astfel anii de pensionare. Frumoasa viata!

7. Desi e o insula linistita, nu duce lipsa de turisti, si nici de baruri in care poti asculta muzica (buna) live in fiecare seara, diverse petreceri tematice si, in general, o viata de noapte colorata.

P.S. Probabil din cauza turistilor, pe strada se vinde pana si shaworma! Cu de toate, evident!

Cambodia: Hello, and Goodbye!

Buna, dragii mei! Imi scuzati intarzierea in scrierea acestui post, nici nu stiu cand au trecut 5 zile petrecute in Siem Reap, Cambodia, si deja, maine ne indreptam catre o alta destinatie.

Dar sa incepem cu inceputul si sa va povestesc cum a fost si ce am mai invatat.

Din Bangkok ni s-a spus ca intreaga calatorie pana in Siem Reap va dura in jur de 8 ore, deci din start eram pregatiti moral pentru o calatorie lunga. Eram pregatiti, dar si entuziasmati, pentru ca urma sa vizitam una din cele mai vechi constructii din istoria omenirii, complexul de temple Angkor Wat ( fosta capitala a imperiului Khmer). In final, calatoria s-a dovedit a fi o adevarata lectie ce a durat 11 ore, in principal din cauza haosului din vama Thailanda-Cambodia. Ajunsi la vama, am fost intampinati de o caldura coplesitoare( Da, in Cambodia e mai cald decat in Thailanda, daca se poate asa ceva) si de un ocean de oameni ce fie asteptau la rand, fie completau formulare, fie plateau taxe. Dupa 2 ore de asteptat la cozi, ne-am ingramadit cu totii intr-o camera ce semana mai mult a baraca, cu un ventilator in tavan, pasapoartele ne-au fost verificate, vizele au fost stampilate, si cam asta a fost. Din vama am mai mers aproximativ 3 ore si am ajuns in Siem Reap!

 

Trebuie sa va spun ca din multe puncte de vedere Cambodia este similara cu Thailanda (aproximativ acelasi tip de gatit, aceeasi religie, cam aceleasi ritualuri, sisteme de valori asemanatoare), insa este mult mai saraca. Diferenta a fost notabila inca de la intrarea in tara. Drumuri prafuite, sate mici, saracacioase, case construite din scanduri, si mult gunoi. Cand am ajuns in Siem Reap insa, am putut recunoaste investitia provenita din turism: orasel semi-dezvoltat, strazi cat de cat ok, extrem de multe hoteluri si restaurante, cluburi si baruri, magazine de suveniruri la tot pasul, strazi intregi cu magazine si magazinase, menite sa goleasca buzunarul turistului. Aaa, si am uitat partea cea mai importanta: toate preturile in Siem Reap sunt in USD! Da, nu se practica folosirea monezii nationale, ci USD. Si va mai pot spune ca totul e cam scump. Spre exemplu: o pizza: minim 5 dolari, un suc de portocale sau un cappuccino: 3.5 dolari, intrare la Angkor Wat: 20 de dolari. Aa, si berea este mai ieftina decat apa!

 Da, asteptarile noastre nu prea au coincis cu realitatea, mai ales atunci cand calatoresti timp de 2 luni in 3 tari diferite. Si pe langa aceste preturi, urmeaza vesnica hartuire a negustorilor de orice fel: vanzatori, soferi de tuk-tuk, maseuri, agenti de turism. Daca unii din voi ati fost in Turcia si ati practicat arta negocierii, va pot spune ca nu e nimic in comparatie cu Cambodia!

Asa cum am zis si mai sus, mancarea este cat de cat asemanatoare cu cea thailandeza, cu rarele exceptii de serpi, gandaci si paianjeni. Mai jos este un fel de mancare popular aici: pui cu ghimbir si orez (foarte bun!). De asemenea, am incercat si berea locala: Angkor.

La fel ca in Thailanda, mi-a placut viata de noapte: o multime de tineri, plini de energie, petreceri in plina strada pana dimineata, cocktailuri ieftine si o stare de relaxare totala :). Frumos, mai ales ca in contexte din astea, mereu intalnesti persoane noi, cu care poti impartasi si de la care poti invata o multime de lucruri.

Bineinteles, cireasa de pe tort a fost Angkor Wat. Am petrecut o zi intreaga in acest "oras" al templelor, construit in secolul 12, asezat fix in mijloc de jungla, fascinati de maestria cu care a fost creat, o adevarata lectie despre civilizatia Khmer.

Maine plecam. Ne indreptam din nou spre Thailanda, spre insula Koh Chang, doar pentru ca ne-am indragostit de aceasta tara si ne e dor. De data asta, nu am mai rezervat hotel, am spus ca vom merge acolo si vom vedea la fata locului, I will let you know how that went. Ne-am schimbat putin planul initial de a merge din Cambodia in Laos, pentru ca este mai usor de ajuns in aceasta tara din Thailanda, din punctul de vedere al drumurilor si punctelor vamale. All and all, suntem bucurosi si incercam sa intampinam fiecare zi cu zambetul pe buze. Pe data viitoare, v-am pupat!

Bye Bye islands!

Hello, dragilor! Revin cu updates din calatoria noastra. Au trecut 12 zile de cand am ajuns in Thailanda, simt ca am trait atat de multe lucruri diferite, incat parca au trecut 12 luni. Maine ne indreptam spre Cambodia, Siem Reap (azi am ajuns din nou in Bangkok), dar inainte de asta sa va mai spun ce am facut intre timp.

Acum 3 zile am luat feribotul din Krabi, spre Koh Lanta, minunata locatie, plaja superba, iar ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost linistea! Dupa zile intregi de mers colo colo, somn putin, impachetat si despachetat, popasul in Koh Lanta a fost perfect.

Mi-a placut mult faptul ca plajele nu erau foarte aglomerate, si am avut parte de spatiu, dar in acelasi timp, peste tot sunt baruri, restaurante, muzica live, deci am avut si optiuni de distractie.

In fine, a fost foarte frumos, dar partea cea mai buna vine abia acum, trebuie sa va povestesc despre cum am ajuns din Krabi in Koh Lanta. Dupa ce ne-am consultat cu mai multi turisti/localnici, am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa luam feribotul, calatorind in jur de 2 ore. Toate bune si frumoase, insa cand am ajuns pe feribot am avut impresia ca am ajuns pe un vas de refugiati, pentru ca o multime de oameni erau ingramaditi calare unul peste altul, nici macar loc unde sa calci nu aveai! In fine, ne-am ingramadit si noi pe podea efectiv, pentru ca scaune nici vorba sa mai fie libere, si am pornit. Dar marea surpriza a venit abia dupa o ora de calatorie cand, fiind in larg, feribotul opreste, si 5 barci mai mici, conduse de localnici, se conecteaza de feribot si incep sa strige fiecare cate o locatie/insula. Turistii, care mai timizi, care mai cu tupeu, se indreapta spre barci, genti aruncate peste bord, si tot tacamul. Asta da revolutie a transportului, statii pana si in largul marii!! Va atasez si cateva poze.

 

Si cu asta am incheiat, dragilor, va las. Incerc sa ma pun sa dorm, maine ma asteapta o calatorie de 8 ore pana in Siem Reap. V-am pupat!!